A doua Joi după Paști se ținea de tunet, de trăsnete, de grindină și vifor. Se serba cu nelucrare. Nu se lucra pentru că era rău pentru vite și pentru câmp. Joile după Paști s-au păstrat din bătrâni din cauza ploilor prea mari care cădeau dacă acestea nu erau ținute la timp. Se spunea că, atunci, poate ploua torențial și se inundau arăturile, distrugând hrana pe un an a întregului sat.
Joile după Paști se mai numesc și Joi Domnești, după cum le-a găsit Th. Speranția prin Calendarele populare. Joile după Paști erau ținute pentru boale. O superstiție spune că s-a întâmplat, odată, cu o femeie, de a cusut și a fost apucată de a boală sau boala copiilor, boala-rea, iar unul a arat într-o joi după Paști și i-a murit boul pe loc.
Joile după Paști sunt în număr de nouă, în funcție de zona unde erau ținute. În aceste joi, femeile nu torceau și nici nu înțepau, sub cuvânt că e rău de boale și de bătut piatra. Dacă se întâmpla să bată piatra și să le strice bucatele, apoi începeau să blesteme pe acea femeie care a îndrăznit să lucreze în aceste zile.
Dacă cineva iese cu plugul la arat, dacă merge la prășit sau muncește orice pe câmp, acea muncă va fi bătută de piatră. Femeile nu cutezau să spele sau să bată rufe cu maiul, căci era pericol de a bate piatra. Babele știutoare spuneau că piatra aceasta e făcută de diavoli în cele nouă joi. Ei o bat cu ciocanele, ca să n-aibă oamenii pâine. Acest lucru se întâmpla numai când joile erau nesocotite prin muncă. Dacă Joile erau serbate, exista credința că diavolii nu mai au putere de a face piatră și, prin urmare, peste vară nu vor mai avea cu ce bate câmpurile.