0233 235.907 office@mesagerulneamt.ro

Ambasadorul frumuseții

pietricica turism

Alexandra-Georgiana Cioca are 17 ani și este din Târgu Neamț. Elevă în clasa a XI-a la Liceul ”Vasile Conta”, face parte din prima serie a profilului pedagogic din Târgu Neamț. Anul trecut, în cadrul Zilelor Orașului, a câștigat concursul de frumusețe ”Miss fată de nemțean”, iar anul acesta a fost aleasă ambasadorul județului Neamț în cadrul Parlamentului European al Tinerilor. Este și vicepreședinte al Consiliului Școlar al Elevilor de la Liceul ”Vasile Conta”. Alexandra mai are doi frați mai mici, Ștefan și Bogdan; tatăl, George Cristian, este inspector la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, Serviciul Fiscal Orășenesc Târgu Neamț, iar mama, Elena, este infirmieră la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din oraș.

* ”Am învățat cum să-mi aleg prietenii”

Această prezentare necesită JavaScript.

Alexandra a devenit cunoscută după ce a câștigat concursul de frumusețe ”Miss fată de nemțean” și recunoaște că, tot de atunci, a învățat multe, inclusiv că, la acest tip de concursuri de frumusețe, nu contează machiajul sau ținuta, ci atitudinea.

Da, se poate spune că am devenit cunoscută în urma acestui concurs. Până a mă înscrie, m-am gândit foarte mult dacă are rost, eu fiind o persoană ce nu preferă să iasă în evidență. Am fost susținută, în special de prietenele mele, Ana-Maria Ungureanu și Andreea Radu. Părinții mi-au zis că ar fi bine să încerc, că ar putea fi o experiență frumoasă, ceea ce s-a și întâmplat în cele din urmă. M-am gândit la câștigarea titlului, sigur, ca oricare dintre celelalte concurente. E o experiență ce îți demonstrează că, dacă ești destul de motivat, poți da peste nas multora. Am încercat să îmi canalizez emoțiile, astfel încât să devină constructive. Am încercat să nu îmi impun limite, să mă comport natural. Am aflat că, în aceste concursuri, nu contează cantitatea de machiaj sau tipul ținutei, ci atitudinea”, spune Alexandra.

”Miss fată de nemțean” recunoaște că, după câștigarea concursului, au avut loc schimbări în cercul ei de prieteni. Așa se face că, acum, mai are prieteni pe care-i numără pe degetele de la o singură mână: ”Pe moment, după câștigarea concursului, am fost în extaz, părinții mei erau mândri. Dar mare parte din prieteni au început să devină falși, cel puțin așa am simțit. Am avut parte de câteva luni în care simțeam invidie în jurul meu. Mulți oameni încercau să se împrietenească cu mine doar pentru simplu fapt că eram deținătoarea acestui titlu. Experiența asta m-a ajutat enorm. Am început să învăț cum să îmi aleg prietenii și cum să elimin unele persoane definitiv din viața mea. La 17 ani, consider că este o realizare. Nu am avut niciodată mulți prieteni, pentru că îmi este foarte greu să îmi pun încrederea într-un om și mereu am preferat să aleg calitativ. După experiența de la concursul de Miss, am realizat, totuși, cine merită să-mi rămână alături. Ana-Maria și Andreea au fost mereu acolo când am avut nevoie. Ele reprezintă pentru mine adevărata prietenie, alături de încă 2-3 persoane. Prefer să fiu certată de un suflet apropiat decât să fiu mințită de un om cu interese”.

http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/04/Banner-web-Tehnoprod-04-2017.jpg

* ”Mă văd profesoară, iar, în timpul liber, în sala de dans”

 Alexandra a ajuns ambasadorul județului Neamț în cadrul Parlamentului European al Tinerilor, după ce, în perioada 7-10 aprilie, în Tabăra Oglinzi, a avut loc o întâlnire a reprezentanților din mai multe județe ai respectivului for. ”Am intrat în acest proiect cu două zile înainte de finalizarea înscrierilor. Am fost motivată de doamna director, doamna Karina Cojocariu. Delegația nu era completă și, în două zile, eu și colega mea, Beatrice Manole, am reușit să o completăm. Am fost propusă ca ambasador de Ștefan Blaga, elev la Colegiul «Ștefan cel Mare», el a fost persoana noastră de contact, ne-a făcut «cunoștință» cu proiectul EYP și ne-a ajutat să ne înscriem. Misiunea mea, ca ambasador, a fost să țin echipa unită până la sesiunea din Tabăra Oglinzi. Îi anunțam când era nevoie de o verificare a email-ului sau când primeam informații noi. În prima zi a sesiunii, am fost cea care a ținut discursul referitor la ce așteptări avem din partea proiectului, prezentarea zonei Neamț și a orașului Târgu Neamț”.

Nu e interesată de o carieră în modelling. Își dorește să urmeze facultatea la Cluj și s-ar face profesor. ”După terminarea liceului, îmi doresc să ajung studentă în Cluj, fie la Facultatea de Istorie și Filozofie, fie la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, la UBB. Momentan, sunt indecisă, însă știu că, în orice domeniu, aș lucra, vreau să ajut la dezvoltarea celorlalți, să le deschid ochii. Nu cred că m-aș vedea activând în politică, însă sunt interesată atât de problemele interne, cât și de cele externe. Modellingul ar fi doar o opțiune secundară. Nu visez să îmi fac o carieră bazată pe acestea. Cum am spus, sunt o persoană indecisă. M-aș vedea în învățământ, iar în timpul liber în sala de dans”.

Alexandra este și vicepreședinte al Consiliului Școlar al Elevilor de la Liceul ”Vasile Conta”, iar acest lucru îi ocupă mai tot timpul liber: ”De doi ani, sunt vicepreședinte în liceul meu, unde președinte este Gabriel Apucăloaiei, iar secretar este Beatrice Manole. Noi trei punem bazele proiectelor pentru elevi, alături de doamna director Karina Cojocariu. Îmi place să citesc, să călătoresc, să scriu pe blogul personal, să fac voluntariat și să ajut acolo unde simt că pot. Dansul este pasiunea mea de la vârsta de 6 ani, iar, cu timpul, am reușit să parcurg fiecare stil de dans. Aș dori ca dansul să fie prezent și pe timpul carierei mele, indiferent în ce domeniu voi lucra. Visez să dețin o sală de dans și să lucrez cu cei mici. Am de gând să lucrez și cu cei cu deficiențe, pentru că dansul ar putea să îi exteriorizeze”.

Ciprian Traian STURZU

Despre autor
Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

Scrie comentariu

*