Firma Mihoc Oil SRL a pierdut definitiv procesul cu Direcția pentru Cultură Neamț și, prin urmare este obligată să plătească amenda de 50.000 de lei pe care a primit-o pentru lucrările de la Mănăstirea Secu și Mănăstirea Sihăstria. Angajații societății au făcut săpături, în ianuarie 2016, pentru racordarea la rețeaua de gaz metan a celor două lăcașuri de cult, dar nu au solicitat supraveghere arheologică, lucru obligatoriu prin lege. Prin urmare firma a fost amendată, însă a contestat sancțiunea la Judecătoria Târgu Neamț. Pe 11 noiembrie 2016, instanța a decis: ”Respinge plângerea contravențională formulată de SC Mihoc Oil SRL în contradictoriu cu intimata Direcția Județeană Pentru Cultură Neamț, împotriva procesului-verbal nr.6 încheiat la data de 13.01.2016. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare”.
În speranța că va câștiga la instanța superioară, avocata SC Mihoc Oil a atacat sentința la Tribunalul Neamț, susținând, în apărare, că n-a știu la ce fel de ”cercetare preventivă” se referea Direcția pentru Cultură. Argumentul n-a rezistat în fața judecătorilor, mai ales că în afară de cercetarea arheologică preventivă nu există vreun alt tip de cercetare. Tribunalul Neamț a respins apelul ca nefondat, iar această decizie este definitivă.
Între timp SC Mihoc Oil mai execută o lucrare de alimentare cu gaz, de data acesata la Casa Sadoveanu, unde a solicitat supraveghere arheologică și a prezentat și rapostul de cercetare către Direcția pentru Cultură Neamț.
”Eu n-am vrut neapărat să ajung la măsuri extreme, însă am constatat că altfel nu se poate”, a declarat Rocsana Josanu, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț.
C.M.