0233 235.907 office@mesagerulneamt.ro

D.R. Popescu: ”Creangă este un geniu, pe care românii îl consideră de mâna a doua; se înșeală!”

Votat, în unanimitate, de un juriu prestigios, scriitorul, dramaturgul și scenaristul de film Dumitru Radu Popescu este primul câștigător al Premiului Național pentru Proză ”Ion Creangă”, Opera Omnia, în valoare de 5.000 de euro, instituit din acest an de Consiliul Județean Neamț și Centrul pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare” Neamț.

Sunt onorat și vă mulțumesc. Eu cred că toți nominalizații meritau acest premiu. Toți sunt prozatori importanți ai literaturii române și oricare dintre ei putea să ia acest premiu. Cred că George Bălăiță ar fi trebuit să ia primul acest premiu”, a declarat, la ceremonia de premiere, D.R. Popescu.

Redactor-șef al revistelor ”Tribuna” și ”Contemporanul”, cunoscutul literat a deținut, între anii 1982 și 1990, și funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor din România.

 

– Cum apreciați instituirea acestui premiu național?

Îl consider un succes pentru literatura română, un succes al Uniunii Scriitorilor și al județului Neamț. Creangă este un geniu, pe care românii îl consideră de mâna a doua. Se înșeală. Geniile nu pot fi decât genii. El este la nivelul marilor noștri creatori și marilor scriitori ai Europei. Este un premiu care va duce la mai multe apariții ale cărților despre Creangă. El este un scriitor complex. La el, găsești basmul, găsești miturile și diverse categorii de persoane, bune, rele, bețivi, militari, civili etc. Toată gândirea acestor personaje e realistă. Aici am aflat un lucru pe care nu-l știam și anume că Creangă a scris și poezie. La Editura Academiei, am să vorbesc să scoatem un volum cu poeziile sale.

– Ați sprijinit mereu scriitorii tineri și știu asta mai ales după ce am citit jurnalul poetului nemțean Aurel Dumitrașcu, intitulat ”Carnetele maro”. Mai știu că întodeauna ați fost un dezinteresat povățuitor.

Pe Aurel Dumitrașcu, l-am întâlnit la Festivalul ”Nicolae Labiș”. Eu am ajuns atunci, de la Cluj, mai târziu și premiile se dăduseră și cineva m-a făcut atent că mai există acolo un vraf de manuscrise. Și le-am citit și l-am descoperit pe acest băiat, pe care l-am debutat în revista ”Tribuna”, l-am invitat la Cluj și am câteva scrisori de la el. Era un om blând, sensibil. Era un om care credea că va trăi 100 de ani. Acesta este idealul mai multor scriitori: că succesul nu contează acum, ci o să vină el până la urmă. Amza Săceanu era secretar cu propaganda la Neamț și am vorbit cu el, să-i găsească un loc de muncă la Cultură. Trebuie să-l laud pe Amza Săceanu, fiindcă s-a purtat foarte frumos cu viața unor scriitori.

– Trei dintre cele mai cunoscute creații dramaturgice ale dvs. s-au pus în scenă la Teatrul Tineretului: ”Muntele” (1977), ”Piticul din grădina de vară” (1984) și ”Acești îngeri triști” (1985).

Piesa ”Muntele” se numea, de fapt, ”Muntele verde”, dar s-a tăiat cuvântul ”verde”, ca să nu pară că e o chestiune legionară, o tâmpenie, de fapt. Un spectacol foarte bun, care i-a impus pe Horațiu Mălăele și Rozina Cambos. Eu zic că spectacolele au fost bune, dar orice autor spune acest lucru despre creațiile sale. Actorii care sunt foarte buni pot juca orice rol. Acesta este marele talent, să ai disponibilitatea pentru orice rol. Cel mai greu este să joci comedie. În comedie, se vede falsul. Pentru un rol dramatic, poți să mimezi cu puțină ironie, cu puțină tragedie, dar, în comedie, dacă trișezi și vrei să ai haz mai mare, intri în fals și imediat se vede. Adică te duce spre estradă. Ori estrada o accepți ca estradă. Nu te gândești la estradă că personajul cutare a trăit o dramă, ci ai mers la spectacol ca să te distrezi, nu ca să să vezi un destin.

– Ați fost mulțumit întotdeauna de cum au fost distribuiți actorii în piesele dvs.? Adică au fost aleși pe măsura subiectului?

Nu m-aș putea pronunța. Eu mă gândesc tot timpul la domnul Shakespeare. Câte interpretări s-au dat lui Hamlet sau Ofeliei? E același text, dar depinde de talentul sau de geniul actorului. Nu poți fi supărat pe actor, pentru că-l alege regizorul. Eu am fost prieten și cu Emil Mandric, și cu Nicolae Scarlat, pe Scarlat îl cunoșteam de la Târgu Mureș, dar nu am vorbit cu ei înainte, cum să pună piesele în scenă. Au fost regizori buni, dar mai puțin norocoși. Sunt regizori care-s foarte buni, dar, dacă nu intră într-un halou al criticii, nu sunt tratați la adevărata lor valoare. La Teatrul Tineretului, era un bufet și actorii mai discutau rolurile și acolo. Nimeni nu turna în el ca să se îmbete. Era un fel de socializare, cum se spune acum. Teatrul Tineretului tot timpul era prizat de presă ca unul din teatrele cele mai bune din țară. I-am cunoscut și pe Ion Coman și pe Eduard Covali. Piatra Neamț este un oraș pe care-l iubesc. A rămas la fel de frumos, nu seamănă a oraș românesc.

http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/04/Banner-web-Tehnoprod-04-2017.jpg

– Ce modele literare mai avem? La ce ne raportăm literar în prezent?

Marele talent trebuie să țină cont și de cultura altor țări. Nu se poate să nu-l citești pe Shakespeare, oricine ai fi tu.

Ești un dobitoc, dacă te apuci de dramaturgie și nu știi cine-i Shakespeare sau nu știi cine-s grecii. Trebuie să știi! Ca ei oricum nu poți face, dar măcar o să te învețe niște lucruri prețioase.

Talentul nu prea se învață. Avem critici foarte buni, prozatori, poeți foarte buni. Unii sunt excelenți și o să rămână în literatura română. Bunăoară, a murit un mare scriitor, George Bălăiță, care merita să intre în Academia Română, eu l-am și propus, dar nu am avut succes. Acest mare scriitor s-a dus și, din păcate, la înmormântarea lui au fost prezenți 10 confrați. Trist. La înmormântarea lui Constantin Țoiu, un alt mare romancier, s-au dus cinci scriitori.

– De ce i-a uitat lumea?

Nu știu. Ăștia nu erau în găști. Erau mai singuratici. Pe de altă parte, nu se mai citește, fiindcă nu mai sunt tiraje. Cărțile nu sunt cunoscute. Tirajele erau, pe vremuri, formidabile. Astăzi, de-abia apar câteva cărți și nu sunt bani.

Revistele nu plătesc, iar scriitorii scriu ca să scrie. Nu se poate trăi din scris.

– S-a progresat literar față de ceea ce a fost înainte de 1989.

Nu pot să zic că nu. Au apărut câțiva scriitori care s-au împlinit. Sunt câțiva din generația ’80. Unii dintre ei au luat premii de debut decernate de Uniunea Scriitorilor și s-au dezvoltat, dar, din păcate, alții dintre ei au murit prea repede și asta este o mare tristețe pentru mine, iar morțile lor nu sunt uniforme. Nu știu ce s-a întâmplat cu ei, pentru că mi s-a părut că fiecare a murit altfel. E o mare tristețe că, pe mulți dintre ei, care erau în puterea vârstei și în puterea creației și care rămân în literatura română, i-am pierdut. Înainte, fondul literar putea să suplinească mai multe lipsuri materiale. Dacă cineva era talentat, putea să ia un ajutor, putea să ia un împrumut, era plătit pentru tot ce scria. Acum, sunt mai puține reviste, sunt mai puține fonduri și sunt publicații care nu plătesc niciun leu poeților și prozatorilor. Din ce să trăiască scriitorii aceștia? Aici e o problemă care nu ține de literatură, ține de social, ține de politic și ar trebui găsită o soluție pentru tinerii care vin. Înainte, se plătea tot și mai existau și tiraje foarte mari. Bunăoară, debutul meu, în 1957, a fost de 10.000 de exemplare. Astăzi, câți sunt de 10.000 de exemplare?

– Se scrie mult în ziua de astăzi, dar se scrie și bine?

N-aș putea să dau un răspuns foarte exact, pentru că sunt și foarte multe reviste particulare și nu le citesc pe toate, pentru că nu le primesc. Nu știu care este nivelul. S-ar putea să fie foarte buni sau s-ar putea să fie mâine foarte buni. Nu mă pot pronunța, pentru că nu i-am citit pe toți.

– Citiți cărți, reviste, ziare pe online?

Nu citesc nimic pe internet. Habar n-am. Toată această tehnică nouă n-o cunosc. Nu știu să bat nici la mașina de scris. Scriu tot de mână. Am o doamnă pensionară care-mi bate la mașină. Am încercat, mi-am cumpărat acum 40 de ani o mașină de scris. Este foarte frumoasă, este neatinsă.

– Am citit undeva că vă place și sportul, fotbalul în special.

Mi-a plăcut, pentru că eu am stat la internat. La internat, în pauze, jucam fotbal în curte, cu niște mingi de cauciuc. Câteodată, mai jucam și șah. Acestea erau plăcerile noastre. Am ținut, la fotbal, cu U Cluj. Mergeam la meciuri și ne plăcea, pentru că majoritatea fotbaliștilor de la U Cluj erau studenți la drept, la medicină, se juca din plăcere. Jucam și noi. Aveam o echipă tânără, a scriitorilor din Cluj, și am obținut cea mai mare victorie, 6-1, cu selecționata chelnerilor din Cluj și, după acea izbândă, bineînțeles că ei au plătit masa.

Ana MOISE

pietricica turism
Despre autor
Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

Scrie comentariu

*