0233 235.907 office@mesagerulneamt.ro

Piața Centrală Sf. Gheorghe, între minciună, luptă de imagine și neputință

smart

La Piatra Neamț, se persistă în minciună în chestiunea noii Piețe Centrale. Toată lumea ocolește problema principală, unii pentru că nu o cunosc, alții pentru că o cunosc prea bine, cu toate aspectele penale din spatele ei.

Primarul, cu perseverența-i deja cunoscută, a repus pe ordinea de zi toate proiectele privind Piața Centrală, deși nu a intervenit nimic nou în circuitul hârtiilor. Din cele trei proiecte, doar unul avea ce căuta pe ordinea de zi, că, în rest, lucrurile erau cunoscute. Este vorba despre proiectul privind caietul de sarcini pentru licitația care ar trebui să găsească un administrator al obiectivului.

Proiectul privind preluarea nu trecea oricum, știa toată lumea asta, pentru că nu au venit actele de la cel care dat banii, Compania Națională de Investiții. Conducerea primăriei a declarat că ”Lipsa actului semnat de la București nu înseamnă că piața nu se poate deschide”, lucru mai mult decât discutabil și care îndeamnă, pe undeva, la forțarea legii.

http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/04/Banner-web-Tehnoprod-04-2017.jpg

Consilierul social-democrat Victor Marghidan a încercat un amendament: ”Obiectivul să fie înregistrat cu titulatura de complex comercial”. A intervenit secretarul municipiului, Florin Fecic, care a explicat că ”Nu putem schimba conținutul documentului care se află la minister pentru semnături”. O declarație care merită reținută pentru viitor, ca să nu avem surprize în timp.

Primarul Dragoș Chitic a precizat că ”nu se poate schimba destinația și astfel, se întârzie iar deschiderea”. Observație pertinentă de data aceasta, dar care nu schimbă cu nimic faptul că proiectul a fost aruncat doar în scop de imagine și pentru a putea permite ca, odată preluată virtual, piața să fie încredințată, tot virtual, societății Urban.

Și, așa, ajungem la prostia de a preda piața către Urban pe termen scurt, până la finalizarea licitației, adică pentru totdeauna. Fiindcă, odată transmisă piața, fabrica de hârtii și argumente juridice de tip ”inelul de la piață, proprietate privată sfântă a Urbanului”, dar primită de la municipiu, ar fi generat o serie de obiecții are să confirme, în final, că orice lucru provizoriu rămâne la Piatra Neamț definitiv.

În legătură cu caietul de sarcini, nimic nou. Făcut pentru ”victoria” CMI Urban, a rămas fără amendamente care să-l corecteze, lucru de care se fac vinovați cei care au votat împotriva proiectului. Este de bun simț să aduci amendamente, să le supui la vot și să dai drumul la licitație. Dacă n-o faci, înseamnă că ori nu poți, ori nu vrei. Niciuna dintre posturi nu avantajează majoritatea PSD-ALDE-PMP.

Valentin Bălănescu

Despre autor
Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

Scrie comentariu

*