”Când la școală-n prima zi,
Învățătoarea, zâmbind,
M-a luat dintre copii,
Eu am început să plâng” – Din necazurile unui ”boboc”
Cu destui ani în urmă, un pui de țăran plugar din Săvinești a cutezat să dea admitere la o școală ”înaltă”, la Academia Militară și, culmea, a reușit cu brio. Bucuros foarte, s-a întors în bătătura satului, a spart pușculița cu economii și a cumpărat o sticlă de șampanie comunistă ”Zarea”, pentru a-l omeni pe învățătorul lui care, cu ani în urmă, i-a pus condeiul în mână și l-a învățat cum să buchisească Abecedarul. Învățătorul, om trecut prin viață, și-a felicitat sincer elevul și l-a întrebat tranșant: ”Și ce vrei să ajungi tu, după absolvirea liceului?” Răspuns: ”Un brav ofițer, apărător de țară!”. ”Bun, bun, dar ce fel de ofițer?”. ”Păi, să vedem. Poate locotenent, poate căpitan, poate…”. ”Bă, Sorine, ce-ai zice tu să te faci general? Deștept ești, frumos ești, ce mai vrei?”. Și fostul elev a dat ascultare Domnului. A pus burta pe carte și a ajuns general.
Și, așa, comuna Săvinești este dotată cu doi generali: Buniș, care și-a făcut datoria față de țară și a plecat ”dincolo”, plus Sorin Vasâlca, și azi venind în concediu acasă, în satul natal, și depănându-și amintirile cu colegii de hârjoană din vremea copilăriei pierdute. Nu e singurul.
Săvineștii au dat țării numeroși oameni de prestigiu, medici – soții Ioan și Dorina Lazăr, domnul fost director al Spitalului Județean Neamț, doamna – cardiolog; Mihai Lăcătușu – profesor, de două ori inspector general; R. Tănase – prof de chimie cu rezultate deosebite, Liceul ”Petru Rareș”, azi Colegiu Național; D.I. Stancu – ”șăful” de la Pensii, și tot așa.
* Ce pot face două semne de carte
A fost aglomerație mare în prima sâmbătă din iunie la Școala Veche din Săvinești, Centrul de Servicii Sociale ”Samariteanul Milostiv”. S-a îndeplinit o jumătate de secol de la absolvirea școlii primare, promoția 1967. Și-au dat întâlnire în fața Monumentului Istoric foștii elevi, astăzi oameni maturi, cu dascălii de odinioară, cei care n-au plecat pe drumul fără întoarcere. Au cuvântat, cu vorbe frumoase, Dorin Sandu, ”sufletul Revederii”, Maria Roibu – învățătoarea de la clasa a IV-a B (în costum național), Emilia Săvinoiu – dirigintă, Petru Roibu – fostul director, Daniel Horciu – primarul comunei.
Când mașina cu dascălii ”ninși” s-a oprit în fața școlii vechi, absolvenții claselor a IV-a de acum o jumătate de veac au năvălit pe venerabili. Flori, pupături, îmbrățișări, amintiri cu ochii în lacrimi. Toți curioșii întrebau: ”Unde e diriginta noastră?”, ”Dom’ profesor de muzică n-a venit?”, ”Doamna dirigintă, credeam că absentați!”. Când o fostă elevă merituoasă, care învăța mecanic, a fost întrebată dacă folosește și acum metoda, răspunsul a fost colosal: ”Vai, doamna dirigintă, nu ați uitat nici acuma că învățam papagalicește la dvs.?”.
S-a strigat catalogul, s-a păstrat un moment de reculegere pentru cei ”plecați” prea devreme și, aici, a intervenit părintele Petru Munteanu, care i-a pomenit pe foștii colegi Petre Zamfirescu, V. Râpaș, C. Filimon, Papa Sotir, N. Pârloagă, D. Gavrilescu… Dumnezeu să-i odihnească în pace!
La marea Revedere, s-a ajuns foarte simplu: absolvenții clasei a IV-a de acum jumătate de veac au descoperit, din întâmplare, printre caietele vechi, două semne de carte, cu pozele unor năzdrăvani obraznici, fără nume, fără date. Analizându-le cu atenție, au descoperit că ”eroii” imortalizați sunt ei, absolvenții clasei a IV-a, promoția 1967. Așa s-a ajuns la Revederea de la 3 iunie, încheiată ”La Cort”, cu dans și bere.
* Și eu mă consider săvineștean
Săvinești, comuna, cu Dumbrava Vale, Dumbrava Deal și colonia, s-a înfipt adânc în memoria mea.
După absolvirea Facultății de Istorie a Universității ”Al.I. Cuza”, Iași, curs de zi, 5 ani, m-am prezentat la repartiție, la București. Că așa era pe vremea comuniștilor, absolvenții primeau loc de muncă, prin repartiție guvernamentală, primă de instalare dacă era cazul și pat de dormit în Casa Specialistului.
Așa am semnat, în vara lui 1962, în Capitală, repartiția pentru postul de profesor la Școala Generală Nr. 16, Piatra Neamț. Bucuros foarte că am fost repartizat în ”capitala copilăriei mele”, Piatra Neamț, m-am dat rotund peste tot. M-a adus la dimensiunile normale un vecin, șofer de profesie: ”Dom’ profesor, aflați de la mine că Școala Generală Nr. 16 Piatra Neamț e la Săvinești. Până acolo sunt 15 km. Ați priceput?”.
M-am urcat în primul autobuz și am tăiat-o spre satul lui Savin. Ajuns la destinație, am întrebat primul trecător unde e școala și mi s-a indicat o clădire cu etaj, mare, arătoasă, frumoasă. Am năvălit înăuntru la director, Maria Costin, prezentându-i situația mea nedreaptă. Aceasta, foarte calmă, m-a întrebat: ”Pot să văd și eu repartiția?”. Și a văzut-o. ”Tov. profesor, dvs. nu sunteți repartizat la această școală, ci în sat, la Școala Generală nr. 16 Piatra Neamț. Veniți să vă arăt unde!”.
Am urcat la etaj, în sala de sport, de unde se vedea tot satul. ”Vedeți clădirea cu țiglă roșie, aia e unitatea școlară unde veți începe cariera de profesor”.
Am profesat la Săvinești două decenii. I-am cunoscut pe săvineșteni și la bucurii și la necazuri, și la realizări și la înfrângeri. Am cunoscut mari învățători și profesori, dar și oameni mici care te ”turnau” la partid, ca să ajungă ei directori de Cămin Cultural sau școală. Oameni despre care se poate spune orice. Am stat în gazdă la două bătrâne de treabă, ”în râpă, în dosul școlii”. Am predat la vreme de iarnă, cu căciula pe cap și mănușile pe mâini din lipsa căldurii ”produsă” cu cocs și lemne putregăioase. Au dat năvală în viața mea de tânăr absolvent poporeni simpatici, precum nea Plăcintă, mătușa Floarea, nea Costache și alții. Primul, deși era octogenar și nu avea nicio pregătire medicală, scotea dinții cu patentul la oamenii din sat. L-am întrebat și eu: ”Moș Plăcintă, e adevărat că…?”. ”Da”, a răspuns șugubățul bătrân, ”eu scot, nu pun. Dacă vii de mai multe ori la mine, nu mai ai cu ce mânca”.
Tot cu moșul am perfectat și primul act de ”corupție”. Într-o toamnă, rămânându-i poama de fecior corigent la istorie, a venit la mine, la tatonări: ”Domn învățător, am un fecior prost ca gardul. Nu-l fac avocat, trece-l clasa, că nu ți-a fi pe degeaba. Poftim 3 lei” – și mi-a întins o monedă – ”bea un rachiu și zi bogdaproste!”. Luat prin surprindere, am rămas cu moneda în mână, dar mi-am revenit repede. ”Moșule, hai să facem o șmecherie, dacă îmi explici ce înțelegi mata prin avocat, îți dau banul îndărăt și trec clasa pe fecior. E bine?”. Și moșul s-a prins. ”Avocatul e un hoț care păcălește proștii cu vorbe răsucite. Dacă vrei să vezi avocați, mergi la Tribunal, îs îmbrăcați în robă”.
Cu mătușa Floarea am avut altă dandana. Eram în bucătăria ei de vară și mâncam de prânz. Afară era sfârșitul lumii, ploaie violentă, fulgere și tunete, ca în filmele dedicate apocalipsei. Deodată, un fulger obraznic a trecut prin ușa deschisă larg și a ieșit pe fereastră. Mătușa Floarea, care era surdă ca o cizmă și stătea cu spatele, a simțit bubuitura. M-a întrebat: ”Ai spus ceva?”. ”Nu”, și am fugit afară.
Despre vecinul meu de gazdă, care a furat vaca unui factor de răspundere din comună, iarna, pe zăpadă, încălțând Florica cu șoșoni așezați invers, vă povestesc altădată. E deja în ”Orașul Lumină”, ca om de afaceri, de mare succes.
Nu aș putea spune că nu am cunoscut viața de la țară, sărăcia lucie care trona peste tot. Și, totuși, veșnicia s-a născut la sat…
E cazul să tragem cortina peste marea Revedere organizată la Săvinești de ziua Moșilor de vară, pe 3 iunie. Spectacolul a încântat ochii și a fost o reușită. Marii actori, foștii elevi și dascăli au dovedit că există și își iubesc plaiurile natale, indiferent de vitregia vremurilor.
Prof. Dumitru RUSU