De ieri, 5 iulie, s-a dat startul înscrierii cadrelor didactice din județul Neamț la concursul de selecție pentru constituirea corpului național de experți în managementul educațional. În prima etapă a acestei a douăsprezecea serii doritorii pot aplica online până pe 9 iulie inclusiv.
Candidații trebuie să facă dovada acumulării a 60 de credite transferabile în cadrul unor programe acreditate de formare în domeniul managementului educațional; să fie titular în învățământul preuniversitar și să aibă cel puțin gradul didactic II; să fi obținut calificativul ”foarte bine” în ultimii 4 ani și nu fi fost sancționat disciplinar în anul școlar curent.
”Avem 260 de locuri alocate județului Neamț. În precedenta etapă de înscriere au aplicat 80 de profesori. De obicei sunt mult mai puține cereri decât locuri repartizate”, a declarat prof. Rodica Ciuchi, inspector pentru disciplinele tehnice în cadrul ISJ Neamț.
Listele cuprinzând candidații admiși în etapa de selecție online se vor afișa pe 10 iulie. Până pe 17 iulie aceștia vor depune portofoliile cu documentele necesare la sediul ISJ Neamț. (Ana MOISE)