Acasă Actual Din avatarurile unui instructor auto

Din avatarurile unui instructor auto

Dan Pașparugă este, de 24 de ani, instructor auto. Înainte de 1990, lucra în proiectări, la ICPIL, calitate din care a proiectat o parte din Transfăgărășan.  Asta fiindcă mai proiectase drumuri (cu tot cu lucrările de artă – poduri, podețe, ziduri de sprijin, etc.) prin păduri și locuri greu accesibile. Pentru proiectul său, a fost decorat cu Ordinul Muncii – Clasa I și a primit un premiu de 10.000 de lei (el având, atunci, un salariu de 2.425 de lei).

Instructor auto s-a făcut

de nevoie, fiindcă filiala din Roman a Institutului s-a închis și pentru proiectare pe cont propriu era prea devreme. Socrul lui era, de ani buni, unul din cei cinci instructori auto din Roman și s-a gândit să-l urmeze. L-a însoțit de câteva ori la ”muncă” și s-a decis. A făcut cursuri, a luat atestat și a început să învețe oamenii să conducă mașini.

Ce calități trebuie să aibă un instructor auto?

Trebuie să fii un foarte bun pedagog, dar, în același timp, și un fin psiholog. Pentru că fiecare om pe care îl înveți este unic. Nu-i ca la școală: «Copii, ați înțeles?» Și copiii: «Daaa», fie de rușine față de ceilalți, fie fiindcă vine recreația… Aici nu e așa, fiecare este un studiu de caz și trebuie să te pliezi pe el. Înainte de a începe efectiv cursurile, eu îmi analizez elevii, fiindcă trebuie să știu exact cu ce fel de caracter, cu ce fel de temperament am de a face. Aparent, stau de vorbă cu ei, dar, de fapt, le dau mici teste simple. Cel mai utilizat e acela cu dansul. Îi spun cursantului «Te duci într-un club cu prietena ta și vine unul și o ia la dans; tu ce faci?» Și primesc tot felul de răspunsuri, unul zice că îl bate pe ăla, altul că o lasă pe fată să danseze, altul că pleacă acasă… Ei, răspunsurile lor îmi comunică mie cum se comportă ei în situații neașteptate”.

Multă vreme profesia de șofer  a fost considerată una de condiție modestă. Sunt antologice expresiile ”Ce să-i ceri, e șofer!” sau ”Lumea se împarte în oameni buni, oameni răi și șoferi”. De același dispreț se ”bucurau” și șoferii amatori, nu numai profesioniștii. Odată așezați la volan, și cei mai respectabili  deveneau ”neamul lui manivelă”.

Se făcea o mare nedreptate tuturor celor care conduc autovehicule, fiindcă  aceștia dețin o abilitate pe care nu o au toți oamenii. Un șofer trebuie să aibă niște calități psiho-fizice deosebite”, spune Dan Pașparugă.

Păi, unii nu suportă să ridici tonul, deși te scot din sărite. Alții nu conștientizează că au greșit… Și sunt unii, de regulă din categoria celor care sunt șefi, care sunt obișnuiți să comande ei și, mai ales, să aibă întotdeauna dreptate. Cei mai dificili cursanți! Iar meseria asta, de instructor auto, nu e simplă și nu e ușoară, fiindcă instructorul trebuie să fie tot timpul, dar absolut tot timpul în priză. Atent și foarte concentrat. Eu nu pot să mă relaxez nici măcar o singură clipă în timp ce cursantul este la volan, oricât ar părea el de stăpân pe comenzi. Pentru că e vorba, în primul rând, de trafic. Or, traficul s-a aglomerat fantastic în ultimii ani”.

* ”Eu le spun elevilor mei: Romanul e o comună mai mare. Duceți-vă în Iași, în Cluj, în Timișoara, ca să nu mai zic de București, să vedeți acolo trafic!  Legislația spune că 25 de metri înainte și după trecerea de pietoni nu trebuie să fie parcarea permisă… Dar, cum e o din ce în ce mai mare lipsă de locuri de parcare, suntem nevoiți să facem compromisuri”

Sunt două tipuri de cursanți:

cei care nu știu nimic despre mașină și n-au pus mâna în viața lor pe un volan și cei care au mai condus (pe câmpuri, pe ulițe, la țară) și care cred că știu. Instructorii îi preferă pe primii, că îi pot învăța corect de la început. ”Eu le zic «urechiști», fiindcă sunt  exact ca muzicanții care învață un cântec după ureche. Ei, într-o școală de șoferi trebuie să înveți după note. Și ce-i trebuie, în primul și în primul rând, instructorului? Răbdare. Dacă în meseria asta nu ai răbdare, nu ai ce căuta. O manevră, de exemplu: o explic teoretic, pe tablă, apoi trecem să o executăm practic. Și repet manevra cu el, dar nu de foarte multe ori. De ce? Pentru că, dacă greșește de mai multe ori, elevul e dezamăgit. Dacă insiști să repete manevra, apare monotonia, plictiseala și oboseala, psihică, dar și fizică, pentru că a conduce un autovehicul e foarte solicitant”.

Școala de șoferi începe, efectiv, cu un examen medical și psihologic. După admitere, urmează 24 de ore de pregătire teoretică: reguli de circulație, elemente de mecanică și de prim-ajutor, după care se dă un test, de 26 de întrebări. Cu 20-22 răspunsuri corecte, se trece la partea practică, de conducere. ”Întrebările nu sunt foarte grele, dar solicită elevul să gândească. De exemplu, de ce autovehiculul scoate fum negru pe țeava de eșapament? Pentru se consumă excesiv combustibil. Dar fum albastru? Deoarece consumă excesiv ulei. Când fumul e alb, s-a deteriorat garnitura de chiulasă. Unui elev trebuie să-i formezi atenția distributivă, reflexele și, mai ales, timpii de reacție. Teoretic, la un om normal, timpul de reacție trebuie să fie sub 0,5 secunde. Fiindcă într-o secundă, la 50-60 de km/oră, autovehiculul parcurge 16 metri. Din păcate, cei trecuți de 40-45 de ani încep să aibă reflexele încetinite. Și dacă mai sunt și băutori… devine destul de problematic să-i înveți să conducă”.

* ”Am avut un elev căruia îi tremurau mâinile, mai ales dimineața, și a recunoscut: «Să știți că eu mai trag… câte una mică, știți…» I-am spus că aici nu merge cu una mică și, după trei ședințe, a renunțat singur: «Nu pot, eu, dacă nu beau, tremur, n-am cum…». Unii nu au nicio aptitudine pentru condus și eu le spun: «Dvs. aveți alte calități, în alte domenii, dar pe asta n-o aveți». Și unii se supără: «Păi cum, ăla poate și eu nu? Ce, eu sunt mai prost ca el?». Alții perseverează și, după un timp, ajung să conducă. Mediocru, dar conduc. Însă după foarte multe ore de școală”

Sunt elevi,

foarte tineri în special, care, având un instructor alături, se simt în siguranță și vor să experimenteze ce-au văzut prin filme: ”Da’ o plecare de pe loc cu scârțâit nu facem și noi, dom’ profesor? Ori un mic drift, așa…?

Eu nu recomand așa ceva, dar, când o să ai permis, n-ai decât să faci din astea cu mașina ta”.

Manevra de depășire este una din cele mai grele și cu riscurile cele mai mari. Eu insist în a le repeta elevilor că asigurarea în vederea depășirii trebuie să fie temeinică și continuă, adică te asiguri mereu, și înainte de a începe depășirea și în timpul ei, dar și după. Dar eu încep prin a-i învăța să meargă în coloană, cu tot ce înseamnă asta: frânări bruște, demaraje neașteptate, opriri repetate… Toate aste îl pregătesc pe elev în perspectiva depășirii”.

* ”Eu le spun așa: «Vezi că ești într-o situație de accident inevitabil, ferești fața! Te duci în decor, te duci în șanț, dar să nu fie tamponare frontală, că rănile sunt mult mai grave și poți ajunge și îngeraș!”

Pietonii și trecerile de pietoni sunt subiecte intens discutate de Dan Pașparugă cu elevii săi. ”Dacă pietonul e pe trecere, dar pe sensul celălalt, trebuie să-l aștept?” Răspuns: nu, dacă nu a depășit axul drumului. ”Dacă pietonul a trecut de mașina mea și e pe banda I, pot demara sau trebuie să aștept să urce pe trotuar?” Răspuns: poți pleca. ”Acum se mai pune și problema examinatorilor, care nu au aprecieri unitare. De pildă, un examinator pretinde ca șoferul să acorde prioritate și pietonului de pe celălalt sens, dacă se apropie de axul drumului, chestiune care nu e prevăzută în lege… Însă abordarea actuală a circulației are în vedere fluidizarea traficului, iar pietonul are, și el, obligația de a se asigura. Și, când îi vezi traversând brusc, fără să se uite nici în dreapta, nici în stânga, vorbind și la telefon…! Unii, am observat, sunt conduși doar de reflexe. Nu par să conștientizeze că traversează, vorbesc la telefon și  gesticulează de parcă interlocutorii ar fi fața lor… Îi mai pot scuza pe cei tineri, că umblă cu căștile în urechi, dar persoanele adulte chiar nu au nicio scuză că vorbesc la telefon în timp ce traversează! Din punctul de vedere al șoferului, cei mai imprevizibili și mai periculoși sunt copiii și bătrânii la traversat. Copilul traversează, trece de tine și îl strigă cineva; se întoarce pe trecere și-ți sare în față. Bătrânul a trecut de tine și își amintește că nu a cumpărat lobodă și se întoarce în fața ta”.

Mașinile de școală în trafic

deranjează ceilalți șoferi. Înainte de ’90, școlarul conducea numai pe la periferie sau pe centuri. Prin centru, unde avea să dea și examenul, elevul stătea în dreapta și conducea instructorul, care îi explica ”teoretic”: ”Uite, vezi, aici acorzi prioritatea de dreapta… vezi, pe aici e interzis”.

Acum, mașinile de școală sunt prezente și prin centru, chiar la ore de vârf. ”Eu le spun și colegilor: «Dacă ești la a patra, a cincea ședință, nu-l duce prin centru, că încurci circulația și îl mai și timorezi pe elev!». Sunt cazuri când ceilalți se grăbesc, poate fi chiar grav și ei să stea să te aștepte pe tine, al cărui cursant merge cu 20 la oră și mai e și pe banda a doua… Trebuie să avem bun-simț”.

Bun-simț și o brumă de înțelegere. ”Nu, ai noștri, nemțenii, nu prea sunt amabili, dar șoferii din orașele mari, din București, din Timișoara, din Cluj, care sunt în tranzit, sunt foarte amabili. Lasă mașina de școală să treacă, mai ales când trebuie să treacă de pe o bandă pe alta”.

* ”Un om la volan e altfel decât atunci când e pieton! Abia la volan se vede caracterul omului! Sunt oameni cu pregătire, cu funcții și cu pretenții, care, de obicei, sunt ponderați și să-i vezi la volan: «Băi, boule! Un’ te bagi, băi, băga-te-ai…» Și dă-i și înjură… Noi încercăm să-i mai temperăm, dar e foarte greu. Îi mai luăm prietenește, mai cu o glumă… Și, să vedeți, după ce termină ședința și se dau jos de la volan și le zici, mai că nu le vine a crede. «Eu am înjurat? Când? A, cred că eram puțin nervos…»”

Ca șofer, Dan Pașparugă este un tip ponderat, nu depășește 60 km/oră în localități și nu circulă noaptea. În urmă cu 20 de ani Dan avea și 12-14 cursanți într-o serie, dar lucra de dimineața până la ora 22. Când ajungea acasă, nici nu mai putea vorbi de oboseală, adormea instantaneu. Acum, că au trecut niște ani, are doar 6 elevi. Se fac 15 ședințe, a câte două ore, iar ora este cea didactică, de 50 de minute. Unii elevi vor pauză, se simt obosiți ori vor să fumeze, alții nu vor să se oprească.

Din experiența lui, Dan Pașparugă nu spune că bărbații conduc mai bine decât femeile, dar spune că a avut 4 eleve, fete care, în prezent, sunt șoferițe de TIR în Spania.

O fetiță, inteligentă de altfel, dar pentru condus un antitalent perfect. Mă rog, am încercat eu să o descurajez să mai facă școala, dar în zadar. Ziua examenului. Avusesem 10 în serie și ea era ultima. Ceilalți trecuseră toți și, când au ajuns la Episcopie, ea la volan, examinatorul îi spune că e respinsă. N-a coborât, stătea la volan și plângea de se clătina mașina. Am încercat să o liniștesc, degeaba, striga, printre hohote de plâns, către examinator. «Dar nu vă gândiți puțin și la mine? Nu vă gândiți? Ce mă fac eu acum, cum îi spun eu lui soră-mea din America că n-am luat permisul? Cum pot eu să-i spun asta, nu vă gândiți?» Examinatorul, tip cumsecade, care nu mai pățise așa ceva, m-a întrebat ce să facă. Eu i-am zis să discute cu tatăl fetei, care era acolo. S-a dus omul și i-a explicat tatălui că fata nu are nicio legătură cu conducerea, iar tatăl a zis: «Știu, știu… Dar, dacă vă promit că nu se va urca niciodată la volan, că doar nu-s inconștient, i-l dați? Că are o dispută cu soră-sa și vrea să-i demonstreze ăleia că poate și ea să aibă permis…»

Cel mai în vârstă cursant a fost nea Vasile: ”Avea 75 de ani și era din Bașta. Vine la mine și zice «Domnu’ Dan, speranța-i la mata. Că toți m-au refuzat» L-am întrebat la ce-i mai trebuie permis. Zice «Păi, eu de toate am făcut în viața asta, numai de condus mașină n-am condus» Și ai mașină? «Nu, dar mi-o dă nepotu-meu. Da’ numa cu permis…» M-a convins să-l primesc faptul că avusese motocicletă și condusese pe șosele, mai știa și ceva reguli. Și a luat permisul. Avea reflexele ceva mai întârziate și era cam lent, dar a luat permisul”.

Dan AILINCĂI

1 COMENTARIU

  1. Am toata stima si tot respectul pentru domnul Dan Pasparuga, al carui cursanta am fost acum multi ani… Este un om dedicat muncii sale, pe care o face cu multa pasiune, temeinic si cu multa responsabilitate!

Lasă un răspuns