0233 235.907 office@mesagerulneamt.ro

Maria Paraschiv: ”Arta populară nu înseamnă fabrica de cânepă, ci un mic univers”

smart

A avut norocul să se nască într-o familie de oameni frumoși, credincioși și talentați. A învățat de copil să prețuiască valoarea și să pună dragoste în orice lucru pe care-l face, chiar dacă pare neînsemnat. A crescut la Hanul Ancuței, unde lucra mama ei, a adormit de multe ori lângă un stâlp, lângă căruță sau prin vreun colț mai ferit, dar, dintotdeauna, a considerat că este un privilegiu să fie în atmosfera aceea specială, cu atâția oameni îmbrăcați în costume populare. A devenit atentă la detalii și a început să deosebească diversele modele de cusături. Apoi, după ce-a ajuns femeie la casa ei și a vândut câțiva ani costume lucrate de o mătușă de-a ei, s-a hotărât. S-a dus la Părintele Iustin și i-a cerut binecuvântare să se apuce ea de croit și de cusut. Părintele i-a spus, ferm, un lucru: să facă doar costume românești.

* ”Da! Sunt meșter popular.”

Dacă nu ești atent poți trece cu ușurință, cu mașina, pe lângă magazinul Mariei Paraschiv, fără să-l observi. Dacă știi că există, nu trebuie să faci mare efort să-l găsești. E la parterul casei în care locuiește, la intrarea în Târgu Neamț. Se numește, simplu, ”Artizanatul Humulești”. Pragul este limita dintre spațiul agitat ”de afară” și miresmele trecutului binecuvântat. Printre sticle cu sirop de mentă și de cătină, în miros de levănțică, ai senzația întoarcerii la rădăcini. Fiecare ie, fiecare rochie de mireasă și fiecare costum de mire, elegante și simple, par să aștepte oameni deosebiți. Și este adevărat că nu oricine își dorește și nu oricine poate purta astfel de haine. La fel de adevărat este că nu oricine ajunge în magazinul Mariei. Are ea priceperea să atragă numai oamenii potriviți.

* ”A fost nevoie ca un designer francez să promoveze ia românească, pentru ca noi, românii, să aflăm cine suntem și cum suntem.”

 Maria Paraschiv s-a născut pe 18 ianuarie 1976 în Humulești. Este mândră de zodia ei și spune că un Capricorn, dacă-și propune să mute un munte până în dimineața următoare, cu siguranță va lucra toată noaptea pentru asta. Ceilalți, însă, nu prea țin ritmul și, de aceea, e greu ca un Capricorn veritabil să facă echipă cu cineva. În schimb, un Capricorn va ști întotdeauna foarte clar ce drum să-și aleagă în carieră. Maria era destul de mică atunci când și-a luat inima în dinți și a bătut la poarta lui Neculai Dolhescu, să-l roage s-o învețe taina brodatului pe cojoc. Meșterul, sătul de mulți care veneau și niciunul care rămânea, a cam repezit-o, până ce s-a hotărât s-o întrebe a cui este. Când a auzit numele tatălui – Dan Nicolae, un perfecționist în arta populară -, i-a sărutat mâna, a numit-o domniță și i-a spus că mai întâi trebuie să aibă dragoste.

Bunica era Maricica a lui Culiță Cojocaru, neam de-al Cojocarilor, neam cu popa satului. Am o mătușă, artist plastic la Bacău, Elena Călin. Făceam rochițe în atelierul ei, de la 14 ani. Dragoste aveam. Am învățat la Liceul «Ștefan cel Mare» Târgu Neamț și apoi m-am dus la Școala populară de artă de la Iași. Fata mea, Marta, care acum este în clasa a X-a, avea mereu o problemă când trebuia să spună ce ocupații au părinții, ca să fie trecute în catalog. Eu îi spuneam că sunt croitoreasă, pentru că, de fapt, și croiesc, ea zicea că sună mai bine meșter popular. Am vândut într-un magazin de desfacere, dar aveam doar ii, catrințe și bârnețe, făcute de o altă mătușă, nu cea de la Bacău. Oamenii cereau de toate și, atunci, m-am apucat de croit și de cusut. Da! Sunt meșter popular. Unul care se adresează oamenilor cu foarte multă răbdare. Și care nu critică, dar observă că a fost nevoie ca un designer francez să promoveze ia românească, pentru ca noi, românii, să aflăm cine suntem și cum suntem”.

http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/04/Banner-web-Tehnoprod-04-2017.jpg

* ”Degeaba zidesc eu aici, astăzi, dacă după mine nu e nimeni”

Maria Paraschiv, femeie care pune suflet și în lucrul pe care-l face și în vorba pe care o rostește, este de principiul ”puțin și bun”. Magazinul ei nu este mare, dar e exact cât trebuie să fie. În camera de alături este atelierul, unde ea taie și coase, cu rugăciunile ei, cu cântecele ei și cu gânduri de binecuvântare pentru cei care vor îmbrăca hainele. Vorbește repede, gesticulează, e argint viu. Vede, însă, omul, chiar dacă el se crede neobservat, care doar atinge o ie sau o haină și-i izvorăște o lacrimă la colțul ochiului. Și-i dau ei lacrimile când vreo tânără, mândră și plină de viață, o roagă, șoptit, să-i personalizeze rochia de mireasă, pentru că va dori să fie îmbrăcată cu ea și peste ani, când va pleca din lumea aceasta.

* ”Uneori mă gândesc cum ar fi ca, peste 20 de ani, să nu mai fie nimeni interesat să se uite în lada cu zestre. De aceea am ales să nu mă adresez oricui.”

Crescută în credință și dragoste față de Dumnezeu, convinsă că ceea ce construiește un om în copilul său până la 12-13 ani îi va marca acestuia întreaga viață, Maria se gândește la viitor: ”Mi-ar fi drag să învăț copii să coase, îi chem. Altfel, degeaba zidesc eu aici, astăzi, dacă după mine nu e nimeni. Generațiile care vin n-au răbdare. Poți lucra o ie simplă în trei săptămâni, dar pentru alte modele îți trebuie luni. Sunt și oameni care spun că 200-300 de lei e mult și atunci îi îndemn să stea jos, le dau pânza, acul și ața, le arăt modelul, le promit că închei eu, doar să facă cusăturile și fac eu restul și-i trimit acasă, să văd cât le ia. Nu e de preț neapărat, e timpul meu, e viața mea și rostul meu, dar e de răbdare. Și de dorință. Uneori mă gândesc cum ar fi ca, peste 20 de ani, să nu mai fie nimeni interesat să se uite în lada cu zestre.Și de aceea am ales să nu mă adresez oricui. Am ajuns să simt omul imediat și mă bucur când descopăr omul curat”.

Pentru a rămâne cât mai curați, soții Paraschiv – domnul este laborant și are pasiunea preparării siropurilor fără foc – nu mănâncă decât extrem de rar carne și atunci ”doar de curte”. Marta nu mânâncă deloc carne, nici măcar pește, de la vârsta de 4 ani. La un moment dat, și-a dorit să devină medic. Apoi, a descoperit că are o adevărată pasiune pentru gătit, îi place în special să facă torturi. Comunică des cu celebrul Jamie Oliver și nădăjduiește să-l întâlnească într-o zi. A decretat: ”Gata! Nu mai vreau sânge!”. Și a renunțat la ideea de medicină.

* ”Timpul de a sta cu tine și dragostea de a-l dărui celorlalți”

Maria nu s-a expus niciodată pe net și nici n-o va face vreodată. Și nici pe la târguri organizate cu diverse ocazii. A avut doar câteva expoziții personale, în țară, dar și în străinătate, inclusiv la Paris. De altfel, a constatat că timpul este foarte prețios și a devenit extrem de atentă cu al ei. Acum spune că nu mai are nevoie de nimic. Are, însă, timp să analizeze cât a însemnat timpul ei pentru timpul lumii. Realizează exact cât semnifică un obiect vechi sau unul nou, făcut după modelul unuia vechi, pentru energia locului unde se află. Și-și duce rostul mai departe. Aproape gâtuită de emoție, spune că rostul ei nu e oricare, pentru că ”a mai rămas din țara asta un pic”. Se gândește, apoi, la oamenii cărora le-a arătat cum să coase ii și i-au spus că nu le-ar da nici pentru 1.000 de lei. Iar ea vinde o ie și cu 150 de lei.

Această prezentare necesită JavaScript.

Trăiesc din asta, nu am cum să mai fac și altceva. Depind de cei câțiva oameni care mă ajută și care toată vara sunt ocupați cu treburile la câmp. Lucrăm mult iarna, cu gândul la bucuria viitorilor miri și a acelor oameni care vor îmbrăca veșmintele pe care le facem. Știm că, odată, cineva își va aduce aminte de noi și mare lucru este! Noi, cei câțiva care am rămas, nepromovați și neajutați de nicăieri, avem un rost: să ducem credința și obiceiul mai departe! Arta populară nu înseamnă fabrica de cânepă, ci un mic univers, cu frumusețe, cu valoare, cu bucurie și cu timp. Timpul de a sta cu tine și dragostea de a-l dărui celorlalți”.

Cristina MIRCEA

Despre autor
Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194
  1. Daniela Vrinceanu Reply

    Mă mândresc cu humulesteanca mea pura,cu Maria fiica nașei de cununie.In satul lui Ion Creangă era nevoie de așa ceva.Sa ți dea Dumnezeu bucurie cereasca pentru împliniri sufletești.Doamne ajută!

Scrie comentariu

*