0233 235.907 office@mesagerulneamt.ro

Pianistul Andrei Gologan: ”Toată viața voi avea de studiat și mă bucur”

smart

Valorosului muzician pietrean Andrei Gologan i-a revenit misiunea de a atinge, în premieră, clapele noului pian Steinway&Sons, cumpărat de Consiliul Județean Neamț special pentru festivalul internațional Vacanțe Muzicale. Are 25 de ani și, de la 16 ani, de când era elev în clasa a X-a și a fost admis la Universitatea ”Mozarteum”, trăiește la Salzburg, în Austria.

”Atunci când cânt prost și nu sunt satisfăcut, mă gândesc ce bine ar fi fost să mă fi făcut avocat.”

– Cum a fost întoarcerea pe scena pe care ai mai concertat în copilărie?

Mari emoții au fost în sufletul meu, înaintea și în timpul concertului. Vreau să mulțumesc tuturor oamenilor care au fost alături de mine de-a lungul anilor. Eram în clasa I, studiam atunci cu maestrul Iulian Arcadi Trofin, când am concertat pentru prima dată pe această scenă, a Teatrului Tineretului. De aici, voi pleca în Elveția, unde voi participa la o importantă Academie, unde au aplicat sute de pianiști, însă doar 8 au fost acceptați. A fost o perioadă de foc, pentru că nu este ușor să cânți în orașul natal, mai ales după 10 ani. Au fost emoții mari înainte de concert și mai ales în timpul concertului, însă publicul a fost atât de călduros și plăcut, încât emoțiile, efectiv, au dispărut. A fost minunat să-mi revăd învățătoarea și toți foștii profesori, toată familia inclusiv bunica, venită de departe, dintr-o localitate care se cheamă Podul Turcului, din județul Vrancea. Mi-am dorit de mic să ajung să evoluez pe scena Vacanțelor Muzicale. Acest festival este un etalon al muzicii clasice. M-a surprins extrem de plăcut invitația doamnei Mihaela Spiridon, fosta mea profesoară.

– Întâlnirea cu pianul cum s-a petrecut?

Prima dată sub coordonarea doamnei profesoare Ada Chicu. Îmi amintesc că a făcut câteva exerciții cu mine, pentru că nu știam să cânt pe atunci la pian. M-a testat, printr-o serie de exerciții ritmice și de intonație, a trebuit să și cânt, să vadă dacă înțeleg cât de cât sensul muzicii și și-a dat seama, cred, destul de repede că o să pot să studiez acest instrument. Primii ani au fost interesanți, mai ales că părinții mi-au cumpărat o pianină. La început, nu erau siguri dacă are rost să facă o asemenea investiție. A costat o sumă importantă de bani, dar a meritat, pentru că această pianină veche încă o mai am acasă și țin mult la ea. De la doamna Chicu, am trecut la Magdolna Cosma, apoi la doamna Cristina Popa, care mi-a ușurat plecarea în Austria. Am studiat în paralel și cu doamna Mihaela Spiridon, mulți ani.

”Andrei Gologan înseamnă sensibilitate, rafinament, știință, experiență, talent” – Mihaela Spiridon.

Am mai lucrat și cu doamna Delia Bălan, soția maestrului Ovidiu Bălan, și făceam, o dată pe săptămână, naveta la Bacău. Cu domnul Bălan, am debutat la 13 ani, ca solist al Concertului în Re major de Haydn, în compania Orchestrei simfonice a Filarmonicii ”Mihail Jora” din Bacău. A fost minunat! Am avut o deosebită bucurie să cânt cu alți oameni pe scenă. N-o făcusem niciodată și a fost un moment extrem de satisfăcător pentru mine. Am început, apoi, un studiu intens de dezvoltare profesională cu pianistul Iulian Arcadi Trofin. Mergeam la dânsul în comuna Făurei, satul Budești, și pot spune că domnia sa este persoana care mi-a subliniat caracterul. M-a ajutat foarte mult de-a lungul carierei mele. De mic m-a dus în străinătate, m-a făcut să văd lumea cu alți ochi – și nu numai lumea muzicală – și, datorită lui Iulian Trofin, am devenit un mic artist. Dumnealui a fost ultimul profesor cu care am studiat în România și în continuare avem o relație foarte strânsă, de prietenie și de un respect reciproc deosebit.

http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/04/Banner-web-Tehnoprod-04-2017.jpg

– Plecarea la 16 ani în străinătate ți-ai dorit-o, ai așteptat-o, ai considerat-o oportună?

Plecarea în străinătate a fost ușor forțată. Eu nu aș fi vrut neapărat să plec, așa s-a întâmplat. Plecarea mea a fost ”sprijinită” și de situația din România. E dificil să ai o viață culturală bogată la noi. De asta mulți artiști aleg calea străinătății. Am plecat la 16 ani, la finalul clasei a IX-a și, pentru clasele a X-a, XI-a și a XII-a, am făcut naveta. O dată la câteva luni, veneam în România, să dau teze și să-mi închei situația școlară, elev fiind la Liceul de Artă ”Victor Brauner”. Bacalaureatul l-am susținut aici, în ambele sesiuni, ceea ce înseamnă că a fost mai ușor. Când am ajuns la Salzburg și am văzut că nu am nicio cunoștință, niciun prieten de care să mă ”agăț” acolo, mi-a fost foarte greu. Deși la Salzburg este tot timpul o atmosferă excelentă de studiu, pentru mine, primele luni au fost o teroare. Eram printre cei mai tineri studenți admiși la Universitatea ”Mozarteum” și mi-a fost greu. Dar, ușor-ușor, m-am împrietenit cu toți și eram un fel de mascotă pentru ei, pentru că eram cel mai tânăr. Cu remarcabilul profesor Pavel Gililov, când am început studiul, nu înțelegeam nimic. Știam că este o mare personalitate, laureat al renumitului Concurs Internațional ”Frederic Chopin”, dar nu-l înțelegeam. După primii doi ani pregătitori, am început să-i înțeleg limbajul și obiceiurile și următorii doi ani au fost extraordinari. A fost o perioadă în care am oprit timpul, nu am vrut să particip la nimic, ci doar să studiez cu adevărat arta muzicii.

– Ce este pianistul?

Pianistul este o ființă complexă a cărei hrană este, în primul rând, muzica, dar și recunoștința pe care o primește din partea publicului.

– Interpreții care obțin excelența o fac după ani întregi de muncă susținută. Indiferent de rolul ereditar, cel care aspiră la excelență trebuie foarte mult să lucreze pentru a o dobândi.

E adevărat. Toată viața voi avea de studiat și mă bucur. Poate acesta este marele avantaj al faptului că sunt pianist, muzician. Până la finalul vieții voi avea de învățat! Muzica, din punct de vedere al întinderii, este enormă! Nu doar cea compusă, ci muzica în sine, arta de a face muzică este imensă, infinită și putem învăța cât trăim. De aceea nu mă pot sătura studiind. Câteodată, viața lui Andrei Gologan e plictisitoare, mă uit la filme, mă plimb… Mai joc fotbal, mai înot… Încerc să călătoresc cât mai mult. Mă aflu chiar în centrul Europei și am avantajul de a călători către marele orașe, să am noi experiențe.

– Când începi să câștigi bani în profesia ta?

Este o limită pe care, dacă o depășești, începi să câștigi foarte bine ca muzician.

– Ai depășit-o?

Sunt pe cale s-o depășesc, sper. Cred că această vară va fi foarte importantă. În primul rând, prin organizarea unui Festival de care sunt foarte mândru, împreună cu prietena mea, pianista Roxana Ioana Cîrciu. De fapt, am preluat un festival care deja exista, însă nu era organizat într-un fel convenabil. Nu erau avantajați nici artistul, nici muzica. Noi încercăm să schimbăm conceptul acestui festival și sperăm că va fi o primă ediție, în luna august, cu 12 concerte numai pentru pianiști, urmată de multe alte ediții.

– Care sunt locurile din Piatra Neamț care te încântă?

Teatrul, bineînțeles, pentru că aici a fost prima apariție mai importantă a vieții mele de artist. Eu locuiam chiar vizavi de teatru, la blocul C1, și, evident, îmi sărea în ochi clădirea teatrului, zi de zi. Chiar și acum, când mă uit la teatru, mă cuprinde un sentiment călduros. Alte locuri care mi-au rămas în amintire sunt străzile mici, înguste, ale orașului, pe care hoinăream în copilărie… Casa sufletească rămâne la Piatra Neamț, pentru că aici m-am născut, însă domiciliul meu este la Salzburg. Salzburg este acum casa mea.

Ana MOISE

Despre autor
Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

Scrie comentariu

*