Acasă Actual Poligonul „mlaștină” de pe strada Lacului din Piatra Neamț. Galerie foto

Poligonul „mlaștină” de pe strada Lacului din Piatra Neamț. Galerie foto

DISTRIBUIȚI

Deși pare părăsit, poligonul auto de pe strada Lacului este locul în care elevii Colegiului tehnic de transporturi auto învață să devină șoferi. Șoferi de off-road, dacă ne raportăm la aspectul poligonului. Nu doar că are porțiuni întregi în care nu mai există asfalt, dar este imposibil de făcut un circuit complet, pentru că pe alocuri mâlul este imposibil de traversat cu o mașină normală. Probabil că asta este și ideea: testarea drastică a îndemânării și a abilităților copiilor care-și doresc să devină șoferi profesioniști.

Strada Lacului însăși, pomenită inclusiv pe site-ul Prefecturii Neamț la secțiunea ”Regulile de organizare a probelor în vederea obținerii permisului de conducere”, arată ca o veritabilă pistă de antrenament pe teren accidentat. Nu este asfaltată decât vreo 20 de metri, cât să se vadă promițător de la drumul principal. După aceea încep gropile, mai cu seamă înainte de trecerea la nivel cu calea ferată, unde este o adevărată asociere de bălți, în vederea concretizării faimei numelui străzii.

Această prezentare necesită JavaScript.

Revenind la poligon, acesta este proprietate a Colegiului tehnic auto, după cum ne-a declarant Vlad Tudor, purtătorul de cuvânt al instituției. Ar fi acesta un fel de explicație a stării în care se află obiectivul. Doamna Matilda Gănescu, de la contabilitatea Colegiului, care are vechime de 23 de ani în instituție, ne-a declarat: ”De când sunt eu aici, poligonul n-a fost niciodată asfaltat. Noi facem curățenie periodic, însă săptămâna trecută au fost ploile torențiale și toată zona a fost inundată. De aceea arată acum atât de rău”.

Luni seara, 3 iulie, în poligon nu era decât o vacă. Păștea pe lângă pista ”off-road”, supravegheată atent de stăpânul ei. Și se descurca de minune cu deplasarea prin mocirlă, grație copitelor ”antiderapante”. Nu mai trebuie să treacă încă 23 de ani pentru ca asfaltul din poligon să fie distrus cu totul. Dar dacă primăria nu va avea bani să investească în viitorul imediat, n-ar fi o idee rea să recurgă la schimbare de destinație. Și să-l transforme în spațiu de antrenament pentru participanți la manifestările generate de războaiele dintre daci și romani, dintre moldoveni și turci, sau pentru viitoare spectacole de coridă, având în vedere animalele care își fac veacul prin zonă. Păstrând locurile amenajate pentru ”parcarea laterală”, ”parcarea cu spatele” și ”pornirea din rampă”, că poate va mai fi nevoie de ele vreodată.

Cristina Mircea

 

 

pietricica turism

Lasă un răspuns