0233 235.907 office@mesagerulneamt.ro

Destinații de vacanță – Bojdeuca din Ștefan cel Mare și comorile ei

pietricica turism

Și a venit vremea vacanței de vară, a concediilor, când tot omul își aduce  aminte de alte vremuri, de bătătura casei bunicilor, de umblătura desculță  prin iarbă, castronul de lut cu lapte și mămăligă, cireșele și alte poame care făceau cu ochiul din livadă. Vremuri pe care copiii de azi nu prea le mai regăsesc, că nu mai au unde… Vremuri când concurența nu să dădea la scorul cel mai bun la joc, ci la cățăratul în copaci și furatul cireșelor de pe cracă. Și, totuși…

Există și astăzi locuri unde, prin strădanii susținute, timpul rămâne pe loc, bunica mai face gogoși sau turte pe plită, afară, iar tușa încă fugărește ”copchii” prin curte, cu făcălețul, să-i prindă de ciuf și să-i ungă pe la mustăți, ca să i se acrească borșul…

Un astfel de loc, o oază a tihnei de altădată, se găsește în comuna Ștefan cel Mare, la familia Elena și Vasile Ciocârlan. Făcând la dreapta din drumul național, în intersecția cu Hanul Șerbești, apoi ținând drumul drept câteva sute de metri, cu un viraj la stânga se intră pe un drumeag pietruit. Oprirea e în fața unui gard înalt, după care se ascunde o casă bătrânească, dar încă strălucind a viață. De cum intri pe poartă, te întâmpină florile, copacii, un leagăn din lemn, acoperit cu țoale înflorate țesute de gospodina casei. Bojdeuca, în sine, este un muzeu, un crâmpei al satului de altădată, dar, încet, de-a lungul anilor, curtea și acareturile au devenit, și ele, parte din muzeu.

Cu pasiune și multă răbdare, soții Ciocârlan au organizat în casa bătrânească un adevărat omagiu al portului popular. Costume vechi, din Ținutul Neamțului și nu numai, stau la loc de cinste, agățate de pereții încăperii mici, dar primitoare. Unele din ele au și o sută de ani vechime. Patul din lemn, pe care stau stivuite țoalele colorate, alături de pernele mari și pufoase, atrage privirea. Alături, se află o ladă de zestre veche, care ascunde comorile bunicii: ii, brâuri, catrințe, broboade – toate atrăgătoare și fascinante, prin culoare și modelul migălos, care parcă spune că-i făcut în nopțile reci de iarnă -, bundițele înflorate de mâini îndemânatice.

Într-un colț, ordonate după mărimi, stau opincile, și mari, și mici. Cei tineri, care vin pentru prima dată, se întreabă cum de mergeau străbunicii noștrii permanent cu ele. La bojdeuca soților Ciocârlan se lămuresc imediat, văzând și probând.

În următoarea cameră, se află soba veche, din lut, și prichiciul, unde, iarna, copiii se adună, pentru a învăța meșteșugul străbun. Cu drag, devotament și pricepere, Elena Ciocârlan transmite generațiilor tinere iubirea pentru țesut, cusut și împletit, așa cum, altădată, mamele își învățau fetele toate cele trebuincioase pentru a-și ține gospodăria.

http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/04/Banner-web-Tehnoprod-04-2017.jpg

Noi suntem receptivi cu oricine ne trece pragul și vrea să vadă munca noastră. Ne bucurăm nespus când se reîntorc, iar bucuria lor este, pentru noi, cea mai mare răsplată. Păstrarea tradiției este foarte importantă, pentru că ar fi păcat să ne pierdem identitatea. Este bine să știe copiii noștri de unde ne tragem, ce au făcut părinții, bunicii noștri, moșii și strămoșii noștri. Trebuie să recunoaștem, acum stau foarte mult în fața calculatoarelor, cu tablete și telefoane… Eu cred că este mai benefic să îi reținem, să îi dirijăm și spre astfel de activități, spre altceva, spre tradiția populară, care este foarte frumoasă. Avem cu ce ne mândri, iar ei au ce vedea – costume populare din toate zonele și îndeletniciri, care din păcate, multe au dispărut. Este nevoie să redescoperim aceste îndeletniciri”.

La țară, toamna târziu, după ce se terminau muncile câmpului, la gura sobei sau lumânare, se stătea până târziu în noapte și se țesea, se împletea, se torcea, fiecare făcea ceva pentru a ieși în primăvară mândru cu ce a lucrat o iarnă întreagă. ”La țară nu există că, dacă toamna s-a terminat treaba, iarna ne odihnim. Nu! Se organizau și acele clăci, unde femeile puneau țara sau satul la cale”, spune, râzând, Elena Ciocârlan.

Claca de altădată nu a dispărut. În bătătura casei familiei Ciocârlan, se adună copii, atât din comună, cât și de la oraș, și umplu ograda cu bucurie.

Atelierul de pielărie al lui Vasile Ciocârlan nu atrage doar băieții; și fetele sunt interesate de cum se fac opincile, chimirele și măștile: ”Am o bucurie foarte mare când văd copii care vor să învețe cum se face o mască sau o capră cu care umblă la Anul Nou. Nu e greu, trebuie să vrei și să ai imaginație. Materiale sunt cât lumea, iar pe lângă cei mici vin și părinții, care vor să învețe. Noi avem două clase, prin Centrul pentru Cultură și Arte «Carmen Saeculare», unde copiii învăță meșteșugul. Mă bucur că sunt din ce în ce mai mulți interesați de satul de altădată, de războiul de țesut, de oalele de lut, de ia noastră românească. Când îi văd ce țanțoși merg îmbrăcați în costumul popular, sunt sigur că facem ce trebuie și că tradiția noastră românească nu va pieri”.

Vasile Ciocârlan este membru al Asociației Meșterilor Populari din Moldova și în cea din județul Neamț. Participă des la târgurile de profil din țară, iar interesul românului pentru trecut nu a pierit. Ia și măștile sunt tot mai atractive pentru tineri, care descoperă satul atât prin ochii bunicilor și străbunicilor, dar și prin intermediul meșterilor populari, care nu renunță la ideea de a transmite mai departe ceea ce știu și au învățat de la străbuni.

 Gianina BUFTEA

GALERIE FOTO

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Despre autor
Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

Scrie comentariu

*