Prima ediție a Concursului Internațional de Arte Plastice pentru copii – NEAMȚ CREATIV I (2017) s-a bucurat de un succes deosebit. Programul activităților a inclus sesiuni de lucru la pictură – peisaj, în aer liber în spațiul Curții Domnești, la Turnul și Biserica lui Ștefan cel Mare, vizite la muzee, workshop-uri și sesiuni de informare turistică. În total au participat 90 de elevi și profesori de la Simply Art School din Hong Kong, Clubul Kolorit din Bulgaria, SPR Muveszeti Csoport din Ungaria, H.R.H. Princess Sirindhorn Art Center din Thailanda și Liceul de Arte plastice “Nicolae Tonitza” din București. Proiectul a fost realizat de Asociația Culturală Arte. Ro în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț.
Prof. Henry Lau (Hong Kong): ”Suntem pentru prima dată în România, deși am participat la diferite competiții în lume. Aveți peisaje superbe și-o istorie îndelungată. Organizatorul are o inimă mare. Aceasta este și cheia pentru astfel de competiții puternice. Chiar dacă am venit de departe, ne-am simțit aici ca acasă. A fost o sărbătoare a sufletului”.
Prof. Kittipong Thammawan (Thailanda): ”A fost foarte plăcut la Piatra Neamț. Oamenii care ne-au invitat și pe care i-am întâlnit aici i-am simțit foarte calzi, foarte apropiați. Ne-a făcut plăcere să desenăm în orașul dvs.”.
Prof. Maia Ananieva (Bulgaria): ”Suntem foarte fericiți pentru că am făcut parte din acest eveniment artistic. Felicitări Cristinei Petrariu și celorlalți componenți ai echipei organizatoare. Felicitări pentru dragostea pentru artă și față de copii. Plecăm de aici bogați, am avut multe de învățat, a fost o atmosferă plină de inspirație”.
Prof. Rozalia Suto Petre (Ungaria): ”Tare m-am bucurat când am primit invitația de a participa aici. Eu sunt născută în județul Harghita dar de 30 de ani trăiesc în Ungaria. N-am venit niciodată până aici ci numai până în Cheile Bicazului și n-am știut ce frumusețe există în această parte de țară. Doamna Cristina Petrariu este o eroină. Știu ce înseamnă să organizezi așa ceva, nu-i ușor, dar a ieșit fantastic”.
Prof. Cristina Spânache Petrariu, președinte Asociația Culturală Arte.Ro: ”Au fost cinci zile de lucru dar și cinci zile de a explora orașul și împrejurimile și de a stabili noi prietenii, noi proiecte comune. Mi-au spus că s-au simțit foarte inspirați. Orașul li s-a părut foarte potrivit pentru a picta în aer liber. Au manifestat un interes serios, nedisimulat despre tradiții, despre portul popular, obiceiuri, evenimente istorice majore din istoria României”. (Ana MOISE)