În perioada 1 ianuarie 2016-30 iunie 2017, statistica neagră a Serviciului Poliției Rutiere Neamț consemnează 24 de accidente în care au fost implicați motocicliști. Bilanțul: 4 decedați, 12 răniți grav și 14 răniți ușor. În 14 cazuri, accidentele s-au petrecut din vina motocicliștilor și, surprinzător, dar și alarmant în același timp, 7 dintre cei care au provocat accidentele nu aveau permis. Relevant, din punct de vedere al consecințelor, este un accident de acum un an de la Roznov. Un motociclist fără permis a lovit un pieton aflat în traversare, l-a ucis, apoi a pierdut controlul asupra direcției, a intrat într-un copac și-a murit și el.
Pentru a preveni astfel de aevenimente, polițiștii rutieri și reprezentanții principalelor cluburi de motocicliști din Neamț și-au dat mâna și derulează campania „Alege viața!”. Activitatea este una de tradiție, de-a lungul anilor derulându-se mai multe episode, inclusiv unul memorabil în care a fost filmat un videoclip pe scena Teatrului Tineretului.
Adjunctul IPJ Neamț, comisarul șef Neculai Catană, el însuți un pasionat motociclist, spune că rezultatele campaniilor se văd: „Evenimentele din trafic au un trend descendent, ceea ce nu face decât să ne bucure. Ne bucură, de asemenea, mobilizarea generală a motocicliștilor care s-au implicat, inclusiv financiar, în susținerea acestei campanii”.
Astăzi, 6 august, reprezentanții poliției, printre care s-a aflat și comisarul șef Cezar Asandei, șeful SPR Neamț (el a prezentat statistica) și cei ai cluburilor de motociclism au susținut o conferință de presă în care au vorbit despre scopurile campaniei. Primul este, în mod firesc, reducerea acciodentelor. Al doilea – la fel de firesc – schimbarea atitudinii acelor șoferi care nu prea observă motocicliștii și mopediștii pe șosele, iar dacă-i observă nu le acordă prioritate. E periculos! Un motociclist nu e protejat de tablele mașinii ca un șofer.
Discuția a ajuns, inevitabil, și la teribiliști. Cei de pe mopede au fost calmați prin schimbarea legislației care a impus existența permisului de conducere. Și deodată s-a făcut ordine, iar accidentele au scăzut simțitor. Dincolo, în categoria motocicliștilor, lucrurile sunt un pic mai complicate. Poate și pentru că motocicliștii înșiși sunt împărțiți pe categorii. Cei care sunt serioși și au pasiuni reale pentru motoare, și cei cărora le place să facă zgomot ca să fie „observați”. Se pare că sarcina de a-i domoli pe ultimii va reveni până la urmă celor dintâi, oameni responsabili care-și doresc un trafic sigur. Unul dintre motocicliștii cu experiență s-a dezis, în fața polițiștilor, de teribiliști, a punctat diferența dintre cei dedicați acestei pasiuni și cei cărora doar le place să tureze motoarele și și-a exprimat convingerea că motocicliștii adevărați vor reuși să eradicheze „acest fenomen”.
După conferința de presă și o întâlnire dintre polițiști și motocicliști are loc, în centru, demonstrația oferită de casadorii din Ungaria și concursul pentru cei mici, care vor deveni, motocicliștii –educați – de mâine.
Cristina MIRCEA