0233 235.907 office@mesagerulneamt.ro

Povestea reînhumării lui Constantin Vodă Brâncoveanu

smart

Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – d. 15 august 1714) a fost un mare boier, Domn al Țării Românești între 1688 și 1714 și nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino. În perioada în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o perioadă de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale. Aceasta datorită credinței în Dumnezeu a acestui domnitor iubitor de neam și țară, precum și a credinței familiei sale. Dar pe primul loc în ierarhia sa personală a stat iubirea de Dumnezeu, apoi iubirea de neam și țară și apoi iubirea pentru cei apropiați. Aceasta este ierarhia corectă spirituală pentru orice creștin ortodox care dorește să slujească Sfânta Treime.

Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai mari ctitori de biserici și mănăstiri din țările române. Încă înainte de a ajunge domnitor, el a ridicat două biserici, una la Potlogi (Dâmbovița) și alta la Mogoșoaia, lângă București. După ce s-a urcat pe tronul Țării Românești, Brâncoveanu a mai ctitorit, tot în București, încă trei biserici, pe locul unora mai vechi: biserica Sf. Ioan cel Mare sau ”Grecesc”, demolată în secolul trecut, biserica mănăstirii Sf. Sava, demolată în secolul trecut, și Biserica ”Sf. Gheorghe Nou” din București, existentă și azi în centrul capitalei, recent restaurată. În această din urmă biserică au fost depuse și osemintele ctitorului, în anul 1720, aduse în taină de la Constantinopol, de soția sa, doamna Marica.

În vara anului 1690, Constantin Brâncoveanu a pus piatra de temelie a celei mai de seamă din ctitoriile sale: Mănăstirea Horezu (sau ”Hurezi”), cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena. În ziua de 15 august 1714, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, tocmai când domnitorul împlinea 60 de ani, a fost dus împreună cu cei 4 fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, spre locul de osândă. Constantin Brâncoveanu, adevărat creștin și cu fapta, nu a renunțat la credința strămoșească, chiar cu prețul vieții sale și a fiilor săi.

”Facă Dumnezeu ce-a vrea!

 Chiar pe toți de ne-ți tăia,

Nu mă las de legea mea!”

Vreme de douăzeci și cinci de ani cârmuise Țara Românească Domnul Constantin Brâncoveanu, și se arătase vrednic de domnie: drept, pios și bun cunoscător al trebilor țării, atât a celor dinăuntru cât și a celor din afară. Vreme de douăzeci și cinci de ani știuse el prin buna înțelegere a timpului său și prin marea lui înțelepciune să strecoare țara prin primejdiile de tot felul care o pândeau, și mai ales prin primejdia aceea de a fi înghițită. Dar tocmai această purtare a sa, căreia putem să-i zicem mântuitoare de țară, credem noi că l-a făcut să ajungă la sfârșitul lungii sale domnii pradă a iataganului turcesc”.

Povestea martiriului domnitorului – omorât de turci împreună cu toți fiii lui – este una dintre cele mai emoționante din întreaga noastră istorie. Tocmai de aceea, concluziile cercetările arheologice desfășurate în luna decembrie a anului 1932, care atestau în mod cert că osemintele lui Constantin Brâncoveanu au fost înmormântate, în taină, într-un colț al Bisericii ”Sf. Gheorghe Nou” din București, au provocat o vie emoție printre români.

Până atunci, exista convigerea că, după execuția de la Constatinopol, osemintele Domnitorului ar fi fost aruncate în apele mării Marmara: ”E încă doar în amintirea tuturor frământarea ce a cuprins toate straturile societății prin descoperirea osemintelor marelui martir Constantin Brâncoveanu, în cripta bisericii Sf. Gheorghe. Cu ocazia unor săpături ce se făceau, s’a dat peste o lespede veche, care ascundea un mormânt. Procedându-se la ridicarea pietrei, s’a dat peste un coșciug ce conținea înfășurate într’o stofă de preț, din care mai rămăseseră bucăți. Controversele iscate de această descoperire erau din ce în ce mai interesante. Cu cât se înainta în examinarea osemintelor și a postavului găsit, cu atât se preciza mai evident că cel care odihnea în cripta bisericii Sf. Gheorghe era domnitorul Constantin Brâncoveanu, ucis mișelește de către turci”.

Un an mai târziu, în 21 mai 1934, Biserica Ortodoxă Română a ținut să reînhumeze cu mare cinste rămășițele celui ce a fost martirul Brâncoveanu.

* Martiriul

Istoria martiriului familiei lui Constantin Brâncoveanu este una foarte bine cunoscută: bănuit că s-ar fi aliat în secret cu alte țări creștine și că uneltea împotriva turcilor, dar și pentru că sultanul vroia să pună mâna pe marile averi ale acestui domn, pe care îl numeau ”Altîn-Bey” (”Prințul  de aur”), Constantin Brâncoveanu a fost arestat în anul 1714, cu o zi înainte de Buna Vestire. A fost dus la Țarigrad (Constantinopol) și închis în închisoarea Edicule (”Cele șapte turnuri”).

Ziua de 15 August 1714, o duminică, a fost hotărâtă pentru omorârea nefericitului Brâncoveanu și a copiilor săi. Încărcați de lanțuri și păziți de slujitori turci, ei au fost duși înaintea sultanului Ahmet al III-lea, care aștepta într’un foișor împodobit lângă mare. În jurul său erau toți miniștrii puterilor europene aflați la Țarigrad, și căpeteniile turcești. În apropiere sta călăul, cu iataganul scos din teacă.

Din porunca sultanului, imbrohorul cel mare întreabă pe Brâncoveanu să răspundă unde și-a ascuns averile și dacă se leapădă de legea creștină și trece în legea turcească. Numai așa puternicul padișah îl va lăsa cu zile; altfel îl va ucide și pe el și pe copiii lui.

În acest timp, Doamna Maria, soția lui Brâncoveanu, și fetele, plângeau de ți se rupea inima. Brâncoveanu răspunse atunci sultanului:

– Împărate, altă avere decât aceea ce mi-ai luat-o nu mai am; cât pentru legea creștinească, de ea nu mă leapăd; în această lege m’am născut și am trăit, în această lege vreau să mor eu și feciorii mei. D-zeu să răsplătească fiecăruia după faptele lui!

După aceea sultanul îl mustră pe Brâncoveanu pentru necredința lui față de Poartă, și dete poruncă să înceapă uciderea. Osândiții la moarte îngenunchiară și făcură o scurtă rugăciune.

Un cronicar al vremii spune că, atunci când călăul s’a apropiat de ei, cu iataganul în mână, Brâncoveanu crezând că pe dânsul îl va tăia mai întâi, zise fiilor săi cu glas tremurător:

– Fiii mei, iată, toate averile și orice am avut am pierdut, să nu ne pierdem încai sufletele! Stați tare și bărbătește, dragii mei! Și nu băgați seama de moarte, priviți la Hristos mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi, și cu ce moarte de ocară a murit. Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați nici nu vă clătiți din credința cea pravoslavnică pentru viața și lumea aceasta. Feții mei, încă o dată vă zic: stați cu curagiu! Am pierdut tot ce aveam în această lume; cel puțin să ne mântuim sufletul și să ne spălăm păcatele cu sângele nostru!

http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/04/Banner-web-Tehnoprod-04-2017.jpg

Dar hainul de împărat poruncise ca întâi să fie uciși copiii, ca astfel chinul părintelui lor să fie si mai grozav. Pieriră unul câte unul: Enake Văcărescu, cumnat și credincios boier al lui Brâncoveanu, și cei patru copii ai Domnului: Constantin, Ștefan, Radu și Mateiu, acesta din urmă în vârstă numai de 16 ani. Când a fost să taie pe Mateiu, bietul copil, înspăimântat, rugă pe sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc. Dar nefericitul său tată îi dete curaj să înfrunte moartea și-i zise:

– Mateiaș, Mateiaș! Mai bine de o mie de ori mori în legea ta creștină decât să te faci păgân turc!

Copilul, încurajat de aceste inimoase cuvinte, strigă gealatului:

–  Vreau sa mor creștin. Lovește!

Omorâtorii trecuseră prin toate chinurile pe sărmanul nostru domn Brâncoveanu: chinuri pentru mărturisirea de averi închipuite; chinuri pentru lepădarea de legea creștină; chinuri ca părinte și om. Îi venise și lui rândul acum să scape prin moarte de această viață amară și să le arunce în obraz chinuitorilor săi tot disprețul său.

Brâncoveanu își roti ochii în jurul său și, văzând aproape pe soția cu fetele și cu un nepoțel, începu să strige de mânie:

– Aceasta e soarta tuturor acelora care au nenorocirea de a se naște ca să slujească unui tiran!

Înălțându-și ochii rugător spre cer, de unde vine mila și îndurarea, el își puse liniștit capul pe tăietor. Și călăul sbură dintr’o lovitură acel îmbătrânit cap, care vreme de 25 de ani strecurase prin toate furtunile mult încercata noastră țară.

O priveliște mai tristă dar și o pildă mai vie de tărie și de curaj în fața morții ca uciderea lui Brâncoveanu nu cred să mai fie, oricât de bogată este în crime și în fapte de tărie istoria omenirii. Brâncoveanu și fiii săi ar fi putut să scape cu viață, dacă ei s’ar fi turcit, așa cum le cerea cu stăruință sultanul; dar ei au păstrat până la sfârșit sufletul neîntinat de legea turcească și au murit ca niște adevărați martiri ai credinței strămoșești. Capetele celor uciși au fost purtate în sulițe prin oraș și apoi au stat trei zile la poarta cea mare a seraiului; iar trupurile fără viață au fost aruncate în mare, din porunca marelui vizir Ali-bașa”.

* Povestea osemintelor Sf. Martir Constantin Vodă Brâncoveanu

Trupurile morților au fost pescuite de niște pescari greci și îngropate la mănăstirea Calhi (notă: Mănăstirea cu hramul Adormirii Maicii Domnului, din Insula Halki), nu departe de Țarigrad.

Doamna Maria cu nepotul său, cu nora și cu ginerii au scăpat cu viață, plătind vizirului 50 mii taleri, împrumutati cu camătă prin prieteni credincioși casei lor, și au stat în surghiun în Asia Mică trei ani, și de abia după moartea veninosului Ali-bașa s’au întors în patrie.

În 1720, Doamna Maria a adus în țară și osemintele soțului ei, în biserica Sf. Gheorghe Nou; deasupra mormântului său este o candelă, pe care cuvintele săpate în metal prețios amintesc piosului creștin că acolo jos, sub lespedea de piatră împodobită cu flori, zace trupul aceluia care a fost odată

Brâncoveanu Constantin,

Boer vechi și Domn creștin,

a cărui viață bogată în fapte bune a stins-o răutatea de fiară a oamenilor”.

* Candela Mariei Brâncoveanu

Într-adevăr, era cunoscută existența în biserica ”Sf. Gheorghe Nou”, din București, a unei lespezi de marmură albă, împodobite cu un chenar format din ghirlande de flori și pe care erau săpate o reprezentare alegorică înfățișând moartea, având coasa în mâna dreaptă și un fir de crin cu trei flori în mână stângă, pe care este săpată stema Țării Românești.

Lespedea nu avea, însă, nici un însemn care să ateste că sub ea ar fi fost înmormântate osemintele domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Descoperirea din anul 1914 a unei candele din argint filigranat, pe care este inscripționat cu litere chirilce textul: ”Această candelă, ce s-a dat la Sveti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului domn Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod… iulie, în 12 zile, leat 7228 (1720)”, a constituit o primă dovadă că în mormântul din biserica ”Sf. Gheorghe Nou” au fost depuse osemintele domnitorului.

Expertiza osteologică făcută în decembrie 1932 de prof. dr. Mina Minovici și de prof. dr. Francisc Rainer – a atestat faptul că sub lespedea de marmură fără pisanie se află osemintele voievodului Constantin Brâncoveanu.

* Reînhumarea osemintelor

În 21 mai 1934, conform unei hotărâri a Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost organizată în București o ceremonie impresionantă, cu ocazia reînhumării osemintelor voievodului martir Constantin Brâncoveanu.

Această prezentare necesită JavaScript.

Fastul evenimentului a fost consemnat – în cuvinte și în imagini – într-un articol publicat de revista ”Ilustrațiunea Română” (numărul din 30 mai 1934): ”Națiunea, recunoscătoare, a ținut să reînhumeze rămășițele celui ce a fost martirul Brâncoveanu, după cum se cuvenea. Rămășițele fostului domnitor au fost transportate la Patriarhie, unde s’a oficiat un serviciu religios la care au luat parte M.S. Regele Carol al II-lea, Marele Voevod Mihai, principele Nicolae și întreg guvernul. Biserica era reprezentată prin Î.P.S. Patriarh Miron Cristea, înconjurat de episcopi, arhierei, protopopi, precum și de toți preoții, călugării și călugărițele din București și delegați din întreaga țară. După oficierea serviciului religios, Patriarhul Miron Cristea a evidențiat într’o impresionantă cuvântare, marele sacrificiu făcut de Constantin Brâncoveanu pentru creștinism. Pe tot cuprinsul cortegiului se găseau piedestale pe care se aflau talgere în care ardea tămâie, ce înmiresma drumul pe care trecea cortegiul cu rămășițele martirului creștinătății. Și astfel, după mai bine de trei sute douăzeci de ani, poporul român a cinstit cu recunoștință memoria unuia dintre cei mai nobili domnitori, care de s’ar fi lepădat de credința strămoșească, nu ar fi avut de suportat chinurile de nedescris, ce i-au fost hărăzite lui”.

În încheierea discursului rostit cu ocazia ceremoniei, Î.P.S. Patriarhul Miron Cristea spunea: ”Ne închinăm deci și ne vom închina vecinic în fața osemintelor lui, ce acum stau în fața noastră. Și vom urma în veci îndemnul sufletului său, care, în aceste clipe zburând deasupra noastră, ne conjură pe toți, tineri și bătrâni, bărbați și femei, boieri și țărani și toate generațiile următoare, zicându-le: Să știți c’a murit creștin Brâncoveanu Constantin. Deci creștinească și românească să rămână această țară, pentru care s’au adus atâtea jertfe, în frunte cu un rege bun român, bun creștin și fiu al Bisericii sale, acum și pururea și în veci vecilor Amin!”.

Câteva luni mai târziu, în ședința Sfântului Sinod din 30 noiembrie 1934, prezidată de Patriarhul Miron Cristea, a fost lansată ideea canonizării domnitorului Constantin Brâncoveanu. Acest act de canonizare avea să fie finalizat în anul 1992. Candela originală a Mariei Brâncoveanu, care s-a aflat 45 de ani în custodia Muzeului Național de Istorie a României, a fost reașezată deasupra mormântului fără nume al lui Constantin Brâncoveanu în 9 august 2016.

Surse:

– articolul ”Uciderea lui Vodă Brâncoveanu”, semnat Gr. Teodossiu, revista ”Albina”, numărul din 17-24 August 1914;

– articolul ”Reînhumarea osemintelor lui Constantin Brâncoveanu”, revista ”Ilustrațiunea Română”, numărul din 30 mai 1934;

– articolul ”Solemnitățile comemorării lui Constantin Brâncoveanu”, ziarul ”Adevărul”, numărul din 22 mai 1934;

– articolul ”Mormântul cu moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu”, semnat de preot paroh dr. Emil Nedelea Cărămizaru.

(deieri-deazi.blogspot.com)

FOTO: Doxologia și Ziarul Lumina

Despre autor
Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

Scrie comentariu

*