0233 235.907 office@mesagerulneamt.ro

Primarul Harpa: Nu sunt nici sărac, nici bogat

pietricica turism

Primarul Daniel Harpa pare a fi unul din puținii primari din România a cărui avere nu impresionează. Practic, averea edilului de la Târgu-Neamț  a rămas aceeași, ca în prima zi a mandatului din 2012.

Conform declarației de avere de pe site-ul primăriei Târgu-Neamț, primarul Daniel Harpa apare cu o datorie consistentă, în urma unui credit contractat în anul 2006. Valoarea împrumutului bancar este de 100.000 de franci elvețieni având termen scadent în anul 2036.

http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/04/Banner-web-Tehnoprod-04-2017.jpg

Edilul mai deține, împreună cu soția, două terenuri pe care se află casa și livada, cumpărate în 2003, cu o suprafață de 2.200 mp, respectiv 500 mp și o casă în suprafață de 143 mp dobândită în anul 2006. De asemenea, din salariul de primar câștigă anual 45.319 lei, iar soția, de profesie avocat,  are un venit brut anual de 49.121 lei. Veniturile familiei Harpa mai sunt rotunjite și de alocațiile celor doi copii, însumând 19.000 lei pe an.

Despre averea sa, primarul Daniel Harpa ne-a declarat: „Toată viața am lucrat la stat. Sincer să fiu, nu sunt un afacerist sadea. Pur și simplu, încerc să fiu un bun manager la primărie. Atât. Suntem o familie normală, ca oricare alta, cu probleme și bucurii. Avem o viață modestă și ne întindem cât ne e plapuma. Casa o aveam cu mult înainte să ajung primar și pot spune public că nu sunt asociat la nicio societate și nu sunt angrenat în nicio afacere, așa cum am auzit că s-ar spune. Avem un credit și la bancă, pe care sperăm să-l achităm la timp. Aș fi ipocrit să spun că sunt un primar sărac, dar nici nu pot spune că sunt un primar bogat. Suntem o familie decentă și ducem un trai decent. Nu am venit la primărie să mă îmbogățesc, și când voi pleca de la primărie, aceeași avere voi avea, pe care am avut-o când am intrat primar”.

C.T. STURZU

Despre autor
Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194
  1. GHEORGHE SIMON Reply

    Dl Primar DANIEL HARPA isi cunoaste limitele si tocmai de aceea el e un om liber. Asta a fost prima mea impresie si nu mi-o schimb. Mai ales cand trebuie sa ia cuvantul ! Vorbeste exact cat trebuie si la obiect. Nu am intalnit inca un om politic atat de discret si chiar modest, care sa vorbeasca atat de succint ! Iubeste actul cultural si se bucura pentru ceilalti, cand sunt impreuna ! Nedezbinati de opinii, pareri, convingeri ! Nu e o lauda, ci o apreciere de bun simt !

Scrie comentariu

*