Din motive independente de voința organizatorilor, Ansamblul Asociației Culturale ”EL ASSA EL DHAHABIA” din Algeria nu va mai participa la ediția a XX-a a Festivalului Internațional de folclor ”Ceahlăul”. ”Algerienii erau pregătiți să vină dar ne-au anunțat că nu au primit viză”, a declarat Carmen Nastasă, directoarea Centrului pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare” Neamț. Alături de grupurile din Israel, Muntenegru, Bistrița-Năsăud, Cluj și Brăila, vor mai sosi la Piatra Neamț formații folclorice din Ucraina, Olt și Suceava.
După prezentarea oficială a ansamblurilor participante, moment care va avea loc astăzi, 4 august, la sala “Ion Creangă” a Consiliului Județean Neamț (ora 17:00), va urma, de la ora 18:00, parada portului, dansului și cântului popular, paradă care urmează să se desfășoare pe traseul cuprins între Teatrul Tineretului – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – Hotelul Ceahlău – Teatrul Tineretului. De la ora 19:00, în Piața Turnului, va începe spectacolul de deschidere, cu participarea tuturor ansamblurilor folclorice invitate.
Sâmbătă, duminică și marți, Festivalul va poposi la Tîrgu Neamț, Durău și Bicaz, iar miercuri se va desfășura la Piatra Neamț spectacolul care va marca închiderea ediției a XX-a.
”Festivalul Internațional de Folclor ”Ceahlăul” beneficiază de ajutorul Consiliului Județean Neamț, finanțatorul nostru, al Primăriei municipiului Piatra Neamț, partenerului Festivalului, și al sponsorilor. Le mulțumim că sunt mereu alături de noi!”, mai spus Carmen Nastasă. (Ana MOISE)