Agentul Ioan Popescu, unul dintre puținii șefi de post din poliție rămași în activitate deși are vechime mai mare de 25 de ani, s-a încadrat în actualul val de pensionări și și-a depus raportul de retragere din sistem. Decizia sa are legătură cu schimbarea legislației, pentru că altfel polițistul ar mai fi rămas la muncă vreo doi, trei ani. Cel puțin așa intenționa în luna mai, când Mesagerul a publicat un material despre el și despre activitatea lui, text care poate fi lecturat aici.
Între timp, Postul de poliție Săvinești s-a mai îmbogățit cu o femeie, repartizată din promoția de absolvenți de anul acesta. Ioan Popescu nu este singurul polițist cu vechime și cu funcție care și-a depus raportul de pensionare zilele acestea. Odată cu el vor pleca din sistem șeful de la criminalistică și de la investigații criminale de la Poliția Roman, Constantin Stroia și Dumitru Stroia (nu sunt rude între ei, ci doar coincidență de nume) și Sorin Lungu, șeful Secției de Poliției Rurală Dulcești. În ultimele două săptămâni, polițiștii care îndeplinesc condițiile de pensionare s-au hotărât rând pe rând, astfel că au fost depuse două, trei rapoarte pe zi.
C.M.