Cei care erau prin zona clădirii noii piețe centrale din Piatra Neamț au asistat încă o data la momentul în care ușile clădirii s-au deschis. Nici de data aceasta nu a fost vorba decât de o nouă inspecție de la Primărie, care dorește să vadă cât de bine s-a conservat obiectivul pe care l-a scos la licitație, dar pe care încă nu îl are în patrimoniu . Protagonist a fost de data aceasta vicele Bogdan Gavrilescu, însoțit de oficiali din Primărie. A lipsit Dragoș Chitic și purtătorul de aparate de fotografiat Au fost inspectate rapid cam toate zonele, i-au văzut pe muncitorii de la Moldocor care mai făceau retușuri, după care a plecat în grabă deoarece la Primărie erau ședințe pe comisii ale consiliului local. Într-una dintre ele se discută chiar “oportunitatea” de a da piața ca bun de retur către CMI Urban, în plin proces de desfășurare a licitației. “Am vrut să vedem la fața locului cum se prezintă clădirea, dacă mai sunt problem și nu pot decât să sper că va fi data în folosință cât mai curând”, a declarant viceprimarul Gavrilescu. (V.B.)