Acasă Actual Umilința de a fi cetățean român și locuitor al județului

Umilința de a fi cetățean român și locuitor al județului

0
5
DISTRIBUIȚI
pietricica turism

Nu este o imagine de la vreun hram sau de la vreo adunare electorală. Pur și simplu, niște români încearcă să fie cetățeni cu acte în regulă, să obțină cartea de identitate necesară în orice activitate. În această dimineață, 17 august 2017, cu câteva minute înainte de ora 8, la Piatra Neamț, acestea sunt condițiile în care așteptau cetățenii liberi și frumoși să obțină documentul cu care se pot prezenta la vot. Momentul surprinde așteptarea dinaintea strigării listei. Și nu, nu e lista electorală, ci aceea de așteptare.

5 COMENTARII

  1. Se poate rezolva foarte simplu:
    Un factor de raspundere va face demersuri la nivel inalt si se va monta un semafor. Sau, daca nu mai ausemafoare, vor veni cu Loganurile din dotare si vor cara lumra in judeteleai putin aglomerate.
    Doua rezolvari patentate deja.

  2. E sfidator ce se intampla in servicile asa zise de putere care desconsidera cetateanul si care datorita anemiei parlamentarilor si a scheletelor din dulapuri cedeaza la orce modificare a legii impuse de aceste servicii,privind regulamentele proprii,mariri de salarii si pensii speciale ,stiind ca o mare parte din populatie are o munca asemanatoare si nu au privelegile sistemului, netinand cont ca 80% din populatie traieste sub limita decenta.Ministrii sant numiti la ministere tot de aceste servicii si au sarcina sa nu deranjeze actuala stare de lucruri si singurul lucru permis e sa povesteasca nepotilor ca toti generalii il salutau si eventual sa faca
    fotografii de familie cu acestia.Singura solutie este sa se organizeze un referedmun pentru complectarea constitutiei cu doua articole in care unul sa fie pe salarizare privind raportul de 1 la 5 a salarilor astfel fara sa dezechilibreze anvelopa salariala salariul lunar minim va ajunge la 700-800 de euro ca in tarile din vest iar al doilea punct este calculul pensiei sa fie numai pe cotributivitate ,chiar daca militarii nu au avut contributivitate se va calcula functie de tot venitul primit lunar iar sporul la pensie va fi acordat in procent de max.10 % numai pentru militarii ce au participat la interventii
    militare in afara tarii iar restul populatiei nici un leu in plus stiid ca cei ce au salar mare primeste si o pensie mai mare care este suficienta pentru un trai decent ,deoare ce la pensie nu mai sant cheltuielile ce au fost in timpul serviciului.In acest caz toata populatia va dori sa creasca punctul de pensie si nu numai pensionarii cu pensia minima. Acesta este un referedmun serios si nu cel propus de propagandistii sistemului un referedmun cica pentru familie pentru a prosti cetatenii si a cheltui banii fara rost si sa lase pe fiecare cetatean sa opteze varianta lui ca asa este in democratie.
    Domnule Prim Ministru reancarcativa organismul cu energie pozitiva si propuneti acest referedmun cu doua puncte si se va realiza un acord cu un scor de 80 %
    Un cetatean civil cu pensie medie.

  3. Eu ii inteleg pe stranieri ca vor sa si rezolve si cu actele in concediu dar nici nu le poti pretinde angajatilor de la ev pop sa nu si ia si ei concediu, au si ei drepturi si familii. Daca angajezi prea multi functionari tot ei sar ca bugetarii sunt prea multi si ca ei platesc taxe si impozite. Daca pasaportul expira o data la 5 ani de ce nu si planifica altfel concediul( vor raspunde ca nu pot dar pt o masina la care expira itp ul la 2 ani si e inmatriculata in Romania pot reveni ca altfel nu pot circula). Daca zici ceva ti o spun pe aia cu ” asa e in Romania”. Vor respect dar sa respecte la randul lor pe cei care au ramas in tara ca nu sunt obligati sa ia pozitie de drepti la venirea lor. Daca li se poate usura situatia cu masuri care sa i ajute sa si rezolve mai repede situatia- bine , daca nu – sa inteleaga si ei ca atata se poate si sa nu mai dea atata cu noroi in angajati( mai merita si ei dar din alte motive). Eu mi am reiinoit pasaportul in martie si nu pot sa spun ca a durat o vesnicie.

  4. ”Stranierii” ar trebui să înțeleagă că România nu mai are nicio obligație față de ei, așa cum nici ei nu mai au față de această țară. A fost alegerea lor, așa că trebuie să-și asume deciziile. Nici eu nu sunt obligată să plătesc personal suplimentar la pașapoarte, pt. niște persoane care au ales să nu mai plătească servicii în țara asta. Toți vor documente în luna august – să-și asume și asta! Și dacă tot au votat pentru mine, să-și ia și țara înapoi și s-o vindece, ca să nu le mai pice în greață în fiecare an când vin în concedii.

  5. Ce treaba au pensiile militare cu evidenta populatiei? Habar nu aveti despre ce vorbiti. Si lucratorii de acolo vor iesi la pensie la fel ca dumneavoastra domnule cetatean civil cu pensia medie. Ba chiar unii vor iesi cu o pensie mai mica decat a dumneavoastra avand in vedere ca au lucrat ani intregi pe salariul minim pe economie, indiferent de studii si de vechimea in munca. Si au indeplinit atributii pentru cel putin 2 oameni tinand cont de faptul ca mari perioade de timp nu s-au putut face angajari in sistemul public.
    Ati fotografiat oamenii asteptand sa intre intr-o cladire in care accesul se face incepand cu ora 08.00. E foarte bine asa cu liste, stiti ce se intampla daca le dai drumul la toti odata in cladire? Se imbulzesc, se cearta, o iau la fuga pe scari, exista pericol mare de accidentare. Si ce alta solutie gasiti pentru aceasta perioada, daca ii lasi pe toti odata sa stea la coada ar insemna ca unii sa stea ore intregi pana le vine randul. Asa vii, iti iei bonul si te prezinti la ora planificata. De vina sunt cei care vin din strainatate, numai ei fac cozi noaptea. In celelalte perioade din an vin tot asa de multi intr-o zi dar vin pe rand, in cursul intregii zile, nu toti gramada dimineata. Dar din pacate cei care vin din strainatate sunt foarte egoisti, nu-i intereseaza decat sa-si vada ei problemele rezolvate, de restul nu le mai pasa. Nu ar lasa un batran in fata, un bolnav, o gravida, etc. Nu, ca ei au fost primii si au venit cu noaptea in cap…
    Au dreptate cei care nu sunt de acord cu comportamantul stranierilor… Sa vezi ce mai plang ca statul nu-i ajuta dar ei, cand stau cu actele de identitate expirate de ani buni si nu au timp cateva zile sa astepte sa-si rezolve problema, nu au nici o vina? Si daca le zici ceva iti arunca in fata ca ei isi pierd locurile de munca din cauza ta ca nu le faci in 5 zile ce nu au facut ei in 5 ani. Sau vin cu copii in varsta de 10 ani si se trezesc ca raman cu ei prin tara ca in 10 ani nu au avut timp sa le faca un certificat romanesc.
    Eu as fi curios sa vad o statistica, cati din cei care se prezinta in luna august sa-si faca buletin au actul de identitate expirat de mai bine de un an? Va spun eu unii sunt asa de indolenti, nu ar veni nici dupa cativa ani sa=si faca actele de identitate daca nu le-ar expira si pasapoartele. Asa ca nu spiritul civic ii indeamna sa vina ci faptul ca raman faca nici un document valabil.
    Se plang parintii ca vin cu copiii sa le faca pasapoarte si e aglomerat? E aglomerat pentru ca parintii nu au grija sa-si innoiasca actele de identitate, multi considera ca daca au pasaport valabil e suficient. Ca intamplator si cartea de identitate e document de calatorie in statele membre UE e alta discutie. daca ar avea buletine valabile le=ar face pasapoarte copiilor la Ambasada in tot cursul anului.
    Va spun, indiferent de organizarea serviciilor intotdeauna vor fi si nemultumiti. Si intr-adevar, ce vina are angajatul de la pasapoarte sau de la buletine ca toti vin in august acasa? Dar daca cei dinafara au concediu in august, angajatii de la servicii de ce n-ar avea drept de concediu in august? Ei n=au familie, copii care sunt in vacanta? Din pacate se pare ca ei nu au aceleasi drepturi ca ceilalti cetateni, sunt adusi la serviciu inclusiv sambata si duminica…
    Daca cel care lucreaza in strainatate ar imputernici o persoana sa le faca acte de identitate in cursul anului si in luna august ar veni acasa sa stea in concediu alaturi de familie nu ar fi mai simplu pentru toti? Vii tata in concediu sa te odihnesti nu sa te fugaresti pe la cozi pe la servicii. Dar se pare ca lor le e mai simplu asa. Din pacate nu se intereseaza de termene, nu se gandesc ca ar mai putea parea si lucruri neprevazute(o pana de curent, de exemplu), nu, lor trebuie sa le rezolvi problema cand vor ei.
    Sincer, eu, la Piatra Neamt mi-am rezolvat problema foarte repede, am fost in audienta la sefa serviciului si mi=am primit actul de identitate cand am avut nevoie. Bunavointa exista mai trebuie intelegere si din partea noastra, a cetatenilor.

Lasă un răspuns