0233 235.907 office@mesagerulneamt.ro

Viața și munca unor orășeni obișnuiți

smart

În România, dintotdeauna a fost o diferență între locuitorii satelor și cei ai orașelor. Sătenii robotesc din greu la câmp, în grădini, prin curte, fiindcă mereu e ceva de făcut, de arat, de semănat, de prășit, de plivit, de recoltat, de treierat, de măcinat, mai sunt și animalele care trebuie hrănite, adăpate, îngrijite, mai sunt și lemnele de foc… Orășenii lucrează 8 sau 12 ore, după care, teoretic, sunt liberi. Au și ei treburi de făcut, dar mai puține, mai puțin complexe și nu mereu. Orășenii își pot permite nu numai concedii, dar și weekend-uri de relaxare, își îngăduie să citească, să meargă la un film, să se plimbe prin oraș, prin parc. Sunt și orășeni care trudesc din greu, poate mai mult și mai dedicat decât sătenii. Fiindcă, dacă sătenilor, în timpul iernii, le rămâne doar îngrijirea animalelor, că pământul își cere drepturile abia primăvara, orășenii aceștia muncesc și iarna pământul, pentru roadele lui.

* O familie de orășeni

Mariana și Matvei Alexa trăiesc în Roman. Sunt lipoveni amândoi și se ocupă de cultivarea și valorificarea legumelor. Au moștenit niște teren în ”Petru Rareș” – cartierul lipovenesc, cum e cunoscut în Roman de sute de ani -, ci și la limita dinspre nord-est a orașului.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cultivă cam tot ce se numește legumă: tomate, varză, pătrunjel, morcov, păstârnac, țelină, castraveți, ardei de tot felul, vinete, ceapă, usturoi, salate de tot felul, ridichi de tot felul, cartofi, fasole și tot felul de verdețuri. ”Acum, munca… nu ar fi o problemă asta”, spune Matvei Alexa, ”dar sunt o mulțime de cheltuieli. Adică trebuie să ai niște bani ca să te apuci să faci legumicultură: pentru semințe – presupunem că ai terenul, pentru tratamente, pentru amenajări – sere, solarii -, pentru instalații, pentru utilități”.

Fiindcă asta fac de când se știu, soții Alexa ”au avut pe ce pune mâna”, cum spun moldovenii, adică au avut teren și un capital pe care l-au investit și pe care îl tot investesc și acum. Au făcut credit doar când și-au cumpărat o dubiță pentru marfă și Matvei zice că în viața lui nu mai face altul: ”Traseul e cam lung până la bani… Să faci marfa, să-ți iasă marfa, s-o duci la piață, s-o mai și vinzi… Și, la bancă, cum ai făcut banul, cum trebuie să-l dai”.

Au împreună doi băieți și o fată. Cât au fost copii, adolescenți și chiar studenți, toți trei au lucrat cot la cot cu părinții, la câmp și la taraba din piață. Unul din băieți e plecat mai demult. Fata a urmat turismul și acum e în Statele Unite. Rămăsese băiatul cel mic, dar a renunțat, anul acesta, după vreo doi ani slabi. Are o firmă de construcții și amenajări și speră să câștige bani indiferent de vreme, ploaie, dăunători și toate celelalte.

* La câmp

Așa numește familia Alexa terenul din spatele abia înființatului depozit Holcim, unde are parcele semănate cu ceapă, varză, morcovi, gogoșari. ”Cu gogoșarii se pierde. Am pierdut în fiecare an, fiindcă dădea bruma și îi prindea pe tufă și a trebuit să caut un soi care se coace mai târziu. Da, dar trebuie să fie și un soi productiv, că am avut un soi bun, se cocea mai devreme, dar nu dădea cine știe ce producție”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Matvei Alexa vorbește despre culturile sale cu dragostea unui părinte vorbește despre copilul lui, dar și cu obida acestuia când copilul îi face greutăți și cu revolta părintelui când cineva ori ceva îi atinge cumva copilul: ”Am mari probleme cu ciorile. Uite, porumbul ăsta e semănat a doua oară; toate semințele mi le-au scos și mi le-au mâncat ciorile! Și e sămânță cumpărată, șapte milioane jumătate m-a costat…! După aceea, mănâncă ardei, gogoșari… îi ciugulesc până îi dau jos; chiar dacă nu-i mănâncă pe toți, dar îi desprind de pe tulpină”.

O parcelă, de vreo jumătate de hectar, cu gogoșari mici, răsăriți de trei săptămâni, este curată ca o piață din centrul unui mare oraș. A fost erbicidată, dar și plivită de patru ori. Plivită la mână de Matvei și încă doi băieți. Explicația dlui Alexa este suficient de elocventă: ”Cu erbicidarea, sunt mai multe aspecte. În primul rând că erbicidul nu acționează la modul general, să distrugă toate buruienile. Unele nu sunt afectate de erbicid și acestea răsar. Cum poți scăpa de ele? Numai prin plivit manual, fiindcă erbicidul nu acționează în profunzime, ci acționează ca o peliculă la suprafața solului și atacă anumite buruieni atunci când ele răsar. Dacă împotriva buruienilor care scapă și răsar aș folosi un utilaj – o prășitoare, de exemplu -, aș distruge pelicula de erdbicid și m-aș trezi cu parcela plină de toate buruienile”.

* ”M-am dus să scot certificat de producător și domnelor de acolo nu le ieșea suprafața declarată de mine. Păi, doamnelor, le spuneam, eu fac cel puțin două culturi. Eu, dacă pun ceapă, ridichi, salată prima cultură, a doua cultură merg cu roșii, castraveți, ardei… pe aceeași suprafață”.

Familia Alexa nu are vacanță, concediu ori timp liber. ”Doar de Crăciun și de Paște”, spune doamna Mariana, ”atunci da, mai stăm și noi, dar încolo… A, și puțin, adică mai ușor, la Crăciunul și la Paștele ortodocșilor, că nu prea vine lumea la piață atunci. Deși să știți că îi apucă pe unii pofta de vreo ridiche ori de vreo murătură cum numai noi știm să punem. Doar dacă nu vrei să faci nu ai treabă. Dacă nu vrei să faci, nu faci. Dar dacă vrei, n-ai cum să nu faci, că se cere. Legumele cer atenție tot timpul, tot timpul. Este atât de multă treabă încât de multe ori nu dovedești să o faci”.

Programul lor de lucru începe înainte de răsăritul soarelui și se încheie mult după apus. Asta primăvara și vara, fiindcă toamna și iarna programul continuă și după apus. Matvei Alexa: ”Mă trezesc noaptea să mai reglez centrala din răsadniță sau centralele de la solariile de roșii. Sunt ele automatizate, astea de la roșii, dar tot trebuie să le mai verifici, ca să nu te trezești cu toată producția înghețată. Fiindcă folia de pe solarii este ea mai groasă, o pun eu în două straturi, dar e totuși folie și se pierde multă căldură, nu e cum ar fi un perete, chiar și de lemn”. Mariana Alexa: ”Răsadurile sunt foarte delicate și pretențioase. Iar când, în sfârșit, le răsădești în câmp, poate să vină un îngheț din senin și trec de la 10-15 grade în timpul zilei la -10 grade noaptea și au murit. Apoi degeaba mai pui alte răsaduri și degeaba alea merg bine, că ai pierdut perioada bună. Au ieșit alții pe piață și, când să ieși și tu, nu mai cumpără mai nimeni sau a scăzut prețul de tot. Și ăsta e numai unul din riscurile meseriei ăsteia”.

http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/04/Banner-web-Tehnoprod-04-2017.jpg

Legumicultorii, ca și cultivatorii de cereale de altfel, se lovesc adesea – mai ales atunci când au cantități mari de produse – de prețurile scăzute oferite de bazele de depozitare. ”Am acasă porumb de acum patru ani”, spune Matvei. ”L-am dus la siloz și mi-au dat 30 de bani pe kilogram. 30 de bani!!! Nu-l arunc, îl fac peleți pentru pus în centralele termice”.

* La ce (mai) e bun vinul bun

Eu fac vin singur. Nu cultiv viță de vie, dar mă duc la Focșani și îmi iau struguri și îmi fac vin așa cum îmi place mie. Și fac și rachiu. Nu exagerat de tare, așa cum zice lumea de noi, dar de 45-47 de grade da, îl fac. Că, într-un an, nu am avut timp, așa au fost treburile atunci, că nu am mai dovedit și nu am avut timp să mă duc să cumpăr struguri. Ei, nu am vin, nu am, asta e. Mă duceam la magazin și luam o sticlă de vin și o apă, 100 de mii de lei. Și am tras eu o concluzie: natural sută la sută nu e vinul ăsta și mai costă și cât costă… Și nu m-am mai lăsat de atunci fără struguri. Fac vinul meu și, acum, am vin și de anul trecut, și de acum doi ani. Seara, când ajungi acasă de la câmp, rupt de oboseală, ți-e și sete, te simți și slăbit așa… stors de puteri. Ei, un pahar de vin bun îți dă putere, te reface. S-a întâmplat că, exact după ce am băut un pahar de vin, să se ivească ceva și am mai lucrat până noaptea, târziu, am rezistat”.

* Un fel de subvenție

După cum spune statistica, un român consumă, în medie, 31 kg tomate, față de 34,5 kg cât e media în UE. În România, se produc roșii cam 20,3% din producția totală de legume. Întrucât în 2015, numai în sere și solarii s-au produs aproape 102.000 tone de tomate, a apărut programul guvernamental Tomata 2017, derulat de Ministerul Agriculturii, prin direcțiile județene, care își propune să sprijine cultivatorii de tomate să obțină recolte românești, mai multe și mai bune. Se dau 3.000 de euro pe o perioadă de 8 ani celor care cultivă roșii pe minimum 1.000 mp, cu condiția să obțină barem 2 kg de roșii pe metru pătrat, să valorifice măcar 2 tone (dovedit cu acte), să figureze în registrul agricol și să poate atesta că au vândut recolta în lunile ianuarie – mai și noiembrie – decembrie. O poate vinde oriunde – piețe, târguri, magazine, restaurante, unități de procesare -, trebuie doar să facă dovada vânzării, cu un carnet de comercializare.

* ”Eu sunt omul care nu-și face socoteli… Așa e: nu-mi fac socoteli ca să nu-mi fac griji. Dacă aș scoate o singură cultură, atunci da, aș socoti totul, ca să știu cum stau. Dar așa, cu mai multe culturi, nu socotesc, fiindcă dacă una nu scoate profit, scoate cealaltă, dacă asta scoate mai puțin, iese la aialaltă mai mult și tot așa, se completează, într-un fel, culturile”.

Cu intrarea în programul tomatelor, soții Alexa au avut de investit serios: cu sămânța de tomate din care au scos răsaduri, cu energia electrică, cu turba (amestecul special de pământ și resturi organice în care se seamănă semințele pentru a  se obține răsaduri – n.n.), cu tratamentele, cu instalația de irigat ”în ploaie” și ”prin picurare”, cu ațele pentru legat, clipsurile și alte mărunțișuri. ”Încă nu e chiar așa de rău! Mai rău era dacă voiam să facem marfă ecologică, fiindcă acolo te verifică trei ani de zile, ca să constate că nu pui îngrășământ și abia după trei ani intri, efectiv, în programul de cultură ecologică”.

Ca să vândă producția, în condițiile în care au apărut tot mai mulți vânzători de legume, marile magazine, dar și așa-zișii ”intermediari”, Matvei și Mariana au diversificat anul acesta gama tomatelor. Ei cultivă, la această dată, patru soiuri de roșii, trei dintre ele străine (și scumpe, ca semințe), al patrulea autohton, din semințe pe care le-au avut de la părinții lor. Roșiile acestea nu sunt la fel ca formă și colorit, în schimb sunt gustoase și răcoritoare. Tomatele sunt atârnate de niște fire, cu ață specială. Răsadurile plantate anul acesta au ajuns acum la 2,5 m înălțimea. Într-un an și jumătate, tulpinile pot ajunge la 18-20 m și produc în continuare. Ca să le poată recolta, soții Alexa coboară mereu plantele, cu ajutorul firelor de care sunt legate. Recoltează primii ciorchini de la pământ, după care rup frunzele de până la ciorchinele următor și coboară planta, astfel încât primul ciorchine necules să fie aproape de pământ. Operația se repetă la fiecare recoltat. Tomatele sunt, totuși, o cultură pretențioasă, necesită multe operațiuni, mai tot timpul: stropire, lăstărire, agățarea după ață și altele.

* Cum se transformă un eșec într-o realizare

Din păcate, ca și în alte domenii, și furnizorii de semințe ori de materiale pentru legumicultură vând produse neconforme, uneori chiar falsuri. Matvei Alexa: ”Eu nu mai am încredere în cei care vând sămânța, fie ea firma cât de mare și recunoscută. Fiindcă e foarte scumpă, din ce în ce mai scumpă, și nu obții întotdeauna ce ar trebui să obții. Păi, am dat 86 milioane de lei pe sămânță de morcovi pentru două hectare! 43 de milioane pentru un hectar, deci. E o sumă, nu? Ei, la banii ăștia, eu nu trebuia să am morcovi rășchirați, îngemănați și așa mai departe. Păi, eu respect tehnologia, fac toate lucrările cerute, semăn cu semănătoarea la cât se indică, deci fac totul și produsul e de râsul curcilor, cum vine asta?! Fiindcă veni vorba de morcovi… Într-un an, din cauza seminței, am avut 16 tone de morcovi calitatea a doua… Ei, i-am dat cu 50 de bani, că mi-a convenit atunci. Anul următor  n-am mai reușit să-i dau. Ce naiba să fac cu atâția morcovi? M-am gândit să-i folosesc cumva, că era păcat de atâta muncă și cheltuială, așa că am cumpărat patru viței și i-am hrănit cu morcovi, câte un sac de 40 de kilograme de fiecare pe zi, cu urluială și niște lucernă. I-am vândut și nu mi-am oprit decât măruntaiele de la unul din ei. Dacă aș fi știut dinainte ce gust dăduse cărnii morcovul, zău că mă gândeam mai bine unde și cu cât să-i vând”.

Matvei Alexa și-a mai scos, totuși, din cheltuiala cu sămânța, chit că a rămas nerecuperată munca. Pentru oameni ca Mariana și Matvei Alexa mereu vor rămâne de recuperat munca, efortul, sacrificiile.

Dan AILINCĂI

GALERIE FOTO

Această prezentare necesită JavaScript.

Despre autor
Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

Scrie comentariu

*