”Cea mai mare realizare a mea este că trăiesc” – actorul Mitică Popescu.
De câte ori se oprește apa în cartierul Precista din Piatra Neamț, locuitorii din zonă dau fuguța la izvorul Maicii Domnului, de sub Cernegura, munte numit ”acoperișul orașului”, fiindcă e cel mai semeț. Majoritatea ”consumatorilor de apă potabilă” vin per pedes apostolorum, dar și cu mașina din dotare. Unii, băieți finuți, vin cu un singur bidon de plastic, alții cu 10-20, că așa-i românul, sărac și lacom, amărât și fără educație de acasă. Uite așa, într-o clipă, coada se face mândră, groasă și stufoasă. La coadă… ca la coadă, se dezleagă limbile, mai ales dacă printre participanți sunt și pietreni cu chef. Se spun povești de mult uitate, incredibile, cu eternul bun simț românesc.
Prima poveste: ”Pentru mine, acest izvor, unde ne aflăm, este un reper al copilăriei. Îl cunosc ca pe propriile buzunare. De fapt, aici, cândva, existau trei izvoare, amplasate între trei răchite pântecoase și scorburoase. Apa izvoarelor venea pe buduroi (uluc din lemn cioplit). În curtea cu livadă pe care o vedeți, trăia o învățătoare bătrână, într-o casă țărănească, cu prispă de lut, acoperită cu șindrilă. Toamna, învățătoarea vindea mere, nuci și alune, că și pe atunci dl. Trandafir era amărât. La capătul ștrandului de azi, mai era un izvor, iar sus, la Schit, încă două. Din toate am băut apă…”.
A doua poveste: ”Dacă vreți să beți o apă de izvor ca la mama ei, mergeți la Sarata, la biserică. Apa de aici are prea mulți nitrați și nu e cușer. S-ar putea să vă crească gușa. Dacă vreți să vă convingeți, mergeți cu o probă la laboratorul din spatele Barajului de la Bâtca Doamnei. Dați un ban, dar merită, scăpați de necazuri, de gușă”.
Ultima poveste: ”Fraților, dacă doriți să sorbiți o apă de izvor mortală, urcați serpentina spre Bisericani. Pe dreapta, funcționează un izvor, ca în filmele americane! Dacă a fost privatizat, cum se aude, mergeți la Mănăstirea Bistrița. Escaladați drumul din stânga mănăstirii și ajungeți la un izvor cu apă roșcată, fieroasă, care tămăduiește orice boală. A făcut cură și vecinul meu și a dat ortul popii”.
Când discuțiile despre izvoarele cu apă sănătoasă erau mai aprinse, din susul dealului și-a făcut apariția o Mărie, o țărancă adevărată, cu coasa pe spate. Un șmecheraș de tranziție anunță audiența cu glas tare: ”Hopaaa, vine Doamna cu coasa!”. Țăranca nu l-a auzit, frântă de muncă, s-a oprit la izvor. A dat politicoasă ”bună ziua” celor din capul cozii și a cerut voie să bea doi pumni de apă. A băut, s-a șters țărănește la gură și a plecat, defilând prin fața celor de la coadă. Ca să dreagă busuiocul, același neica-nimeni a completat: ”O vezi? Doamna cu coasa ne bagă sub brazdă pe toți!”. Mai știi, poate nenorocitul are dreptate.
Cunosc o profesoară din Piatra Neamț, care în fiecare zi îmi zice: ”Eu, când mă culc, seara, deschid ușa, n-o încui. Așa procedează bătrânii singuri. Știi de ce?”. Bineînțeles că știu, numai că astăzi trăim alte vremuri.
Oamenii s-au înrăit, iar banul dictează în toate sectoarele de activitate. Când, în Gara Burdujeni din Suceava, agentul șef Sorin Vezeteu e înjunghiat de zeci de ori, de un nenorocit, mai poți avea încredere în protecția poliției? Mai poți sta cu ușa deschisă când aștepți Doamna cu coasa?
Ați uitat că în urbea noastră, capitală de județ, actorul Constantin Ghenescu, de la TT, a fost înjunghiat mortal de un om al străzii, asistat de o minoră ”de culoare”, de 13 ani? Și, atunci, cum să lași noaptea ușa deschisă?!
Explicația vine de la o naratoare bătrână, care a studențit cândva la Iași, demult, demult. Ea își amintește că, în timpul studiilor sale, a murit celebra actriță Gilda Marinescu, de la Teatrul Național din Iași. Cum marea artistă trăia singură, vecinii au găsit-o moartă după zece zile în apartamentul său bloc, evident spărgând ușa. Au aflat-o în putrefacție. Astfel de spectacole te marchează toată viața. La bătrânețe, e tare urât să fii singur și bolnav, să te temi de moartea care îți dă târcoale.
Se pare că și marea actriță Leopoldina Bălănuță a înțeles foarte bine ce înseamnă asta. Știți ce i-a urat lui Mitică Popescu, soțul ei, când trăia? ”Te iubesc atât de mult încât aș vrea să mori înaintea mea”. De ce a spus așa? Se temea de singurătatea, boală și jelanie. Numai că Destinul a vrut altfel. Leopoldina a plecat, iar celebrul actor Mitică Popescu, care a jucat și pe scândura TT-ului pietrean, a împlinit 80 de ani, fumează și e văzut aproape zilnic la o terasă din Floreasca. Asta-i viața!
În această viață sucită, mai are rost să lași ușa deschisă? Numai dacă ai vecini serioși, săritori, buni! Dacă ai vecini răi, îți iei un câine-lup sau dai în damblaua mâțelor tărcate.
Când eram puștan de gimnaziu și veneam la cinematograful ”Regal”, din centrul târgului, treceam pe sub fereastra Sidoniei Hogaș, să admir batalionul de mâțe, ce stăteau tolănite pe un suport din lemn. Atunci nu știam ce rost joacă pufoasele în viața domnișoarelor bătrâne, date la șmelț de cârcotașii târgului.
Cum ies din scenă persoanele în vârstă? Resemnate, cu capul sus, ca în Miorița. Au înțeles că viața începe cu Geneza și se termină când apare Doamna cu coasa. Unii dintre ei sunt chiar fericiți că ”pleacă”. Motivația acestora? ”Mă lupt cu boala și cu spaimele, am ajuns doctoriță cu atâtea rețete, dar mi-a fost dor de viață și am trăit-o așa chinuită, cum a fost. De aceea, aștept cu nerăbdare seara și somnul, evident, somnul definitiv”.
Mulți dintre bătrâni, când simt apropiindu-se sfârșitul, se revoltă: ”De ce eu și nu el? Păi știți cine am fost eu?”. Eeee, aici nu mai ține cu dosarul de cadre, cu pila. Aici ești scos din schemă când vrea Cel de Sus. Dixit! A, că viața e cumplită uneori, asta așa-i, dar nu putem face nimic. Regrete eterne!
Luați exemplu de la bătrânii demni care ies la promenadă pe Corso-ul pietrean, cu glicerina sub limbă și biletul cu datele personale în buzunar. Admirați-i, că îmbătrânesc frumos, mâine s-ar putea să-i numărați în categoria foștilor.
Nu peste tot bătrânii sunt respectați. În cartierul pietrean Precista, la o frizerie, tot personalul e format din fete tinere, frumoase, elegante, pricepute și parfumate. Evident, la un asemenea personal, clientela e pe măsură. Vezi pe scaunele de tuns numai tineri atleți, fițoși și cu mobilul în mână. E o atmosferă de film italian. Dacă, din întâmplare, în frizerie intră un bătrân, frizerițele se indispun total, toate. Îl ocolesc cât pot și apoi îl întreabă: ”Tataie, ai programare?”. Moșul, luat prin surprindere, întreabă: ”Ce programare? Eu știam că numai la doctor ai nevoie de programare. Apoi, dacă lucrurile stau așa, mă duc acasă, să mă tundă baba cu foarfeca de oi!”. S-a sculat, a salutat și dus a fost. Am fost martor ocular.
Alt exemplu: vecinul meu repară televizoare, i s-a dus buhul de bun ce e. Într-o zi, țâr-țâr!, telefonul. La capătul firului, o bătrână venerabilă, mama actorului Vasile Muraru, din satul Doina, Girov, Neamț. ”Alo, domnul X, reparator de televizoare?”. ”Da!”. ”Domnul meu, vâjgălăul de ieri seară mi-a luat antena de televizor de pe casă și-a aruncat-o în suhat. Nu vii matale să mi-o pui la loc, că nu mai am imagine?”.
Vecinul, om așezat și răbdător, a explicat bătrânei că el repară ce strică în televizor. Atât. ”Și eu ce fac?”, a întrebat mama, neajutorată. ”Sună-l pe Vasile!”. Și Vasile a fost chemat la ordin de maman. Cum banii fac lumea să se învârtă, problema s-a rezolvat, urgent. Numai că nu toți bătrânii au feciori la București, domni, actori mari.
Bătrânețea vine când poftește ea, când te năpădesc amintirile, spunea cândva acad. Gh. Platon, nemțean de-al nostru, în anii studenției mele. Vine când te strivesc anii. Atunci când poți deveni un babalâc sclerozat, expirat, sau un bătrân falnic, frumos, greu de uitat. Asta depinde de cum ai trăit toată viața. Să nu uităm că românul e bun, drept, vesel, harnic, dar mai calcă și în străchini. Poate de aceea Miorița noastră nu mai e laie și bălaie. E ostenită, bătrână, gata să-și dea ultima suflare. Culmea, politicienii actuali nu sunt în stare să scoată țara din șanț. Stau cu spatele la Istorie. Ne-au dovedit-o în cei 28 de ani de tranziție dementă, încă nu am cotit-o spre zări luminoase. Suntem tot la stadiul promisiuni.
Prof. Dumitru RUSU
Un comentariu
Domnul profesor a aratat realitatea cruda a existentei batranilor din tara noastra si acest articol ar trebui citit de guvernantii nostrii in vederea eliminarii acestor riscuri.
Un pensionar