Andrei Ignat, candidat independent la Primăria Piatra-Neamț, nu și-a primit banii de la Autoritatea Electorală Permanentă, pentru cheltuielile din campania din 2016. A fost discriminat – susține el -, aparent motivat, dacă luăm în calcul faptul că partidele politice și-au recuperat cheltuielile. Andrei Ignat nu s-a resemnat și a acționat în judecată Autoritatea Electorală Permanentă.
Astăzi, 19 septembrie, judecătorii de la Curtea de Apel Bacău s-au pronunțat în cauză și au decis ca fostul candidat să primească 28. 724 de lei. Hotărârea poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare, iar contestatorul, deși a câștigat, va merge la Înalta Curte.
”Eu am solicitat decontarea unor cheltuieli, în limita a 50 de salarii minime pe economie, așa cum stabileaște legea, adică 48.000 de lei”, ne-a declarat Andrei Ignat. ”Am depus documente justificative, facturi, contracte, absolut tot ceea ce trebuia. M-am trezit cu doar 11.000 de lei în contul de campanie, în baza unui raport semnat de Ovidiu Acristinei, expert parlamentar și de Elena Roxana Gherasim, consultant parlamentar. Motivele erau niște detalii de genul că într-o factură erau trecute datele mai puțin etajul sau numărul, chestii insignifiante. Dacă doar 28.000 de lei mi se acordă, în vreme ce aveam 37.000 de primit, deduc că nu mi-au luat în calcul cheltuielile cu sediul de campanie. Și aici mi s-a găsit o greșeală majoră, în sensul că în contractul pe care l-am încheiat cu o persoană fizică pentru acel spațiu n-am mențșionat că este destinat inclusiv întâlnicirilor cu alegătorii, ci doar că este sediu de campanie și atât. Așa că, mă duc la Curtea Supremă, cu speranța că-mi voi recupera toți banii”.
C.M.