0233 235.907 office@mesagerulneamt.ro

FOTO Petricani: Lucrări de asfaltare pe un drum județean

pietricica turism

Zilele acestea, drumul județean 155 B, ce străbate satul Țolici din comun Petricani, este asfaltat pe o lungime de 2,5 kilometri.

Această prezentare necesită JavaScript.

“Președintele Consiliului Județean Neamț, domnul Ionel Arsene, a răspuns pozitiv cererii noastre și a dat ordinul de începere a lucrărilor. Pentru satul Petricani avem un proiect de construire a două poduri peste râul Topolița. Sperăm ca anul viitor să reușim să le și construim. Dacă facem podurile vom face tot posibilul să asfaltăm și distanța dintre cele două poduri. La fel și pe străzile școlilor din Petricani. Ne dăm interesul să le asfaltăm. Avem proiect și pentru numeroase străzi din Boistea și Petricani să fie asfaltate. Încercăm să găsim finanțare”, a spus viceprimarul Ioan Cristian Apostol.

Și primarul Ticușor Vasiliu a ținut să mulțumească președintelui Consiliului Județean pentru această lucrare de asfaltare: “Trebuie să recunoaștem că asfaltarea acestui drum care traversează satul Țolici este o realizare pentru comunitatea noastră și nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul domnului președinte Ionel Arsene. Locuitorii din acest sat aveau mare nevoie de asfalt. În perioada următoare ne vom zbate să asfaltăm și alte drumuri din comună”. (C.T. STURZU)

Despre autor
Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

Scrie comentariu

*