Acasă Actual ANALIZĂ Minciuna din politică și administrație

ANALIZĂ Minciuna din politică și administrație

303
0
DISTRIBUIȚI
pietricica turism

Primul lucru pe care-l face un politician când ajunge să ocupe un post în administrația locală, eventual după niște alegeri, este să asigure pe toată lumea – alegători, competitori electorali, societate civilă – că, din acel moment, a lăsat haina de politician, peticită cu promisiuni și minciuni de partid, și a îmbrăcat-o pe cea de administrator. ”Din acest moment, am lăsat politica la ușă și ne ocupăm de administrație”, spun toți, cu un aer înțelept și plin de înțelegere pentru nevoile tuturor. Evident, este cea mai mare minciună pe care o spun toți, indiferent că sunt de la PSD, PNL, PMP, ALDE, ca să ne oprim la cei care contează prin Neamț.

Din primul minut, ba chiar și dinainte, singurul imbold al noului șef din administrație este să-i dea jos pe toți cei din alte partide, care nu vin să pupe ghiulul, și să-și pună oamenii lui. Dacă nu ar minți și nu ar veni cu justificări de nivel preșcolar, în încercarea de a convinge de contrariu, nimeni nu ar comenta că, după ce a câștigat niște alegeri, un partid își pune oamenii de încredere până la un anumit nivel de reprezentare. Din păcate, în Neamț, ca peste tot în țară, se dorește schimbare până la nivelul femeii de serviciu. Iar la eșalonul șefilor nu contează competența, studiile sau experiența, ci doar supunerea față de șeful suprem, aroganța față de ”dușmanii” din alte partide, înjurăturile sau ironiile de pe rețele de socializare, contribuția la partid sau la cei care l-au propus sau numit.

* PNL suprapus peste PSD

… sau invers. Pentru că nu există nicio deosebire în modul cum se fac promovările de către cele două partide. Și, în spiritul minimei decențe, se cuvine admis că la fel se întâmplă și la restul. De amorul distracției, un studiu de caz elocvent îl reprezintă Piatra Neamț, cu al său Consiliu Local și ale sale societăți municipale, unde sunt implicați consilierii locali. Imediat după alegeri, Dragoș Chitic, proaspăt ales primar, s-a trezit că nu are majoritate în Consiliul Local și că PNL este izolat. În primele ședințe, a început sarabanda celor care formau majoritatea în acel moment, PSD-ALDE cu PMP drept balama. Așa s-au schimbat membrii din Adunările Generale ale Acționarilor și a început asaltul la societățile Consiliului Local.

Primul pas a fost făcut la Locativ Serv, unde AGA a schimbat Consiliul de Administrație, care, imediat, a numit un nou director, în persoana lui Jănel Iosub. Nimeni nu și-a pus problema că nu este o numire politică, se vedea din cer că este așa. A urmat Publiserv, unde a venit interimar Adrian Niță, care, așa cum cerea la manifestațiile din fața Teatrului Tineretului, și-a primit o parte din oraș înapoi. Și aici a fost, clar, o numire făcută prin ordin de partid, chiar dacă, oficial, Niță era ștampilat de Monica Macovei. În realitate, el a muncit în campanie pentru PSD, a făcut jocul acestui partid și și-a primit răsplata.

Nu discutăm aici despre mandatul celor doi, despre nivelul lor de competență, rămâne cert că fiecare a căutat să-și slujească partidul cum a putut. Că au făcut și greșeli de management este un lucru pe care liberalii au avut grijă să-l scoată în evidență, ferindu-se, însă, să se implice prea tare, folosind pentru asta, cum se obișnuiește, informații scăpate către presa prietenă.

Ce s-a întâmplat când balamaua PMP s-a blocat, din poziția PSD, în poziția PNL? A făcut ceva noua majoritate, pentru a convinge că poate face administrație în afara politicii de partid și gașcă? În niciun fel.

La Locativ Serv, au procedat exact la fel ca PSD. Noii agamani, numiți după obținerea majorității, au schimbat Consiliul de Administrație al competenților de la PSD – oameni care n-avea nicio treabă cu o societate de genul Locativ Serv -, cu competenți de la PNL, pe care nici măcar nu s-au chinuit să-i selecteze cu atenție, că au fost nevoiți să schimbe de a doua zi!

Este greu de înțeles care este diferența, la nivel de competențe administrative, între reporterul Andreea Florea de la PSD și fostul reporter Monica Ghineț de la PNL, după cum și mai greu este de demonstrat vreo competență în domeniu a celor două, în afară de prestațiile de la partid. Ca să nu mai vorbim că PNL-ul l-a pus în AGA pe consilierul Valentin Ciobanu, cunoscut pentru disputa sa cu Jănel Iosub, care îl reclamase că a intrat în conflict de interese, vânzând produse către societăți și instituții aflate în subordinea Consiliului Local.

Orgoliul dlui Ciobanu a fost satisfăcut când a putut demonstra, la rândul său, că dl Iosub a făcut sponsorizări și/ sau cheltuieli aiurea. Cum, însă, spectrul ANI îi periclita scaunul de consilier, Chitic et Comp. au găsit soluția și l-au propulsat director plin la Publiserv! Pe același tipic: schimbat CA, numit interimar, înscăunat dl. Ciobanu.

* Să faci ce spune Chitic…

… în niciun caz ce face el! Ar fi una din concluziile care se impun firesc în demonstrație.

Într-o conferință de presă istorică, Dragoș Chitic lăuda noii directori de la Locativ Serv și Publiserv, că nu folosesc mașinile de serviciu după program ori în mod discreționar, așa cum au făcut foștii directori, că sunt puși pe economii, eficientizare și management de rang înalt, fiind un exemplu liberal de bune practici în administrație. Evident, toată lumea prezentă la conferința de presă, inclusiv o parte dintre cei care-l flancau pe dl Chitic, au zâmbit auzindu-l pe acesta vorbind de funie. El, care, în calitate de primar, a folosit o mașină a Urbtrans, pe care o lua seara acasă, căreia îi făcuse și un loc de parcare în fața blocului, prin intermediul unei alte societăți municipale, dar pe care n-avea contract! Și nu a dat mașina înapoi decât după ce Mesagerul de Neamț a publicat, de mai multe ori, articole pe această temă. S-au și găsit câțiva să-l scuze, că e normal să folosească mașina, că doar fusese șef la Urbtrans, când a fost alungat din funcția de viceprimar al lui Ștefan și i s-a găsit un loc călduț, unde să poată ține aproape de deciziile administrative.

La câteva zile după aceste celebre declarații, un nou director, al societății Salubritas – pus de majoritatea PNL-PMP, acum adevărați liberali în fapte, cu păcatele ispășite de pe vremea când colaborau cu ”nepricepuții și hoții” de la PSD -, Cristian Sauciuc pe numele său, pleca nonșalant cu mașina instituției undeva prin zona litoralului și a Deltei, să se relaxeze după numirea în funcția foarte bine plătită. Evident, Dragoș Chitic nu a mai fost la fel de vehement și s-a ascuns după mătură, bolborosind ceva că nu a fost în localitate, că va vedea, că va cere explicații etc. Lucrurile au rămas în acest stadiu, că doar votul lui Sauciuc a contribuit la noua majoritate din Consiliul Local…!

* Viziunea liberală a economiilor…

… la Piatra Neamț ține de alte calcule decât bazele legilor economice general valabile. După ce, probabil pe bună dreptate, au vorbit despre risipă și management defectuos al directorilor puși de PSD, liberalii au arătat cum se face administrație eficientă pe bani publici. La Salubritas, fostul manager Tatiana Ciucanu a înțeles că trebuie să se supună disciplinei venite de la partid și și-a întrerupt mandatul exact în momentul când trebuia numit Cristian Sauciuc. S-ar putea crede că a renunțat și a plecat undeva în mediul privat. Nici vorbă! A rămas, cu contract individual de muncă și cu venituri echivalente contractului de mandat. Iar votul dat de Sauciuc va costa orașul un salariu de nabab, cel puțin câtă vreme va dăinui majoritatea din consiliu.

Despre competențele noului director și legăturile sale cu Saubritas, stă dovadă una din postările sale pe clasica rețea de socializare, unde spune că societatea a fost vreo doi ani pe pierderi și acum o va redresa el! Bineînțeles că Salubritas nu a încheiat pe pierdere, dar ce mai contează asta când afirmația o face un individ girat de o majoritate de nuanță liberală, care îl face la fel de competent cum și-i făceau pesediștii pe ai lor.

Nici la Publiserv lucrurile nu s-au îndepărtat de modelul Salubritas. A venit întâi un director, apoi a venit altul – Valentin Ciobanu -, iar acum se pregătește venirea cuiva de la PMP, ca să întregească echipa care va avea grijă să gestioneze activitatea Publiserv și salariile proprii. La Locativ Serv, s-a adus un fel de adjunct de la partid, probabil să-l supravegheze pe junele director, pus la repezeală, după ce acesta s-a lepădat de Jănel Iosub și, după numire, s-a botezat liberal.

* PSD și oamenii săi

Filiala Neamț a PSD este sublimă, când vine vorba despre oamenii din partid, care ar trebui să constituie rezerva de cadre pentru funcții administrative. După ce au câștigat alegerile făcute pe liste, Ionel Arsene și ai săi s-au trezit că nu au pe cine să se bazeze! Sau în cine să aibă încredere…

Listele de la Consiliul Județean au fost făcute de parcă nu s-a gândit nimeni la viitor – la viitorul de după decembrie 2016, măcar! – și, pe post de aspiratoare de voturi, au fost trecuți o sumedenie de primari și parlamentari, care au fost nevoiți să renunțe la mandatul județean și, în felul acesta, au decimat lista.

S-a ajuns acum în situația în care PSD mai are numai vreo doi supleanți și vreo trei consilieri cercetați pentru incompatibilitate, cu mari șanse să părăsească Consiliul. Aproape firesc, la Consiliul Județean au fost menținuți oameni precum doctorul Andrița – ca specialist în sănătate, în condițiile în care el este mai mult un specialist în meandrele administrației -, Vasile Vișan – omul care a transpus limitelor legii dorințele lui Gheorghe Ștefan și ale echipei acestuia -, oameni care nu aveau nicio legătură cu partidul.

Lipsa de oameni pregătiți în administrație și imposibilitatea interesată a altora de a da sfaturi în consecință a făcut ca, la nivelul societăților județului, să existe scandaluri, instabilitate și sincope în activitate.

Toată tevatura cu Cătălin Dughir, directorul de la Apa Serv, a arătat cât de greu merg lucrurile când nu există oameni pe care să se pună bază. Varianta schimbării acestuia cu un om venit de la Târgu Neamț a picat repede, respectivul domn retrăgându-se imediat ce s-a confruntat cu problemele și oamenii de acolo. S-a vorbit despre nereguli grave la Apa Serv, dar, exact cum au făcut liberalii în Consiliul Local, totul s-a oprit când s-a pus problema unor amănunte. Iar ce a apărut public dinspre Consiliul de Administrație girat de Ioan Păcală s-a dovedit a fi ca o frecție cu apă plată făcută unui bolnav de cancer.

După încercările nereușite, gen Ioan Păcală – Victor Petcu Movilă, s-a apelat la un om de partid, căzut în dizgrație, dar, oricum, mai ascultător, respectiv Vlad Angheluță, un etalon al competenței de partid, bun de subrefect, de prefect, de administrator de județ, de director la Asistență Socială, de deputat și, acum, de director cu mandat bine precizat.

Care este diferența dintre numirea lui Vlad Angheluță la Apa Serv și a lui Cristian Sauciuc la Salubritas? Niciuna! Ambele sunt numiri făcute de niște partide care conduc ceva la un moment dat și își pun oameni în funcții bine plătite, de unde pot ajuta. Întrebarea ”Ce anume pot ajuta?” își găsește rapid răspunsul: pot angaja alți oameni, care sunt în anturajul partidului, ale căror competențe vor ieși la iveală în campanii electorale sau în întrevederi private, după caz.

* ”Oponentul meu este dușmanul meu”

… este deviza după care se desfășoară viața politică și administrativă în Neamț. Vorbim despre partea care se vede, că, altfel, nu există limite de colaborări transpartinice și personale.

Când cineva, indiferent de la ce partid este, se vede cu majoritatea în căruță, imediat – dar imediat! – încep șicanele pentru oponenți, șicane la nivel de găști de cartier, ca limbaj și modalitate de punere în execuție. O armată prost instruită de troli se ocupă de distrugerea oponenților pe internet, cu arsenalul obișnuit de insulte, acuze și atacuri, cu mențiunea că, pe plan local, cei de la PNL par mai ”instruiți” decât cei de la PSD.

Ședințele de Consiliu Local sau Județean sunt pregătite ca niște mici bătălii, parcă anume căutând portițele prin care să fie făcuți de râs ”ceilalți”. Conferințele de presă sunt modele de propagandă politică, prin care sunt scoase în evidență meritele unui partid și defectele celuilalt. Cât timp asta se face doar pentru un joc politic, n-ar fi nicio problemă. Când, însă, în joc sunt interesele unei comunități, deja lucrurile stau altfel. Iar acest joc nătâng nu face decât rău.

S-a ajuns până acolo încât manifestări publice, precum Ziua Armatei, sunt transformate în răfuieli politice și oficialii unei primării interzic oponenților să depună coroane în timpul ceremoniei! Nici nu contează dacă erau liberali sau social-democrați, contează nesimțirea, care este la fel la toți.

* Model de interese politice transpartinice: Urbtrans

Minciuna și interesele politice și de gașcă pot fi cel mai bine văzute la ADI Urbtrans, asociație care ar trebui să se ocupe de transportul de persoane în municipiul Piatra Neamț și comunele din jur.

De la constituire, nu s-au urmărit decât două lucruri. Primul: un regulament care să-i pună la mâna politicului pe toți transportatorii privați, iar aceștia să fie cât se poate de conștienți că trebuie să fie atenți la dorințele șefului, indiferent cum s-a numit el, cu mențiunea că nu era președintele asociației. Al doilea: să fie create niște locuri de muncă, foarte bine plătite, pentru personaje politice care, pe moment, erau nevoite să cedeze poziții de prim-plan, dar a căror poziție trebuia protejată, fie pentru că mai era nevoie de ele, fie pentru că știau prea multe și, în felul acesta, li s-a plătit tăcerea. Evident, a existat și modelul de a trimite în funcții de conducere reprezentanți ai unui grup de transportatori, care, în felul acesta, încercau să-și apere interesele.

La Urbtrans, au primit salarii activiști de partid care uitau unde le este serviciul, au fost trimiși în concediu de creație o Ana Monda (un fel de director de programe?!?), fost viceprimar, un Dragoș Chitic, și el fost viceprimar, executant din echipa lui Gheorghe Ștefan, un Adrian Grigoraș, viceprimar care a acceptat să plece de pe funcție când i s-a cerut, ca să nu încurce alte socoteli și căruia i se va cere cât de curând să plece din nou, ca să lase locul altui necăjit rămas fără funcție în urma bătăliilor politice.

Urbtrans nu a făcut NIMIC pentru transportul în comun, dar a devenit atractivă pentru că, urmare a licitațiilor, s-au strâns niște bani, pe care au pus ochii niște băieți deștepți, care cică vor să modernizeze stații cu vreo 5.000 de euro bucata! Nemaipomenind aici angajarea directă a unui avocat care, ni s-a spus, a acceptat să reprezinte asociația într-un proces pentru mai bine de 9.000 de lei!

* Politizarea funcționarilor publici

Războiul fățiș dintre partide a generat și o deprofesionalizare a funcționarilor publici din diversele instituții implicate. Dacă la CJ Neamț e un pesedist, funcționarii o dau spre stânga; dacă la Primăria Roman sau Piatra Neamț primarii sunt peneliști, funcționarii devin, și ei, membri de partid, cu sau fără adeziune, uitând că menirea lor este, de fapt, pentru cetățeni. Fac orice să îndeplinească dorințele șefilor, fără să le atragă atenția atunci când apar derapaje. De aici, greșeli, încălcări voite ale legii, mascate în tot felul de documente prost făcute.

Cazul măririlor succesive de salarii de la județ din acest an este semnificativ. Banii au fost luați de la alte capitole, pentru a sătura foamea de măriri a unor funcționari din instituție, cărora nu le-a păsat nici cât negrul sub unghie că se iau bani de la alte lucruri, mai importante poate. Mai mult, chiar au dat sfaturi – care, mai târziu, s-au dovedit a fi greșite -, că se poate fără fond de salarii asigurat, că se vor face rectificări. În realitate, ei știau foarte bine că oalele se vor sparge în capul șefului, care va fi nevoit să facă mers pe sârmă subțire pentru a aduce fondurile dispărute în salarii. Orice om normal se întreabă cum poate justifica cineva un salariu de peste 10.000 de lei lunar, într-un județ cu atâtea probleme, fie la Consiliul Local, fie într-o primărie. Partea proastă este că exact aceleași personaje bine plătite sunt cele care trebuie să evalueze munca, atât a funcționarilor care își fac treaba, cât și a fătuțelor și băieților veniți pe linie de partid, pe bază de pile, relații și concursuri atent aranjate.

* Cauza tuturor relelor: dezorganizarea partidelor

Cu o clasă politică profund analfabetă, inclusiv din punct de vedere politic, cu partide organizate pe principii anacronice, speranțele de mai bine sunt foarte mici. În politică, se intră doar pentru că se pot face afaceri. Pe principiul ”om te-ai făcut, te-ai scos pe viață, și tu, și familia, ba chiar și niște prieteni”! Fără multă școală sau cu una făcută pe puncte, de la distanță, agrementată cu o diplomă cumpărată pe vreo Academie, eventual de informații, că-i mai grea.

O privire aruncată spre parlamentarii României ne lămurește: jumătate dintre ei nu știu cu ce se mănâncă activitatea parlamentară, unii sunt chiar analfabeți. Funcționali, dar tot analfabeți. Ceilalți, cu foarte puține excepții, își văd doar de interesul propriu. Toți execută orbește ordine, că, altfel, o pățesc și nu se mai regăsesc pe liste sau nu mai pot accede spre alte funcții.

PSD, cel mai mare partid din țară, care se bazează pe incultura politică a românilor și pe folosirea bugetului ca armă electorală principală, a luat modelul PCR și merge înainte. Tătucul este tătuc cât timp este în vână, este sprijinit de tătuci mai mici, din județe, care au libertatea de a face ce vor, câtă vreme aduc bani și voturi. Viață de partid există cât timp este interes, iar în campanii toți trântorii devin albinuțe harnice în căutare de voturi. Toți aroganții și autosuficienții devin, brusc, comunicativi și prietenoși, ariciul din buzunare dispare, pentru că nu se precupețește nimic, niciun efort, pentru alți patru ani la ciolanul bugetar.

PNL nu știe ce vrea și așteaptă – parcă mereu – șuturi în fund ca să acționeze. Fie de la un președinte – eventual interesat să-i trezească -, fie de la servicii – cred ei -, fie de la societatea civilă, care oricum acționează, și ea, la ordin. Șefii PNL sunt niște cocote – feminine sau masculine, depinde de perioadă -, care clipesc din ochiul drept și trag spre stânga dacă este rost de-o alianță avantajoasă cu PSD. Lucrurile stau la fel și în cazul șefilor de filiale. Cei mai liberali dintre liberali sunt acei primari lăsați să se descurce în lupta administrativă cu PSD, care devin talibani de nevoie.

Valentin BĂLĂNESCU

Lasă un răspuns