Acasă Actual Cine a învrăjbit pacienții și medicii

Cine a învrăjbit pacienții și medicii

730
0
DISTRIBUIȚI
pietricica turism

Un război surd se duce, de ani buni, între pacienți și medici, între medici și pacienți. La limita dintre noblețea misiunii și imperativele unui sistem în schimbare, medicii s-au transformat, încet și sigur, în ceva pe care și lor le este teamă să-l recunoască. Abandonați durerii și bolilor, pacienții, și ei parte a acestui mecanism, au ajuns să ”tragă” de oamenii în halat alb ca de o carte tehnică, ce singură conține ”indicațiile” prețioase. Școala medicală românească a dat și continuă să dea profesioniști, dar tot mai puțini aleg să mai rămână într-un sistem sanitar care cere mult și oferă puțin. Medicina nu mai este așa de râvnită și, din cauză că nici nu mai este așa de dorită, doctorii buni, cei care sunt pe buzele multor pacienți, sunt tot mai puțini.

Cum s-a ajuns aici? Explică dr. Mihaela Covrig, de mai bine de 30 de ani medic de familie la țară, un doctor dintr-o specialitate pe cale de dispariție, o ramură care a fost în miezul multor experimente din zbuciumata istorie recentă a sistemului sanitar.

– Sunteți, de ani buni, lidera asociației patronale care reprezintă interesele profesionale ale medicilor de familie, aș spune implicit și pe ale pacienților, dar sună oarecum vetust. De ce nu mai sunt medici de familie?

Vor să ne distrugă. Asta este senzația pe care o avem, atâta vreme cât orice apel de-al nostru rămâne fără răspuns, cât totul se face, efectiv, pentru distrugerea castei. Ca și în Educație, urmează Sănătatea, Biserica… Nu sunt pornită pe scenarii, dar uitați ce se întâmplă în Neamț.

* Mai suntem 178 medici de familie în contract cu Casa de Asigurări, nu există niciun medic de familie care să aibă între 30 și 40 de ani. Din acești 178 de medici, peste 50% sunt pensionari! Și nu vine nimic din urmă.

(Potrivit datelor CJAS Neamț, la 6 noiembrie a.c., figurau 236 medici de familie cu contract.)

Iar problema modului în care suntem scoși la pensie este alt aspect: noi, cei din rural, așa după cum spune legea, putem foarte bine ieși ”cu picioarele înainte”, adică oricând, nu e obligatoriu la 65 sau 70 de ani. Dar problema e că în rural nu vine nimeni!

– Sunt multe localități fără medici de familie, de ce nu vine nimeni?

Nu vine nimeni pentru că sunt niște aspecte de care noi tot vorbim, dar nu ne bagă nimeni în seamă. Sunt 15 sau 16, nu mai știm, fiindcă nu a mai fost comisie paritară din vară. Mai suntem câțiva oameni care încercăm să atragem atenția: cum ai să aduci tu oameni tineri, în rural, atâta timp cât menții plata pe asigurat? În rural, sunt din ce în ce mai puțini asigurați. Pentru că pensionarii se duc, asistații sociali care au cât de cât o asigurare depind de veniturile primăriilor, iar veniturile primăriilor au scăzut formidabil, de când și-au dus salariile unde și le-au dus, și rămân fără bani.

– Aveți neasigurați?

Eu am pe listă 2.300 de oameni, din care doar 1.100 sunt asigurați. Pentru 1.200 eu fac muncă patriotică! Cine o să vină la așa ceva?! Eu respir pentru că sunt medic primar. Dar un medic de specialitate, care are cu 10% mai mult decât am eu, ca venit, nu vine! Pentru că venitul meu pe cabinet este de aproximativ 9.400 lei, din care plătesc trei salarii – asistenta medicală, infirmiera și muncitorul de întreținere, plus întreținerea cabinetului, iar eu rămân cu bani impozabili – 2.000 de lei. Credeți că vine cineva?! Toți pleacă! Dacă n-ar fi fost soțul meu bolnav, eram și eu plecată, de cel puțin 7 ani. Am avut un contract extraordinar, în Franța, îmi puneau la dispoziție inclusiv un cabinet stomatologic și îmi aduceam și copiii, amândoi sunt medici stomatologi.

– Ce se poate face?

Sănătatea se duce la vale. Noi avem tot 6% din PIB, în care intră și medicina paleativă de la spitale, îngrijirile la domiciliu și centrele de permanență și se pare că intră și stomatologia, pentru că sunt considerați medicină de linia întâi, dar nu știm exact, fiindcă nu ne răspunde nimeni. Ce vrem noi, ca să mai poată exista cabinete de medici de familie și să fie motivați medicii să vină la țară, este bugetul de practică. Adică un cuantum distinct pentru plata cheltuielilor de întreținere a cabinetului – utilități, birotică, și separat venitul.

* Iar asistenții medicali și infirmierii să facă direct contract cu Casa, ca să nu mai fim nevoiți noi să-i plătim. Pentru că nu este normal să-mi dai mie banii și să-i împart eu, ca medic! Și mă mai și obligi – crește salariul minim, crește aia… îmi impui niște cheltuieli.

Nu mai bine fac contract cu asistentul medical și-l plătesc la oră? Infirmiera ce face ca să-i plătesc eu opt ore, când treaba ei ar fi patru ore? Dar… nu avem voie.

– O activitate oarecum independentă.

Au decis ca medicii să se ocupe și de plățile personalului, în ideea că ne face independenți și le-a fost foarte simplu să scape de problemă. Dar nu suntem nici cai, nici măgari, nu suntem nici particulari, nici bugetari. În schimb, s-au degrevat de tot ce înseamnă cheltuielile de cabinet, pe care trebuie să-l ții ”păpușă”, fiindcă te controlează de nu se poate.

Ca și cu acreditarea, prin Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate… Că ni s-a spus să ne înregistrăm cu o cerere, online, dar nu știe nimeni dacă trebuie și noi, medicii de familie, sau doar unitățile sanitare mari, gen spitale, ambulanțe. Pe noi ne evaluează și ne acreditează o dată la doi ani Casa de Asigurări, dar acum, dacă se schimbă modul de acreditare și pentru medicina primară… nimeni nu ne-a lămurit. Iar un metru cub de hârtii, iar o sumedenie de demersuri. De fapt, cred că este vorba despre altceva, pentru că se face vorbire de un consilier, care să te îndrume să faci hârtiile care vor fi de făcut, dacă apar norme, deci trebuie să mai plătim noi pe încă cineva! Pentru că se spune că totul trebuie făcut prin consilier.

– Ce alternative sunt?

10% din venitul Casei să fie pentru medicina primară, modificarea contractului cadru, pentru ca medicina primară să fie scoasă în evidență, să ne dea libertate de mișcare. Pentru că noi suntem prinși între bilete de trimitere, scrisori medicale, registre… Suntem ca niște dispeceri și nu prea mai avem timp să ne facem treaba.

– Și pacientul?

Solicităm și asta: contractul cu Casa să se facă direct cu pacientul, pentru că ei (Casa de Asigurări – n.r.) se erijează în a fi reprezentanții pacientului. Poate așa și pacienții vor înțelege care sunt drepturile și care sunt obligațiile lor. La mine, la cabinet, pereții sunt plini cu drepturile și obligațiile pacienților, dar nu le citește nimeni. În plus, acum contractul nu este negociat cu ei. Și nu există nicio comunicare, pentru că finanțatorul face ce vrea cu banii, îi împarte cum vrea, iar, la urmă, toată lumea spune că nu sunt bani pentru Sănătate. Deși banii sunt în sacul cel mare. Banii din contribuții ajung într-un mare sac.

Păcat că s-a renunțat la ideea de a face din Casa Națională de Asigurări de Sănătate o bancă, o instituție bancară care să-și gestioneze singură fondurile, care să răspundă doar în fața Parlamentului. A fost Sorin Oprescu la un pas de a repara ce au făcut țărăniștii, pe vremea lui Remeș, dar și el a recunoscut că le-a plăcut așa, cum este și-acum sistemul, cu toți banii Sănătății la un loc cu tot bugetul de stat.

– Da, problema banilor…

Dacă ar fi altfel, Sănătatea s-ar descurca foarte bine, cu banii plătiți de populație. Iar programele naționale – Oncologie, TBC, Diabet, boli rare și celelalte – să nu mai fie plătite de noi toți, ci dintr-un fond distinct.

* Pentru că sistemul e vinovat că omul nu trăiește bine, că n-are loc de muncă stabil și așa mai departe. Deci sistemul trebuie să plătească!

– Și de la bani s-a ajuns aici?

Oricum, e o stare de lehamite de nu se mai poate. Oamenii se schimbă, dar se schimbă în rău. Un mare profesor doctor medic chirurg spune așa: ”Eu, când intru în cabinetul meu, nu trebuie să mă gândesc dacă am cu ce-mi plăti ratele, nu trebuie să merg în tramvai să mă înghesuie toată lumea, ci trebuie s-ajung liniștit, pentru că voi sta în față cu un om suferind, iar relația medic-pacient este total specială”. Omul, când vine la medic, trebuie să se simtă bine, liniștit, să aibă încredere, ca să poată să descrie tot ce avem nevoie să știm, pentru a putea da un diagnostic. Nu să fiu stresat, să mă uit la ceas că am doar 15 minute de pacient, din care 10 minute doar scriptologia, dacă merge programul de calculator, că uneori nu merge. Și așa s-a ajuns ca medicul și pacientul să nu mai aibă o relație de prietenie, de amabilitate, ci se văd dușmani, în multe cazuri.

– Este ideea că, dacă te duci la medic, trebuie să dai.

Toată tevatura care se face cu mita – nu contest, sunt și buruieni -, dar, cum spunea latinul, ”dă-mi, ca să-ți dau”. Medicul a fost transformat într-un om care-și face norma și-atât! Iar pacientul a rămas tot frustrat, se simte dator să dea și, după ce dă, se plânge.

Cred că trebuie acuzați amândoi, și cel care dă, și cel care primește.

– Se face prevenire în mod real?

Nu se poate face nimic. Pentru că, iată, cât s-a discutat în ultimele luni de rujeolă. Nimeni nu a spus că nu există de trei ani vaccinul! Au adus doar niște doze! N-au făcut contractele, pentru că, dacă vrei să ai vaccinul, trebuie să faci contracte cu ani înainte. Pentru că nicio fabrică nu s-apucă de făcut vaccinuri pentru România – 600.000 sau un milion de vaccinuri!

* Atâta timp cât nu se poate face prevenție, cât timp nu poți face medicină în spitale așa cum trebuie, iată cum se ajunge la distrugerea genomului, prin lipsa de condiții sanitare și distrugerea intelectului… Nu vom fi mulți, dar vom fi proști.

Atâta timp cât medicamentele sunt așa cum sunt – pentru că depindem de taxa de claw-back dacă mai avem sau nu medicamente -, atâta timp cât firmele mari pleacă de pe piață din cauza acestei taxe – care face ca prețurile medicamentelor să fie infernale -, atâta timp cât cabinetele medicilor de familie sunt dotate cu aparatură veche, atâta vreme cât noi, ca medici de familie, nu putem lipsi de la cabinet – nici în concediu de odihnă și nici în concediu de boală – decât dacă avem înlocuitor… Și e din ce în ce mai greu de găsit, pentru că ar însemna ca pacienții mei de la Dobreni să meargă la medicul din altă comună.

– Sunt utile pacienților cardurile de sănătate?

Cardurile de sănătate sunt un fel de poliție medicală, pentru că au fost făcute doar pentru a verifica medicii: dacă își fac treaba, dacă nu scriu din burtă. Și s-a ajuns, știți la ce? Consultațiile sunt, acum, de două ori mai multe! Credeau că fac o economie și când colo…

– Dar informatizarea sistemului?

La fel și cu informatizarea: avem SIUI, SIPE și DES (aplicații pentru rapoarte, facturare, decontare, rețete, dosarul electronic de sănătate – n.r.), și ba nu merge unul, ba nu merge altul. Niciodată împreună. Este o tragedie! Dacă n-ar fi persoanele care se ocupă de soft-urile noastre de cabinet, n-am avea, oficial, activitate, n-am putea raporta nimic, pentru că, dacă nu raportăm în 72 de ore, nu mai sunt validate serviciile medicale și se cheamă că am muncit degeaba. Iar pe rețete și pe bilete de trimitere, altă istorie! Pentru că se eliberează online. Dacă merge sistemul. Dacă nu, stă și pacientul, stau și eu, medicul, mai așteaptă și ceilalți pacienți de la ușă și, până la urmă, toată lumea se enervează. Din discuțiile noastre din interior, la SNMF și la Asociația Patronală, s-a ajuns la concluzia că aceste blocaje ale sistemului informatic alternează, pe județe.

* Se prezumă faptul că, în fiecare perioadă a lunii, este alt județ care trebuie ”ras” la fonduri. Oricum, noi suntem foarte limitați, ca medici de familie. Nu mai avem dreptul să acordăm acea a 21-a consultație, peste cele la care aveam voie conform contractului și care se plătea. Au pus tot felul de bețe în roate, că să fie consultat, dar să nu i se dea rețetă. Păi, cum să nu-i dai, dacă e asigurat?!

Deci, se creează tot felul de stări conflictuale și, la un moment dat, una din părți cedează, de regulă medicul. Mai era dreptul de a obține niște bani din activitatea de ”birotică”, ce nu era plătită de CNAS. Mă refer la adeverințele medicale care, mai nou, se cer acum cam peste tot, nu mă refer la cele pentru școală. Nu mai avem nici asta!

– Reformarea sistemului sanitar a început cu medicina de familie.

Experimentele din Sănătate, sau reformă, sau cum vreți să-i spunem, au început cu medicina primară, pentru că pe noi ne au la mână. La început, noi, ca federație, eram chemați la negocierea contractului cu CNAS, era chemat și Colegiul Medicilor. Dar, dintr-o dată, ceva nu le-a plăcut decidenților și, de prin 2009, au stabilit că suntem factori consultativi. Puțini au înțeles că una se raportează și alta se întâmplă în mod real în teritoriu… Poate doar ministrul Nicolăescu, fiindcă soția lui e medic de familie și știa cum stau lucrurile în realitate. Dar nimeni nu a vrut să vadă dacă ”talpa” e bine apărată, dacă le dai drumul să lucreze, va fi bine.

– Medicul de familie trebuia să fie prima instituție la care să se adreseze pacientul.

Da, dar s-a început cu sintagma ”cine vrea, cine nu e liber să plece” și au plecat mulți (medici – n.r.), iar acum sunt foarte bine. Când s-a început cu chestia asta, au tot continuat să ne restrângă, în loc să fim lăsați să fim gate-keep-eri la poarta spitalului, cum era principiul inițial și să dăm drumul – asumându-ne asta – efectiv la ce era urgență și să ne ocupăm noi de urgența 2 și 3, de bolnavul cronic. Dar nu! Au dat liber la programări și la bilete de trimiteri, toți fac internări de zi, se aglomerează spitalele, pacienții vin la noi după bilet de trimitere și, uite așa, tot sistemul se aglomerează.

– Iar acum?

În loc să existe un curs firesc și, în momentul când eu, medic de familie, nu mai am competență și nu pot să te rezolv, te trimit mai departe, la specialist, la spital, unde este nevoie – dar lasă-mă să-mi fac treaba și hotărăsc eu să te trimit la spital! -, nu, omul se duce la medic, îl programează și pe urmă vine la mine, să-i dau trimitere! Iar omul bate cu pumnu-n masă, că este asigurat și are dreptul! Deci așa a ajuns medicina primară – scoasă pe linie moartă, cu pacienți care citesc pe net și vin la medic să-i ceară trimitere la nu știu care specialist. De asta spun că trebuie făcut contractul dintre pacient și Casa de Asigurări, direct. Noi, dar și Colegiul Medicilor, am fost îndepărtați de la discuțiile care se făceau pe contractul-cadru, suntem acum doar cu rol consultativ. Deși nici până atunci nu era mare lucru, pentru că nu ne-au respins niciodată propunerile, dar nici nu le-au luat în seamă.

Abia aștept să văd ce va fi anul acesta, adică la contractarea pe anul viitor, fiindcă acest președinte al CNAS – nu i-am reținut numele și nici nu vreau – a spus că, într-adevăr, medicina primară este importantă, că trebuie să fie prima ”barieră” la poarta spitalului și că trebuie să facă în echipă cu celelalte specialități medicale. Abia aștept!

Cristina IORDACHE

Lasă un răspuns