Acasă Actual Presa de acum un sfert de veac: Colonelul romașcan care a dus...

Presa de acum un sfert de veac: Colonelul romașcan care a dus la dezincriminarea calomniei

DISTRIBUIȚI

Acum un sfert de veac, prin 1992-1993, la Roman apăreau trei ziare, toate hebdomadare: Romanul Liber, Gazeta de Roman și Cronica Romașcană. Ceva mai târziu, avea să apară și al patrulea săptămânal, intitulat Radar și, chiar mai târziu, un cotidian, Monitorul de Roman. Erau, se înțelege, ziare ale unor ”patroni de presă” – fiindcă termenul ”mogul” a apărut mult încoace -, care profitau, mai mult sau mai puțin, de ”arma” redescoperită a presei, pentru a-și rezolva problemele și a-și vedea de interese. În începutul de sistem pe care cei mai mulți dintre români nu-l trăiseră, capitalismul, presa era atotputernică și înfricoșătoare.

Romanul Liber îi aparținea lui Sorin Ovidiu Vântu, la vremea aceea doar proprietar de un ziar, o consignație, un mic șantier de construcții și o stație de îmbuteliat bere și sucuri.

Gazeta de Roman nu avea efectiv un patron declarat, directorul ei, răposatul Puiu Costea, fiind oficial și patron. Puiu Costea, pe care jurnaliștii din subordine îl alintau ”Cuiu Postea”, era foarte legat de Sorin Vântu, printr-o prietenie veche, care data din liceu, când amândoi frecventaseră același cenaclu literar. Prietenia aceea se pare că a ajutat Gazeta de Roman să supraviețuiască niște ani buni.

Cronica Romașcană îi aparținea lui Ionel Dalban, și el dispărut dintre vii. Era pensionar, dar fusese cadru militar, motiv pentru care ziariștii îi spuneau ”Colonelul”. Avea un mod foarte ”economic” de a plăti ziariștii care lucrau pentru el, bazat pe principiul ”Păi, dacă îți apare numele în ziar, mai vrei și bani?!”…

* ”Colonelul” – erou la propriu și la figurat

Colonelul a provocat un scandal imens, în Roman și nu numai, în 1992, când a publicat articolul ”Zeci de milioane fraudă la IAS Roman”. În esență, Dalban afirma că directorul de atunci al SC Fastrom (fostul IAS Roman) prejudiciase firma cu câteva zeci de milioane de lei. Dar nu s-a mulțumit numai cu atât, a mai scris și de senatorul Alexandru Radu Timofte, la acea vreme reprezentant al statului în Consiliul de Administrație al Fastrom, că ar fi ”asistat nepăsător la ingineriile financiare ale directorului” și ar fi primit în folosință, din partea respectivei firme, timp un an și jumătate, un autoturism Dacia break, ”echipat” cu șofer.

Iată un fragment din articol:

«O nouă fraudă de proporții incredibile a fost descoperită la Fastrom SA Roman, iar cel dintâi suspect e un privilegiat al nomenclaturii comuniste locale, G.S. Pagubele pe care acesta le-a cauzat se ridică, potrivit estimărilor Gărzii Financiare și ale altor experți, la peste 23 mil. lei! Frauda a fost comisă prin înregistrarea unor stocuri în inventarul depozitului central, care nu se regăsesc în inventarele secțiilor subordonate.

O mare parte din aceste stocuri au fost înlocuite cu mărfurile solicitate de G.S., prietenii și familia sa ori au fost schimbate în bani numerar, sumele fiind împărțite frățește. Iată fapte care amintesc de bandiții de drumul mare, fără credință și lege (jaf ca-n codru!).

Opinia publică din Roman se întreabă cum a fost posibil așa ceva. Poate că domnul senator Radu Timofte, care a fost reprezentantul statului în Consiliul de Administrație al Fastrom, ar putea da niște lămuriri. În această calitate, el a fost plătit lunar cu sute de mii de lei. Știm acum de ce – sau, cu alte cuvinte -, cum a apărat el interesele statului…».

După apariția materialului, Colonelul a fost dat în judecată, sub acuzația de calomnie. Ceva mai târziu, prin 1994, Judecătoria Roman l-a condamnat pe Ionel Dalban la trei luni de închisoare cu suspendare, plata unor daune de 300.000 lei și interdicția de exercitare a profesiei de ziarist pe o perioadă nedeterminată. A fost prima condamnare cu interdicția de a profesa ca ziarist, dată în România postdecembristă. Recursul depus de Colonel la Tribunalul Neamț i-a adus doar anularea interdicției de a profesa, condamnarea și daunele au rămas.

În 1995, Dalban a sesizat CEDO și, invocând încălcarea dreptului la libera exprimare și la un proces echitabil, a cerut despăgubiri de 250 de milioane de lei. Declarând plângerea admisibilă, câțiva ani mai târziu, când deja Colonelul se dusese dintre cei vii, CEDO a hotărât că ”statul pârât trebuie să plătească văduvei reclamantului 20.000 franci francezi cu titlu de prejudiciu moral”.

La Facultatea de Științe Politice a Universității din București, la cursul ”Constituționalism românesc”, se predă cazul Dalban vs. România, ca fiind primul în care un jurnalist a câștigat un proces cu statul român și, totodată, fiind cazul care a dus, finalmente, la dezincriminarea calomniei.

* Paranoiacopatia și abuzul de semne de punctuație

Revenind la ”șarjele” pe care, în 1992, imediat după articolul ”bombă” al lui Dalban, le aplica Gazeta de Roman, condusă de Puiu Costea, prieten cu Sorin Ovidiu Vântu, care era prieten cu Alexandru Radu Timofte, care era…

Într-o ediție din octombrie 1992, sub semnătura a trei redactori, apare articolul «S.C. ”Fastrom”, ”colonelul” și… calomnia». Articolul avea în mijloc o casetă – ”Studiu de caz..”. -, care suna așa:

«La pagina 227 din ”Itinerarul psihiatric” de prof. Petre Brînzei, Editura ”Junimea” Iași, 1979, reproducem: ”Sindromul paranoiacopatic – psihopatia paranoică (certăreții, procesivii, persecutant-persecutorii) se caracterizează prin predominența egofiliei ambițioase, și a hipertimiei productive ce le conferă forța pasională în urmărirea scopurilor propuse, concomitent cu malignitatea tulburărilor permanente comportamentale (minciună, șantaj, calomnie, falsuri) în prezența discernământului asupra relații lor intersociale. Prezența discernământului îi delimitează pe paranoiacopați de bolnavii cu psihoză delirantă și le conferă, totodată, un potențial mai ridicat de periculozitate socială. Paranoiacopatia îi caracterizează, de regulă, pe așa-zișii ”Însetați de dreptate”, care folosesc cu înverșunare orice mijloc pentru atingerea scopurilor propuse, fără a fi însă prin aceasta, în mod definitoriu, bolnavi psihotici cu responsabilitate penală pierdută.»

Așa cum se întâmplă cu orice text pus în chenar, și acesta a atras, evident, toate privirile, iar cei mai mulți din cititori au considerat-o un fel de cod al textului din pagină.

Care text, ”asezonat” cu subtitluri, ca să sară în ochi, debutează astfel:

«1. Opinia publică poate fi manipulată?

”O ”anumită parte a presei” încearcă și, câteodată chiar reușește, să publice materiale care par, la prima vedere, obiective lansând date ”bombă” și întrebări retorice de genul: ”Cum a fost posibil…?” Din redacția-spălător sau spălătorul-redacție (aluzie la sediul redacției ”Cronicii romașcane”, situat în uscătorul unei scări de bloc – n.n.), primim ”în cutia poștală” subiecte incendiare, trepădușul de Cronica Romașcană director (fondator), redactor-șef, corector, paginator, secretar de redacție, tehnoredactor, ”cap limpede”, manipulează documente sustrase prin complicitatea unor funcționari corupți și iresponsabili și cu ele, în momente cheie, încearcă să șantajeze, să împroaște cu noroi, să acuze, cu sau fără temei, situându-se pe post de ”Zorro” romașcan».

Jurnaliștii Gazetei au făcut propria lor anchetă: «Pentru a scoate adevărul la suprafață am purces la o documentare laborioasă imperativ cerută de deontologia profesională a ziaristului.»

Articolul nu numai că desființează cele scrise de Dalban, dar mai și supralicitează, discreditând martorii citați de Cronica. În finalul articolului, se ține trează atenția cititorilor: «În numărul viitor: ”CUM S-A ALES IONEL DALBAN CU ÎNCĂ DOUĂ PROCESE” sau ”CE INTERESE ÎL MÂNĂ SĂ CALOMNIEZE UN SENATOR ÎN CAMPANIA ELECTORALĂ?”… și altele care vor demonstra cum se face o anchetă ziaristică pe teren nu din redacția spălător».

Numărul următor apare cu articol pe prima pagină: «Cu cărțile (așii) pe față!», articol care abundă în declarațiile contradictorii ale protagoniștilor articolului – alții decât senatorul Timofte și directorul Smântână -, într-un amalgam semnat de nu mai puțin de cinci ziariști!

* Publicitatea ocupa jumătate de ziar

În ediția din 20-26 octombrie 1992, Gazeta are pe manșetă un articol despre doi vecini care s-au certat de la pășunat. Titlul este delicios: ”Vaca… mărul discordiei”.

Se remarcă, însă, cu invidie chiar, abundența de publicitate în Gazeta de Roman din anul 1992. Pagini întregi ori jumătăți de pagină care fac reclamă Camerei de Comerț și Industrie a județului Bacău, RAGC Roman (fosta regie de gospodărire comunală, bunica Goscom), SC Siret SA, SC Morărit Panificație SA, Consiliului local al municipiului Roman (care anunța posturi libere scoase la concurs), SC Danubiana SA (actualmente Agrana), SC Fructcons SA, Renel, SC Montana Neamț SA și altele…

Gazeta însăși își făcea publicitate, după cum arăta o duduie, pe jumătate goală, căreia i se alăturase un slogan de succes: ”Veți fi mereu frumoase citind GAZETA DE ROMAN!”.

Într-un număr din octombrie 1992, Gazeta publică un articol de promovarea unei Societăți de Sprijinire și Ajutorare a… Șomerilor.

Spicum din Statutul acestei fulminante societăți:

«SCOP: – sprijinirea și ajutorul acelor persoane care sunt declarate șomeri și doresc să obțină un câștig în plus față de șomaj acordat de stat;

  • folosirea șomerilor ca mână de lucru pentru o perioadă de timp limitată la: societăți comerciale, societăți mixte, unități de stat și persoane fizice;

  • de caritate urmărind sprijinirea unor familii, azile, școli, cămine cu bunuri materiale, mînă de lucru, alimente și medicamente.»

Printre obiective, SSAȘ avea deschiderea unei bănci de credit pentru șomeri, practicarea unor prețuri reduse în instituțiile de cultură și artă, înființarea unui magazin unde prețurile să se afle în raport cu ajutorul social acordat, înființarea unei asociații agricole, înființarea unei piețe și participarea unui membru la consfătuirile și ședințețe organelor de conducere a municipiului!

Trecând peste adeziune, cotizații și alte amănunte, ajungem la organul de conducere a SSAȘ: ”Conducerea societății va fi asigurată de către un birou format din membrii acesteia. Din biroul de conducere fac parte următorii membri: un director, doi vicepreședinți, dintre care unul economic și unul administrativ, un contabil, un jurist, doi secretari, un bărbat și o femeie, o dactilografă. Biroul va fi ales pentru o perioadă de 5 ani cu un număr de 51% din voturi”.

Nu, această societate, cu toate intențiile ei bune, nu s-a concretizat niciodată.

* Palmares

În iulie 1992, județul Neamț a fost vizitat de o delegație din Nigeria, condusă de ambasadorul Nigeriei la București. Scopul vizitei era de ”a aduce salutul poporului nigerian adresat românilor”, în primul rând, și, în al doilea rând, să pună bazele unei societăți mixte de import-export româno-nigeriană. Profitând de vizită, jurnaliștii de la Gazeta de Roman titrează, în pagina 1: ”Ambasadorul Nigeriei invitat al Gazetei de Roman”.

Printre alte întrebări, de complezență, ambasadorului i s-a cerut socoteală de ce nu a venit delegația și în Roman. Cam așa:

Reporter: Mă întreb cine are interesul să nu se știe că Romanul mai face parte ÎNCĂ din județul Neamț?

Domnul dr. L.E. Okogwu trebuie să fi rămas perplex, dar, diplomat fiind, a răspuns că nu  știe, ”iar această problemă cred că este una internă, a dumneavoastră..”.

De altfel, răsfoind colecția Gazetei, constatăm că redactorii ei au reușit să intervieveze persoane celebre, în epocă sau un pic mai târziu: Eugen Dijmărescu, Radu Câmpeanu (la acea dată, președintele PNL), Emil Constantinescu, Mircea Druc, Dem Rădulescu.

Inclusiv avocatul deputat, din Roman, George Stancov, care tocmai ce își oferea serviciile Fan Clubului ”Michael Jackson”, care dăduse în judecată TVR pentru că ar fi ridiculizat starul american. Domnul Stancov constata, în interviu, că ”în școlile romașcane se duce o campanie de bagatelizare a personajului, fie de condamnare a lui, fie chiar de dispreț față de megastarul american”.

* Schimbare de format și de paradigmă

Din octombrie 1993, Gazeta a început să apară într-un format nemaivăzut până atunci în Roman, avea 40 pe 56 de centimetri! Odată cu acest nou format, a debutat o campanie publicitară a firmei E.M.G. Imped, care vindea îmbrăcăminte de damă și care, pe baza unor taloane de concurs, oferea, prin tragere la sorți, un televizor Samsung. Campania a durat până când televizorul a fost câștigat de I.C., despre care Gazeta scria că ”este fericită și șomeră”…

Nu s-a terminat bine campania cu televizorul, că firma E.M.G. Imped, care vindea, între timp, produse ale Casei de Modă Vanda, oferea un frigider Arctic. S-a câștigat și frigiderul, iar E.M.G. Imped nu s-a lăsat, a oferit, de sărbători, ”televizorul color Thomson”, fiindcă ea, între timp, vindea covoare.

Ce vremuri! Ce entuziasm creator aveau ziariștii pe atunci! Nu avea niciunul dileme, când le pica o informație, imediat aveau și opinii și nu se lăsau până nu le împărtășeau și cititorilor.

Ce titluri spumoase! ”Crochiu în palmă”, sau ”Sutiștii” (Gazeta împlinea 100 de numere și sutiștii erau ziariștii ei), sau ”O femeie stă de vorbă cu Maica Domnului”, sau ”La Văleni, la o nuntă, s-a cântat Partidul, Ceaușescu, România”, apoi, în numărul următor, ”De ce s-a cântat, la o nuntă la Văleni, Partidul, Ceaușescu, România”… Sau: ”Cum stau francezii cu dragostea”…

Dan AILINCĂI

Lasă un răspuns