Acasă Actual TRADIȚII: Sfânta Filofteia, aducătoarea de ploi

TRADIȚII: Sfânta Filofteia, aducătoarea de ploi

62
0
DISTRIBUIȚI
pietricica turism

În unele zone, Sfânta Filofteia era considerată o soră îndepărtată a Sfântului Ilie și i se mai spunea ”aducătoarea de ploi”. Tradiția consemnează mai multe procesiuni cu moaștele Sfintei Filofteia pe timp de secetă. După realizarea rugăciunilor potrivite și prin mijlocirea ei în fața lui Dumnezeu, a plouat, iar roadele au fost bogate. În tradițiile populare, Sfânta Filofteia este considerată ocrotitoarea copiilor, a tinerilor și a fetelor, pe care le ajută să se căsătorească și să aibă o viață liniștită.

Pe 7 decembrie, Biserica Creștin-Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Muceniță Filofteia. Aceasta a primit Darul sfințeniei la numai 12 ani, dovedind că nu contează vârsta pe care o ai atunci când îl slujești pe Hristos, ci intensitatea iubirii cu care o faci.

Sfânta Filofteia a trăit în sec. al XIII-lea, în sudul Dunării. A fost omorâtă de tatăl ei, atunci când împărțea mâncare săracilor. Tradiția populară consemnează că trupul copilei a fost înconjurat imediat de o lumină divină și nimeni nu i-a mai putut ridica moaștele. Atunci, preoții și arhiereii au ajuns la concluzia că Sfânta Filofteia nu dorește să se mai întoarcă în patria ei și au început să pronunțe numele mai multor mănăstiri din împrejurimile cetății, printre care și Biserica Domnească din Curtea de Argeș. În acea clipă, trupul s-a făcut mai ușor, iar domnul Țării Românești, Radu Voievod, i-a adus moaștele cu mare alai. De atunci, în fiecare an, pe 7 decembrie, racla cu moaștele sale, care cântărește cam 7 kg, este scoasă în curtea mănăstirii, la ea rugându-se toți pelerinii care vin aici să-și ușureze sufletul.

Pentru că Sfânta Filofteia a murit rănită de toporul aruncat de tatăl său, în ziua praznicului ei, țăranii de altădată nu foloseau obiecte ascuțite, iar pâinea se rupea cu mâna la masă.

În unele zone, exista credința că Sfânta Filofteia ajută la elucidarea morților misterioase. În acest caz, familia defunctului trebuia să se roage la icoana Muceniței, să se ierte cu sufletul celui plecat și aveau credința că vor afla din ce cauză a murit acea persoană.

Obiceiurile creștine de praznicul Sfintei Filofteia însemnau participarea la Sfânta Slujbă și hrănirea copiilor săraci cu hrană caldă. Se spunea că, făcând aceste lucruri, în acea gospodărie, copiii vor fi ocrotiți de boli și de întâmplări dramatice.

Tinerele care doreau să se căsătorească cereau ajutorul Muceniței Filofteia. Era considerat de mare ajutor și participarea doritoarelor de măritiș la Sfintele Slujbe, timp de 40 de zile.

Lasă un răspuns