Acasă Actual TRADIȚII Sfântul Mucenic Elefterie, ajutătorul fetelor mari, care-or mai exista

TRADIȚII Sfântul Mucenic Elefterie, ajutătorul fetelor mari, care-or mai exista

DISTRIBUIȚI

Sf. Sfințit Mc. Elefterie era din cetatea Romei. El a trăit în veacul al II-lea d.H. Mama sa, Antia, a primit inițierea creștină direct la Sf. Ap. Pavel. Rămas orfan de tată, Elefterie a fost dus de mama lui la episcopul Anichit, de la care a învăţat Sfintele Scripturi și care l-a rânduit pe Elefterie în ceata clericilor: la vârstă de 15 ani l-a hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar când a ajuns de 20 de ani a fost făcut episcop al Iliricului. A fost arestat la porunca împăratului Adrian, deoarece Sf. Elefterie a reușit să convertească numeroși păgâni la credința creștină. La porunca împăratului, Sf. Sfințit Mc. Elefterie a fost supus la chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor cu ţepuşe ascuţite, de o parte şi de alta. Impresionat de rugăciunea Sf. Elefterie, chiar Coremon, umplut de Duh Sfânt, a intrat primul în cuptor şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. A ieșit din cuptor şi i s-a tăiat capul. Apoi a fost aruncat în cuptor şi Sf. Elefterie. Focul s-a stins, iar sfântul a ieșit fără vreo urmă de arsură. Miracolele nu se opresc aici. Sf. Sfințit Elefterie a fost legat de un car, tras de cai sălbatici, dar a fost dezlegat de Îngerii din Lumina Necreată și dus pe munte înalt. Acolo a trăit în compania animalelor sălbatice, care, în prezența, Sf. Elefterie deveneau blânde. Fiind vânat de ostașii împăratului, Sf. Elefterie a reușit să boteze cel puțin cinci sute dintre ei. În final, Sf. Sfințit Mc. Elefterie a luat cununa muceniciei, fiind ucis de doi ostaşi. Mama lui, Antia, a fost ucisă şi ea cu sabia, pe când îmbrățișa şi săruta pe fiul ei mort.

Numele Elefterie este o formă a cuvântului grecesc ”libertate”. Virtuțile creștine pe care le manifesta Sfântul Elefterie încă din tinerețe nu au trecut neobservate de clerici. Astfel, la numai 17 ani, Elefterie a fost hirotonisit preot și, la 20 de ani, a fost numit episcop de Iliria, o regiune din Serbia de astăzi.

Un miracol deosebit este povestit și astăzi de bunici copiilor. Prefectul Coremon l-a sfătuit pe împărat să construiască un cuptor cu ţepuşe ascuţite, de o parte şi de alta. La rugăciunea sfântului către Dumnezeu, Coremon, umplându-se de Duh Sfânt, a intrat el întâi în cuptor şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Din cuptor a ieşit nevătămat şi i s-a tăiat capul. A fost aruncat şi Sfântul Elefterie în cuptor, dar focul s-a stins şi sfântul a ieşit sănătos.

Potrivit tradiției românești, pe 15 decembrie, Sf. Mc Elefterie le aduce noroc fetelor mari. Acest sfânt este respectat de femei, mai ales de moașe, deoarece se crede că ajută la nașterea ușoară a copiilor.

Ziua Sfântului Elefterie se ținea pentru ferirea de cutremure, sărăcie, lovituri, tăieturi și boli.

pietricica turism

Lasă un răspuns