ACTUALIZARE: Cătălin Sechel, cel care a apucat să-și vadă soția ultima dată exact cu o oră înainte ca ea să intre în criza cardiacă, în seara din 30 noiembrie, ne-a declarat că este stupefiat de această concluzie: „Asta sună total aiurea! Ca și cum medicii și-ar fi făcut treaba. Eu nu cred că și-au făcut treaba. Am luat legătura și cu un avocat, pentru că vreau să merg mai departe, vreau să-i dau în judecată”. Cătălin Sechel mai spune că, în afară de DSP Neamț care i-a pus în vedere printr-o adresă că trebuie să achite expertiza medico-legală, nici una din instituțiile la care a depus plângere nu l-a contactat până acum. (C.I.)
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Colaborarea dintre serviciul de obstetrică, cel de cardiologie și cel de terapie intensivă a fost conform protocoalelor. Decesul a survenit pe fondul unei cardiomiopatii latente prin instalarea unor tulburări de ritm cardiac severe care nu au răspuns la manevrele de resuscitare efectuate”.
Este concluzia la care a ajuns șeful Comisiei județene profesionale de analiză a deceselor materne, în cazul Geaninei Sechel, tânăra care a murit în mâinile doctorilor de la Spitalul Județean Neamț.
Făcând abstracție de erorile din comunicatul transmis și asumat de DSP Neamț – nu neapărat cele gramaticale, ci și de substanță, întrucât OG, Cardiologia și ATI apar înscrise ca ”servicii”, în loc de secții, iar biata Geanina figurează ca născută ”la data de 18.06.2017 (!) -, comunicatul este mostra perfectă de indolență și nepăsare, de funcționărism ridicat la rang de artă, de anchilozare într-un sistem mai mult decât bolnav, putred de-acum.
Să spui că, în România anului 2017, se poate muri cu zile, conform protocoalelor, în condițiile în care trec ore întregi până Măria-Sa Doctorul nepriceput și insolent catacdisește să-și miște onorabila făptură la capul pacientei cu puls 212, să valorizezi o viață de om în chichițe birocratice, abia asta înseamnă să fii NESIMȚIT!
Și nu numai atât, înseamnă să fii CRIMINAL de NESIMȚIT! (D.O)