Acasă Actual Cine este obligat să se asigure pentru concedii medicale și indemnizații

Cine este obligat să se asigure pentru concedii medicale și indemnizații

DISTRIBUIȚI

Contribuția pentru asigurarea în caz de boală și pentru indemnizații este de 1% și se achită, începând cu data de 1 ianuarie 2018, de către persoanele fizice care nu sunt salariate și au alte venituri. Acestea erau asigurate până la finele anului 2017 în baza unei declarații de asigurare pentru concedii și indemnizații și astfel aveau calitatea de asigurați în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Casa de Asigurări de Sănătate Neamț clarifică acum faptul că după modificarea Codului Fiscal, această categorie de asigurați rămâne în drepturi și ”este obligată să încheie un contract de asigurare pentru a beneficia de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2018”, potrivit președintei Nadia Elena Harpa. Contribuția de 1% se calculează la venitul lunar declarat de persoana fizică la încheierea contractului de asigurare și care ”nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară”.

O altă noutate este cea privind stagiul minim de asigurare pentru acest tip de asigurare. Pentru ca o persoană din această categorie să ”beneficieze de drepturile  prevăzute la concedii medicale şi indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, pentru concedii medicale şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale, pentru concedii medicale şi indemnizaţii pentru maternitate, pentru concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav, stagiul minim de asigurare este de 6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical”.

CAS Neamț mai spune că restanțele la contribuția pentru concedii și indemnizații de până la data de 31 ianuarie 2018 ale persoanelor fizice care erau asigurate pe bază de declarație se recuperează de instituție conform normelor procedural fiscale. (C.I.)

Lasă un răspuns