Acasă Actual Denunţătorul lui Gheorghe Ştefan deferit justiţiei de procurorii DNA

Denunţătorul lui Gheorghe Ştefan deferit justiţiei de procurorii DNA

DISTRIBUIȚI

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție au dispus trimiterea în judecată, în libertate, a lui Decebal Silviu Draghiş, cunoscut mai ales pentru denunţul împotriva lui Gheorghe Ştefan (fostul primar spunea despre el şi despre celălalt denunţător – Gabriel Muraru – că stau și beau șampanie Cristal în timp ce el face pușcărie) în dosarul Microsoft. Potrivit portalului DNA, Draghiş este acuzat de “trafic de influență” şi “instigare la spălare de bani săvârșită în forma participației improprii”. În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi Luminiţa-Cecilia Mazilu, avocat în cadrul Baroului București, pentru “săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, spălare de bani”.

“Inculpații Mazilu Luminița și Draghiș Decebal au pretins de la un om de afaceri (martor în cauză), în cursul lunii decembrie 2009, un procentaj de 10% din suma ce urma să-i fie atribuită de Administrația Fondului de Mediu, pentru două proiecte finanțate din fonduri nerambursabile. În schimbul banilor pretinși, cei doi inculpați au promis martorului că își vor exercita influența pe lângă funcționarii publici cu funcții de conducere din cadrul instituției publice menționate anterior, pentru a-i determina să aprobe cererile de finanțare privind proiectele respective. În același context, în perioada 22.06.2010 – 10.01.2012, inculpații Mazilu Luminița și Draghiș Decebal au primit de la omul de afaceri, în tranșe, prin transferuri bancare suma totală de 430.752 euro, reprezentând contravaloarea unor contracte fictive de asistență juridică. Pentru a disimula adevărata natură a provenienței sumei de bani primită în condițiile de mai sus, inculpata Mazilu Luminița și o altă persoană ce a acționat fără vinovăție ca urmare a instigării inculpatului Draghiș Decebal au transferat banii respectivi în conturile unor societăți comerciale în baza unor contracte de prestări servicii care, în realitate, nu au fost realizate niciodată. Sumele de bani reprezentând prețul traficului de influență, astfel introduse în circuitul civil, au fost în final, în cea mai mare parte, retrase în numerar și predate de doi intermediari inculpatului Draghiș Decebal”, se precizează în rechizitoriul procurorilor DNA.

Anchetatorii au mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin lui Decebal Draghiș, aceeași măsură fiind dispusă și asupra sumelor de bani din conturile bancare ale Luminiţei Mazilu. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București. “Mesagerul de Neamţ” a publicat în multe rânduri anchete jurnalistice despre Decebal Draghiş, care pot fi lecturate AICI. (Mesagerul de Neamţ)

pietricica turism

Lasă un răspuns