Acasă Actual EXCLUSIV Amintiri din pușcărie cu un fost primar: ”Am plecat cu 80...

EXCLUSIV Amintiri din pușcărie cu un fost primar: ”Am plecat cu 80 de kile și am venit cu 95”

DISTRIBUIȚI

Gheorghe Popa, fostul primar de Pipirig, condamnat la 3 ani de închisoare în februarie 2017, a fost eliberat din penitenciar în urmă cu nici două săptămâni. Mica Unire a prins-o, anul acesta, acasă, după ce a executat aproape un an din pedeapsă. Gheorghe Popa, care a condus comuna Pipirig timp de 8 ani, a fost condamnat pentru niște lucrări la drumuri, făcute cu încălcarea legislației. El a fost judecat împreună cu Marcel Prună, care i-a urmat la primărie, și cu Radu Viorel Ursache, primarul de Bălțătești, pentru abuz în serviciu. Judecătoria Târgu Neamţ i-a achitat pe toți, însă Curtea de Apel Bacău a pronunțat pedepse cu executare pentru doi dintre inculpați și pedeapsa de 2 ani cu suspendare pentru Marcel Prună. Și iată că Gheorghe Popa deja a scăpat. Cum, de ce și, mai ales, cum a petrecut aproape un an după gratii, în cele ce urmează, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Mesagerul de Neamț.

– Domnule Popa, cum de ați ajuns acasă, după numai 11 luni de detenție?

Am scris o carte în pușcărie, pentru care am consumat patru caiete studențești și 16 pixuri. Practic, am început să scriu despre primele evenimente din viața mea, pe care le țin minte. Primul meu reper a fost la vârsta de 3 ani, pentru că atunci s-a născut fratele meu. Mama și cu tata veneau cu căruța de la dispensar, au strigat la poartă, pentru că erau cârligele puse. În acele momente, bunica a fugit de la sobă, iar eu m-am ținut de poalele ei. Am deschis porțile și au intrat cu căruța. Tata avea un cal sur foarte frumos, cumpărat de la Gheorgheni. Sora era mai mare cu doi ani și striga la mama să-i dea jucăria din brațe, care, de fapt, era fratele nostru. Mama i l-a dat puțin, bunica ținea de un capăt. O altă amintire a fost atunci când mama s-a dus cu fratele mai mic în casa mare, după care a pus cârligele la poartă, ca noi, cei mai mari, să stăm în ogradă. Pe atunci, nu prea ascultam de bunica. Ea era bătrână și nu putea fugi după noi, dar ne cârpea doar așa, când îi veneam mai la îndemână. Atunci, sora mea s-a cățărat pe stinghiile de la poartă și a prins copiii de pe uliță, iar eu am rămas în ogradă plângând. În acele timpuri, după tradiție, câinele stătea la poartă, unde avea cușca, dar a scurmat și el, săracu’, pe sub gard, pe unde se uita în deal și în vale. Eu, ca să mă uit după sora Ioana, am băgat capul, după care am ieșit în uliță. M-am dus pe un dâmb, unde m-am suit pe un capăt de butuc, însă, uitându-mă, m-am descumpănit și m-am dus târâș într-un tufiș de urzici, înalte de vreun metru. Eu, fiind îmbrăcat cu o cămășuică de in, cam mică, m-am urzicat tot. Mama s-a alertat, unde or fi copiii, iar eu nu am zis nimic o bucată de vreme, dar, până la urmă, am început să scâncesc, iar una dintre vecine m-a auzit, pentru că se alertase o bucată de sat. După care m-a adus mama acasă, dar pe drum o tot ghiontea pe sora mea, că nu a avut grijă de mine. Acestea au fost primele mele amintiri, ca imagini de film, pe care le-am scris în pușcărie.

* ”Am păstrat hârtiile și le țin ca amintire”

– La Vaslui, am înțeles că, anul trecut, erau vreo 17 foști primari…

De pe Bacău, am cunoscut vreo opt și tot acolo l-am găsit și pe Pinalti (Gheorghe Ștefan – n.red). M-am întâlnit cu el acolo, eu fiind pe tranzit. Trebuia să vin la Târgu Neamț, la un proces. Pe noi, cei care aveam procese, ne strângeau la Bacău cu o săptămână înainte. Când se adunau mai multe procese, atunci ne aduceau la Târgu Neamț. Nu venea duba doar pentru unul sau doi. Venea pentru 12-13-15 deținuți.

În acea perioadă, Gheorghe Ștefan a stat și el vreo câteva zile, apoi ne-am întâlnit la magazinul de alimente și am discutat mai multe. I-am spus că ”Numai dumneata m-ai făcut în 2008 să nu mai candidez”. Ștefan a spus: ”Recunosc, eu am fost acela. Doru Conache se ținea de capul meu, pentru că tu aveai de asfaltat drumul de la Pipirig la Boboiești, la care Conache a spus că are un cumnat de-al lui și să-l băgăm pe el”. Cine făcea drumul spre Boboiești rămânea în top. De fapt, cine făcea acel drum, 10 km de asfalt, rămânea primar toată viața! Așa discutau oamenii de la Pipirig și Boboiești. În cazul ăsta, Conachi ar fi zis: ”Hai să-l țin pe Ghiula în frâu din 2007 până în 2008, pentru că, în 2008, vine hotărârea de guvern”.

– Aveți vreo dovadă în acest sens?

Am păstrat hârtiile și le țin ca amintire. În cartea mea, o să mai bag și anumite probleme de primărie. Dacă Vasile Gavriliu asculta de strategia mea, se ducea în turul doi la alegerile din 2008. Prună îi întinse o capcană. Și, tot atunci, Prună a făcut un sondaj. S-a mers din casă în casă și au întrebat oamenii cu cine votează, spunându-le că sunt de la București. Prună a vrut să-l ridice pe Gavriliu, ca el să devină încrezător: ”Băi, nea Ghiță, pentru ce să mai cheltuim bani – vorbește ca Pinalti – am 80%, oi nea Ghiță, oi!”. I-am spus că ”Alegerile se câștigă pe ultima sută de metri. Degeaba îi dai țiganului toată săptămâna, dacă nu-i dai sâmbăta. Hai cu mine, că eu știu strategia ta”. ”Băi, nea Ghiță, m-ai băgat la cheltuială și am cheltuit vreo 300 milioane până acum”. ”Băi, tataie, i-am spus, eu am cheltuit mai mult decât tine”, dacă e să o iei cu adunări și toate treburile și socotelile care erau pe timpurile alea. Vasile al meu s-a culcat pe urechea ceea și Marcel Prună a luat din prima, pentru că lumea știa că el cunoaște un pic de administrație locală și gata. M-am întâlnit cu Vasile zilele astea și abia acum și-a atins scopul, pentru că primarul de acum l-a pus administratorul primăriei. Mare vânător, Gavriliu…! Vorba aia, cu Pinalti, cu cabana lui de la vârful Izvorului, deh, prietenie mare… Au o cabană sofisticată, cu lumină electrică, dar și cu altele…

– Totuși, cum de ați venit așa de repede acasă?

Pe 9 februarie, făceam un an, dar, cu Ordonanța 37 parcă sau cât o fi fost, pentru 6 zile de ședere în condiții grele, am venit cu 60 de zile înapoi și am ajuns pe 9 decembrie.

* Fostul primar de Girov – deprimat, fostul primar de Bălțătești – băgat dascăl la capelă

– Vasile Olaru ce face ?

De multe ori l-am făcut să-și revină din starea pe care o avea. Era foarte supărat și un schița niciun zâmbet, niciodată. I-am spus așa: ”Mata ai făcut armată? Aici este mai rău ca în armată?” A răspuns: ”Nu!”, dar am adăugat: ”Măi omule, aici vine la raport un minut dimineața și un minut seara și este gata. Uite, eu scriu o carte de amintiri. Am și dicționarul și fac curs limbă germană și chiar am început să o stăpânesc destul de bine”.

– Nu glumiți?

Nu. Întâi am scos vreo 600 de cuvinte uzuale și, pe urmă, cum mă trezeam noatea, am început să leg propozițiile, apoi frazele. Și, nu fi dedeochi, chiar am început să le leg bine.

– Viorel Ursache cum se prezintă?

Și el, săracu’, a venit cu o moacă supărată. Era foarte posomorât. Dar, cum el a practicat și înainte dăscălia la biserică, s-a băgat direct acolo. S-a cunoscut faptul că a avut și oarece relații cu popii. Câștigă 10 zile la lucru pe lună și cu 6, fac 16 zile. El mai face doar 14 zile la lună.

– În acest caz, peste câteva luni vine acasă…

Da. M-a sunat alaltăieri nevastă-sa și mi-a spus că a venit un executor să-i vândă casa.

* Dicționar de pușcărie

– Ce mai știți despre Marcel Prună?

Are sechestru pe casă și s-ar zice că are intenția să plătească. El a făcut plângere la Curtea Supremă și nu a câștigat. Și se vorbește că ar fi gândit să facă o eșalonare, ca să plătescă. Se mai spune că l-ar fi luat Mihoc în brațe și i-a dat o funcțioară…

– Nu a mai lucrat la firma lui Mihoc?

De acolo a venit la primărie. El trebuie să țină minte – dacă ține – și să recunoască faptul că a venit domnul Șendrea cu Mihoc la Pipirig odată și m-au căutat. Eu îi duceam la unul Popa Vasile, un moș de-al meu, care a fost maistru la sonde, unde a lucrat de la vârsta de 20 de ani până la 60, când s-a pensionat. Pe drum, m-am întâlnit cu Marcel și i-am spus că oamenii aceștia au venit și vor să concesioneze sondele de pe platforma Pipirig: ”Te prinzi tu?” ”Cum adică, eu nu știu sondele? Am relații cu directorul” și multe altele. ”Atunci, hai la mine acasă, ca să stăm de vorbă”. S-a prins imediat, însă eu am fost acela care l-a dus la sonde și tot eu am fost cel care l-a luat în ultima oră, ca viceprimar în 2000. Ședința lor de opoziție era făcută de prof. Mitică Bulai, ca el să fie vice. Pe lângă, mai era și colonelul Spiridon, care era prieten de familie cu Mitică Bulai de o viață întreagă. Până la urmă, s-a dovedit că au fost sifoane, după cum se spune în armata asta, a noastră, pe care am făcut-o în ultima vreme.

Sifonul este acela care duce vorba de ici colo. Nu știam cuvintele și expresiile astea, specifice penitenciarelor, respectiv sifon, bulangiu, lăchit.

– Lăchit ce înseamnă?

Pe unul nu trebuie să-l lași să se lăchească, adică să și-o ia în cap, ci trebuie să-i dai în barbă imediat, ca să-l liniștești. Pușcăria nu o fac sergenții majori de acolo, ci aceia care se antrenează la sala de sport, cum e Palaipan, Burică a lu’ Mătăsoaia, mai este unul care are mă-sa expresul aici…

– Și ei sunt acolo? 

Da. Ei veniseră de pe Botoșani.

* În celulă cu Ministru

– Care coleg de celulă vi s-a părut mai pitoresc?

Eu am stat în cameră cu unul, Ministru. Un țigan la Târgu Neamț, care colecta fier vechi, el fiind cu mașinile alea vechi, de pe timpuri. Oamenii îi spuneau Ministru. Cel bătrân a murit, dar a rămas cel tânăr, care mi s-a prezentat tot Ministru. El a rămas ca proprietar.

– Câte dosare penale ați avut de pe urma lui Marcel Prună?

Am avut 34 de procese penale și pe toate le-am încheiat. Toate sunt cu neînceperea urmăririi penale și le am acasă, puse unul peste altul. Am avut o discuție cu părintele paroh al nostru, Bistriceanu, care a insistat să-i dau pace lui Marcel Prună. Ei au avut niște probleme cu subvențiile, e treaba lor. Erau mari discuții atunci când se curăța pe dealuri, iar eu am auzit că încă sunt chemați, de una, pe la Bacău, Marcel, părintele, cu Bulai… Se mai zice că sunt chemați lună de lună la Bacău. Știu asta de când m-au dus la Bacău.

– În județ a mai fost un primar, care a avut aproape 60 de plângeri penale…

Da, domnule, dar eu le-am suportat din buzunar de la mine – avocați, expertize și plimbări la Bacău, Piatra, Târg… Și asta zi de zi aproape. Ca să ai 34 de procese, ele trebuie să fie programate, unul sau două pe zi. Eu le-am făcut din banii mei, dar Marcel pe banii primăriei și cu domnul Filimon, juristul care a murit. Aceștia făceau drumurile la instanțe cu ordine de deplasare. Îi dădea dreptul acelui jurist, iar banii erau scoși cu chitanță din primărie. Cheltuielile lui Marcel au fost suportate de primărie. Am vândut apartamentul cu 900 milioane lei, pentru că am mai avut și afacerile mele, dar am băgat totul în cele 34 de procese penale.

* ”Am plecat cu 80 de kile și am venit cu 95”

– O fi mulțumit acum Marcel Prună?

Nu are cum să fie mulțumit. Este o fire orgolioasă din cale-afară. Pe mine nu m-a afectat atâta de mult. Eu am plecat cu 80 de kile și am venit cu 95. Am venit cu 15 kg în plus! Domnule, eu nu am mâncat o lingură din ghium. Eu am cheltuit 6-7 milioane lei vechi pe săptămână, adică trei joi, plus pachetul care venea de acasă. Pe secția în care am fost, cred că am făcut cea mai mare pomană din viața mea. Mi-au murit tata și mama și am fost necăjit că nu am participat la praznicele lor. Mama făcuse șase săptămâni când eu eram la Bacău. Acolo, băiatul meu și cu Costică Șchiopu mi-au adus o geantă mare, pe care mi-au primit-o în penitenciar. Era mușchiuleț de tot felul, păstrămuri, salamuri, cârnați etc. Am stat 5 zile la Bacău, pentru că mă mutase pentru un proces. Când am intrat acolo cu geanta, țiganii, mulți și uniți, mi-au luat geanta, dar și pe cea a unui tehnician silvic de la Tarcău. Nu am mai recuperat geanta, dar mi-au dat o sacoșică de rafie, în care am pus vreo câteva bulendre când m-am dus la Vaslui.

Când am ajuns la Bacău, m-au întrebat: ”De ce ai venit? Ce ai fost la viața ta, moșule?” Am zis că am dat vreo cinci-șase pumni la babă. ”Ai omârât-o?” ”Nu!” ”Cât ți-a dat?” ”Trei ani!” ”Ți-au dat mult, pentru 4-5 pumni!”

– Se poate face pomană oriunde…

Așa este. În acel timp, când țiganii pregăteau coliva mamei în mijlocul camerei, a intrat unul Furtună Ion, de la Leghin, Pipirig, care, pe timpuri, a avut armă, când l-a împușcat pe unul Gliga. Înainte de revoluție, a furat o armă de la un pădurar, s-a încuiat în casă, după care a început să tragă cele 120 de cartușe, cât avea. Poliția a înconjurat casa și a durat vreo două săptămâni, până ce a terminat muniția. Până la urmă, l-au arestat. Acum era pedepsit pentru că furase o geantă cu 4.000 de euro, de la un bucureștean, care venise la Mănăstirea Sihăstria. El opera pe la mănăstiri. Eu, fiind în camera aceea, numai ce a intrat Furtună și a zis: ”Bă, caut pe primarul de la Pipirig”. Țiganii au spus: ”Nu este aici”. Furtună, fiind veteran acolo și mușchi la piept cât lumea, i-a zis unuia: ”Bă, să aveți grijă de omul ăsta!”. După care țiganii mi-au spus: ”Dar ai zis că nu ești primar”. ”Am fost primar acum vreo 40 de ani în urmă”. Tot Furtună l-a întrebat pe unul pe care pat doarme. A spus că are patul jos, apoi i-a ordonat să-mi dea mie patul acela, altfel are treabă cu el.

* Ploșnițe și taraf la televizor

– Se putea dormi?

Cum să dorm?! Pentru că peretele era pictat sau stropit cu picături, după cum se omorau ploșnițele. Erau camere pline de ploșnițe! Am stat apoi lângă un pat, în care rămăsese câteva bulendre, pentru că pe celelalte mi le luase țiganii. Românașii noștri stăteau pe sus, pe paturi, câte 2-3, și numai ce îi pândeau pe cei de pe podea. Apoi, au pus taraful la televizor până dimineața, timp în care s-au bătut, s-au scuipat, ce mai, balamuc mare! La ora șase, s-a încheiat cu taraful, iar când a venit apelul nici nu se puteau scula de pe paturi! Dezordine mare la Bacău… Mai rămăsese un colțișor pe masă, din care nu putuse mânca. Am luat și eu o sacoșică, în care am pus ce a rămas. Costică Șchiopu și cu Gigel, băiatul meu, mi-au adus vreo 20 de kg de mâncare, numai și numai produse din carne. Lui Costică îi mulțumesc foarte mult, a fost un adevărat prieten. Tehnicianul de la Tarcău nu a vrut să dea sacoșa, iar unul i-a tras un pumn, de i-a rupt o coastă, după care a venit salvarea și l-a dus la spital. Trebuia să mă supun lor, celor mulți, care hotărau totul. Eu am văzut tot ceea ce se întâmplă în pușcărie.

– Când vreți să tipăriți cartea?

Acum am s-o mai verific eu o dată, după care am să continui cu pușcăria, pentru că nu am scris totul. Am văzut că sunt oameni care vor să meargă acolo. Unul mi-a spus că a plecat în toamna trecută, a ajuns acasă, iar acolo a constatat că nu are curent, părinții s-au despărțit de când lumea, de frați nu mai știa nimic. S-a dus, a spart o mașină în Roman, dar a văzut că unul a și pus telefonul pe el. Nu a durat mult și au venit ca vulturii, iar el le-a spus să fie liniștiți că se predă. El este cel care a spart mașina.

Constantin NEGRU

Lasă un răspuns