Acasă Actual Fostul primar de Girov, eliberat din Penitenciarul Vaslui

Fostul primar de Girov, eliberat din Penitenciarul Vaslui

DISTRIBUIȚI
izotec

Vasile Olaru, fostul primar al comunei Girov, a fost liberat condiționat din Penitenciarul Vaslui, ca urmare a hotărârii definitive, pronunțate de Tribunalul Vaslui, în ziua de 7 februarie 2018. El obținuse o sentință favorabilă la Judecătoria Vaslui încă din luna decembrie a anului trecut, însă procurorii DNA au făcut contestație. ”În baza art. 425 indice 1 alin.7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 587 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiţie si Casaţie- Direcţia Natională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Iaşi împotriva sentinței penale nr. 1916/2017, pronunțată la data de 13.12.2017 de Judecătoria Vaslui, pe care o menține. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 7 februarie 2018”, a decis instanța.

Vasile Olaru a fost condamnat la 2 ani de închisoare într-un dosar de corupție, alături de Petru Paleu, și a fost arestat pe 13 aprilie 2017 (detalii, aici).

Cu puțin timp înaintea lui a fost eliberat, tot din Penitenciarul Vaslui, Gheorghe Popa, fostul primar de Pipirig, condamnat la 3 ani de închisoare pentru o poveste legată de niște reparații cu ”cântec” făcute la drumuri. În același dosar, a fost condamnat și Radu Viorel Ursache, primarul de Bălțătești, care n-a obținut, însă, o sentință favorabilă de liberare condiționată. (C.M.)

pietricica turism

Lasă un răspuns