”La cum se călătorește în România cu trenul, nu CFR ar trebui să facă grevă, ci călătorii” – Cristi Mărculescu, navetist.
A fost odată, ca niciodată, s-a întâmplat după Marea Unire, în vara lui 1924. Mai mulți cetățeni guralivi din Târgu Neamț, nemulțumiți de soarta lor, au întocmit o jalbă, au înfipt-o în băț și s-au dus cu ea la Ocârmuire. Ce doreau, de fapt, răzvrătiții de sub Cetatea Neamțului?
”Populația conștientă a orașului Tg. Neamț, precum și cea din comunele mărginașe: Pipirig, Vânători Neamț, Filioara, Bălțătești, Grumăzești, Petricani, Păstrăveni, Urecheni… și în general toată regiunea de miază-noapte a județului Neamț, face un călduros apel către toți oamenii de seamă a țării noastre și în special către cei ce au putere – frâiele treburilor politice – ca măcar în ceasul al unsprezecilea să fie auzite cu folos în chestia liniei ferate Pașcani – Tg. Neamț. Priviți harta României întregite și veți vedea că cea mai mare parte lipsită de căi de comunicație e tocmai această parte: regiunea Tg. Neamț cu localitățile cele mai vizitate în timpul verii: Mănăstirea Neamț, Secu, Agapia, Varatec, Horaița, Sihla, precum și băile Oglinzi, Bălțătești și alte multe izvoare de sănătate și recreație care mocnesc în sălbăticia lor seculară” (ziarul ”Reformatorul”, 15 iunie 1924, pag. 1).
Necazurile semnalate în jalbă erau adevărate, au fost probate de istorie, Moldova interbelică nu excela în dezvoltare economică și prosperitate. Și, cum bogații n-au crezut niciodată pe cei mulți și flămânzi, jălbarii au continuat să protesteze în scris.
”Sute și mii de vizitatori în fiecare vară îndură chinurile transportului greu și scumpetea neînchipuită a birjelor primitive. Noi, localnicii, însă, ne simțim sugrumați de această stare înapoiată față de restul țării și al lumei și, dacă am stat și am nădăjduit, a fost și din pricina că toți aleșii noștri din Parlament, la fiecare alegere au tot făgăduit linia ferată Pașcani – Tg. Neamț și numai cu făgăduiala am rămas”. Dovadă că și politicienii interbelici erau mincinoși, ca și cei de astăzi.
Rugămintea scrisă era adresată și ministrului Mârzescu, și Mitropolitului Moldovei, și parlamentarilor patrioți din Piatra Neamț… După ”lupte seculare”, cu rugăminți și temenele pe la autorități, visul târgoveților de sub Cetate a devenit realitate. Mai mult, s-a discutat și despre o linie electrică, o cale ferată Piatra Neamț-Bistricioara-Toplița, care s-a finalizat cu autostrada din Transilvania de azi. Cea din hârtii.
Când lucrurile au început să se lege oarecum, a izbucnit Revoluția, urmată de privatizare. Au dispărut peste noapte fabrici, uzine, întreprinderi, combinate și, odată cu ele, mii și mii de navetiști. Trenurile personale au început să circule goale, supravegheate autoritar de Nașu’. CFR-ul a început să se clatine, să nu mai fie rentabil. Cârcotașii spun că, în kilometri, calea ferată de azi a României e mai mică decât cea din 1940. În interminabila tranziție, au dispărut gări, halte, depouri, locomotive, vagoane de tren personal și de marfă. ”Mersul Trenurilor” s-a subțiat de la apariție la apariție, prin desființarea curselor nerentabile. La înmormântarea Regelui Mihai I al României, Trenul Regal a trecut prin mai multe gări ”fantomatice”, reușind să întârzie 40 de minute. Până și Sinaia, ”Perla Carpaților”, pentru cum arată azi, a fost numită Gara rușinii. Deși, pe aici, și-au purtat pașii, la vremea lor, Regele Carol I, Regina Elisabeta, bardul de la Mircești Alecsandri, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu… Deși Sinaia e stațiune turistică internațională, deși vara trenurile sunt pline cu turiști străini, nimănui nu i-a dat prin cap să facă gara mai primitoare.
Să nu vă închipuiți că numai gara din Sinaia este în suferință. Mai sunt și altele.
Și urbea noastră, capitală de județ, are o gară discutabilă. Cochetă, frumoasă, aerisită… dar, de ceva vreme, cam pustie. Mai ales între trenuri. Dimineața, pe la 9, când vine personalul de Bacău, format din două vagoane, nu vezi prin gară țipenie de om, nici acari, nici controlori, nici, nici… Glasul roților de tren se aude când personalul se apropie de peron. Sună tot mai dogit, mai anemic. De obicei, coboară din tren 70-80 de călători, după care se instalează din nou liniștea.
Cine părăsește peronul gării frumos întreținut și o ia spre dreapta, spre vechiul Depou, nu vede decât cărări năpădite de buruieni, înalte până la brâu, linii goale ruginite, traverse vechi aruncate peste tot și lipsa Cantonului nr. 2, din dreptul str. Popa Șapcă. Riscul e mare, pentru că, în zonă, își fac veacul și haite de maidanezi vagabonzi. În spatele peisajului, există și o uliță numită str. Depoului, care depou nu mai există. Cândva, demult, demult, târgul Pietrei a avut și un tren mic, cu locomotivă și cu cale ferată îngustă. Harnica locomotivă aducea lemn, butuci, de la Bocancea și Tarcău, pentru fabricile de cherestea. Praful și pulberea s-au ales de toate! Asta-i mersul lumii… Cine ar fi crezut în secolul al XVII-lea că se va mistui în neant diligența pentru călători sau birjele? Se pare că acum a venit sorocul trenului.
Gara Piatra Neamț e trecută pe harta țării. Proiectată și construită de meșterul italian vestit, Carol Zani. La inaugurare, a fost zurbalâc mare: aplauze, flori, oficialități, primarul emoționat, ulceroșii fericiți și ceferiștii, atâția cât au fost. Toți strigau: ”Feriți linia!”. Pe atunci, cine rostea ”gară” se gândea la valize, despărțiri, lacrimi și batiste fluturate în vânt, ca în filmele romantice.
La peronul gării pietrene, a oprit și trenul blindat ”Patria”, din care a coborât gen. Ion Antonescu, cu suita sa. A mers la Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul”, ctitoria lui Ștefan cel Mare, și s-a rugat pentru victorie, în războiul sfânt pe care avea de gând să-l ducă dincolo de Prut, pentru eliberarea pământurilor strămoșești furate. Se pare că nu s-a rugat convingător, a pierdut războiul.
Revenind la tranziție, când tăvălugul crizei a luat-o la vale, pe direcția Compania CFR, minunații noștri politicieni, aleși în ”duminica orbului”, au fost cuprinși de o perplexitate totală. Practic, n-au înțeles de ce locomotivele și vagoanele au deraiat de pe șine. De ce merg mai prost ca pe vremea ”bandiților de comuniști”. I-au lămurit cei aerisiți la minte: ”Țara care nu finanțează căile ferate, din motive de austeritate, nu are cum să arate bine economic”. Hopa! Henț! De ce? Pentru că austeritatea înseamnă șomeri și inflație. Dacă adăugați la aceste necazuri explozia automobilistică și societățile de transport bazat pe combustibil lichid, păgubos și poluant, falimentul e gata. Ce ne facem, însă, că transportul pe calea ferată e de interes strategic și siguranță națională? Ne bazăm pe balivernele spuse de un ministru despre submarine? Suntem în anul Centenarului Marii Uniri, n-ar fi mai firesc să gândim mai frumos? Despre gări noi, moderne, despre ”mocănițele” de pe munte, despre autostrăzi care să unească toate provinciile istorice românești, despre… Sunteți de acord? Bravos, națiune, halal să-ți fie!
Adio tren, adio gară! 1 martie din acest an are o triplă semnificație. Prima amintește de venirea primăverii. A doua – se dă publicității lista cu trenurile anulate, la nivel național. Aici intră și trenul Tg. Neamț – Pașcani actual. Mai mult, se zvonește că trenul Tg. Neamț va fi anulat. Și trenul R-5471 Bacău – Bicaz va fi anulat în relația Piatra Neamț – Bicaz în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, urmând să circule doar pe ruta Bacău – Piatra Neamț cu un alt număr. Decizia de a anula aceste curse are la bază lipsa lor de rentabilitate. Sunt garnituri care circulă cu 10-15 călători. Dincolo de orice glumă, la nivel național, vor fi desființate 97 de curse. Nu mai ține să fii ceferist!
Prof. Dumitru RUSU
FOTO: Pixabay
Un comentariu
Felicitari pentru articol. Poate ar fi bine ca acest articol, ca si cele anterioare, sa fie adunate intr-o carte..Urmasii ar afla amanunte interesante despre istoria meleagurilor nemtene.