Acasă Actual Meditații despre trecut

Meditații despre trecut

DISTRIBUIȚI

”Istoria are două datorii principale: să nu calomnieze și să nu plictisească” – Lucian Boia.

Cea mai recentă carte a istoricului Boia se intitulează ”În jurul Marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, naționalități”, apărută la Humanitas, în 2017. Cuprinde cinci capitole, din care primul introductiv, și o concluzie: ”Uniți mereu?”, ”Etnii și națiuni”, ”Țări și frontiere”, ”Minorități”. Când vorbim de Marea Unire de la 1918, obligatoriu apelăm la numeroase date istorice, la documentele din arhive, tratate, fotografii… considerate dovezi indubitabile. Așa a procedat și Lucian Boia, despre care criticul literar Alex Ștefănescu a spus să are obiceiul să ”demitizeze eroii neamului”, începând cu Mihai Viteazul, simbolul unității naționale. Practic, istoricul Boia lansează cititorilor o invitație la o investigație pe baza surselor și a documentelor de arhivă, pentru că istoria este un mare și seducător exercițiu de inteligență. Atenție!, istoria poate deveni cu ușurință și un veritabil teren al contradicțiilor și al speculațiilor naționaliste. Cum se poate eluda o asemenea situație de nedorit? Prin prudență, echilibru și o interpretare științifică a evenimentelor. Pentru noi, românii, sărbătoarea Marii Uniri este legitimă și binevenită, pentru alții e un ”mare deranj”.

* România Mare, o Românie monarhică?

Cum ”România dodoloață” – după expresia lui Vlahuță – a fost cugetată, proiectată și realizată pe vremea monarhiei, regaliștii din toate timpurile susțin sus și tare că România mare e opera lor. Poate au dreptate, dar cu câteva corecții semnificative. Este foarte adevărat că războiul de Reîntregire s-a dus pe vremea regelui Ferdinand, numai că aceia care au zăcut în tranșee și cei care și-au vărsat sângele în glorioasele bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz au fost țăranii în haine kaki, flămânzi, răniți și prost echipați. Poate de aceea a ajuns pe front și suveranul Ferdinand. Le-a promis pământ, acel bun râvnit de orice pământean din România. ”Ostași, vouă, fiilor de țărani, care ați apărat cu brațul și cu pieptul vostru pământul, unde v-ați născut, unde ați crescut, vă spun eu, regele vostru, că, pe lângă răsplata cea mare a izbăvirii, care vă asigură fiecăruia recunoașterea neamului întreg, ați câștigat totodată dreptul la a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pentru care ați luptat! Vi se va da pământ! Eu, regele vostru, voi fi întâiu a da pildă”. Și a dat. Și eroilor supraviețuitori, și urmașilor lor. Știm din manualele vechi de istorie, de pe vremea lui Spiru Haret.

Tot din cărțile vechi am aflat cum îl admira tineretul țării pe Carol al II-lea, ”rușinea monarhiei”.

La fiecare 10 mai, la Piatra Neamț, se organizau serbări în Grădina Publică, unde tinerii jucau, defilau și strigau: ”Toți străjerii, Majestate, îți urează sănătate!”, iar adversarii monarhiei foloseau și varianta a doua: ”Toți străjerii, Majestate, îți urează o ghiogă-n spate!”.

Când ne-am despărțit de Mihai I al României, de monarhie, ne-am despărțit, de fapt, și de România Mare, spun republicanii înrăiți. ”Mă tem că aniversarea de către noi, cetățenii unei republici, a centenarului creării României Mari, în absența monarhiei, este doar un soi de semi-aniversare” (v. articolul ”Lecția de istorie” din România Literară, 12. I. 2018). Există așa ceva, semianiversare?

* Stema României Mari

România Mare, hotărâtă la Alba Iulia acum o sută de ani, a rezistat două decenii ”și ceva”. Cel mai pornit dușman al României mari a fost Rusia lui Stalin. Țarul roșu de la Kremlin nu s-a împăcat niciodată cu ”pierderea” Basarabiei și a hărțuit România întreaga perioadă interbelică, infiltrând agenți și sabotori de peste Nistru, organizând acte teroriste și tot felul de răzmerițe, botezate de istoriografia sovietică ”răscoale populare”, cum au fost cea de la Hotin (1919) și cea de la Tatarbunar (1924).

Formarea statului național unitar român i-a deranjat enorm și pe bolșevicii din România, conduși de Ana Pauker, care, pe 13 decembrie 1918, au ieșit în stradă și au scandat violent lozinca ”Jos România Mare!”. S-a potolit abia după semnarea Protocolului Ribbentrop-Molotov și răpirea, prin ultimatum, a Basarabiei, Bucovinei de Nord și Herței.

După Unirea din 1918 și formarea României Mari, era absolut necesar să se realizeze un blazon corespunzător noii statalități. S-a sunat goarna, heraldiștii reputați s-au adunat la sfat de taină și, conform ”Legii pentru fixarea stemei regatului României întregit, cu țările surori unite”, între anii 1921-1948, scumpa noastră țărișoară a fost dotată cu un însemn heraldic nou: ”Stema se va întrebuința în trei forme: stema cea mare, 2. stema cea media, 3. Stema cea mică, compusă din cele trei scuturi și coroană de oțel. (…) ”Stema mare se va întrebuința în actele Statului emanate de la Rege în cazuri speciale. Stema media se va întrebuința de armată și autoritățile Statului. Stema mică se va întrebuința pe sigilii și ștampile oficiale”.

Noua reprezentare a României Mari a avut la bază proiectul întocmit de reputatul heraldist basarabean Paul Gore. Astfel, blazonul României Mari arăta cam așa: primul cartier din scut era dedicat Țării Româneștii – pe fond albastru, cu o acvilă cruciată de aur, încoronată și cu aripele deschise, cu ciocul și cu ghearele roșii. Cartierul al doilea era rezervat Moldovei. Pe fundalul roșu apărea un cap de bour negru, cu stea între coarne… În cartierul al treilea, dedicat Olteniei și Banatului, pe fundalul roșu, un leu de aur… Ultimul cartier, al patrulea, cuprindea simboluri atribuite Ardealului și deviza casei domnitoare de Hohenzollern: Nihil Sine Deo. Blazonul României Mari a rămas în vigoare până la instaurarea comunismului la putere.

* Slavă eroilor neamului!

1918 a fost pentru România anul prăbușirii și al renașterii. Despre România Mare, hotărâtă la Alba Iulia, a circulat tot felul de ”istorii”, unele chiar foarte frumoase, iar altele viceversa. Să începem cu cele ”ostile” neamului.

Astăzi, există destui politicieni care consideră că alegerea datei de 1 Decembrie ca Zi Națională a României nu a fost o decizie prea inspirată. Că e iarnă, e frig, ger, ceață, nu-i timp de promenadă… De ce să nu luăm pildă de la popoarele luminate ale Europei, să ne comemorăm eroii vara, pe vreme frumoasă, cu ciripituri de păsări? Cum ar fi, de pildă, de 10 Mai, ca zi a proclamării independenței statului român. Păi, istoria neamului a fost altcum și e musai s-o respectăm. România Mare înseamnă: teritorii strânse laolaltă – Basarabia, Bucovina, Transilvania, Maramureș, Crișana…, populații reunite și monarhia care le-a guvernat. Așa cum Ion, soldatul din timpul războiului de Reîntregire, a stat în tranșee în geroasa iarnă din 1917, până ce a înghețat, puteți și dvs. să vă îmbrăcați mai gros de 1 Decembrie, când duceți mâna la inimă și așezați panglicile coroanei.

Și mai susțin ceva dușmanii Marii Uniri realizată acum o sută de ani: că ”mare noroc am mai avut cu ajutorul oferit de acele minți luminate din secolul naționalităților” privind dreptul la autodeterminare. Mai mult, unii istorici de astăzi susțin, negru pe alb, că ”România Mare este consecința directă a triumfului viziunii wilsoniene. Este, în termeni teritoriali și în termeni simbolici, un nou stat, unul care își datorează nașterea principiilor wilsoniene. Rezoluția de la Alba Iulia este un astfel de document ce se revendică de la valorile fondatoare proclamate de Statele Unite” (v. articolul lui Ioan Stanomir, intitulat ”1918, momentul wilsonian”). Oare chiar așa să fie? Păi, dacă mai scormonim mult în trecut, nu-i exclus să descoperim că pupăza lui Nică de la Humulești e venită din State, iar în dosul ei stau yankeii! Să vezi și să nu crezi!

Hai să fim mai serioși, tovarăși!

Că așa, într-o lume trăitoare între granițele României ciuntite și nu în parametrii stabiliți în decembrie 1918, urmează să sărbătorim Primul Centenar al României. Țara noastră de astăzi arată cum arată, între granițele ei ireale. Paradoxal, se învecinează peste tot cu… români. Cu românii din Republica Moldova, cu românii Bucovina de Nord, cu românii din Herța. Și nu e normal.

Când vor dispărea aceste ”anomalii”? Probabil când Ucraina și Moldova vor intra în UE, însă așa ceva nu va fi posibil prea curând, mai ales că unele state, nemulțumite, sunt gata să iasă din Uniune.

Indiscutabil, Unirea cea Mare, de la 1918, constituie pagina cea mai sublimă a neamului românesc. A descris-o inclusiv acad. Florin Constantinescu: ”Transilvania s-a unit cu Regatul României la 1 decembrie 1918 pentru veice. Măreția acestui eveniment istoric constă în faptul că s-a realizat statul național unitar român. Unirea nu este opera nici a unui om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid. Este fapta politică a întregii națiuni”.

Prof. Dumitru RUSU

pietricica turism

Lasă un răspuns