Acasă Actual Meserii pe cale de dispariție – mecanic

Meserii pe cale de dispariție – mecanic

DISTRIBUIȚI

Dan Bodea a lucrat la UMARO și era cotat drept un foarte bun meseriaș. După ce a mai vorbit cu cei care lucrau în străinătate și cu unul din fiii lui, Vasile, care studia într-un colegiu tehnologic în Marea Britanie, a ajuns la niște concluzii nu tocmai optimiste: ”Noi ne îndreptăm spre colaps, din păcate. Și dacă noi, cei de vârstă medie, suntem pe descendentă, cine vine în urma noastră? Din păcate, și învățământul e la pământ, iar eu cred că s-a întâmplat fiindcă asta s-a urmărit. Cu alte cuvinte, de ce să am eu niște oameni deștepți, care să muncească și să trăiască în cunoștință de cauză și nu niște proști, care să consume și să voteze?”.

Dan Bodea s-a gândit să nu mai stea la patron, pentru 1.400 de lei, mai ales când putea câștiga 1.600-2.000 de euro afară, lucrând pe o mașină cu comandă numerică, în alte condiții. Împreună cu băieții, amândoi ”molipsiți” de mici de microbul șurubăritului și reparațiilor, în 2015, au înființat o firmă.

Star Welding Industry SRL se numește firma familiei și e profilată pe suduri speciale (aluminiu, inox, fontă, cupru, oțeluri speciale), prelucrări prin așchiere (strunjire, frezare, debitare, alezare, danturare), construcții utilaje (selectoare cereale, prese peleți, mașini de roluit profile), confecții metalice (hale și subansamble, fier forjat, sere și solarii, structuri de rezistență). Administrator este Ionuț, băiatul mai mare. Vasile, mezinul, absolvent al College of North West London, este director general, iar Dan, tatăl, angajat: ”Asta fiindcă eu am zis că e cazul să mă degrevez de sarcini. Ei sunt tineri și vin din urmă și trebuie să fie motivați”.

Băieții, amândoi serioși și cu drag de munca și firma lor, fac parte din generația care a absolvit liceul în anii 2007-2008. Se tot apreciază, în diverse medii, că ar fi cam ultima generație pe care se poate pune bază pentru viitorul României. Ionuț are obiecțiuni: ”Și din generația noastră, să știți, nu toți muncim. Sunt destui care s-au descurcat altfel. Iar dintre foștii mei colegi, cred că 60% sunt în străinătate”.

Deși are numai trei ani, firma are clienți de pretutindeni, mai ales pentru lucrări de sudură, unde de bază rămân marile firme care transportă cereale, unde benele autocamioanelor sunt confecționate din aluminiu. Nu lipsesc nici posesorii de mașini de fițe cu jante din aluminiu. Iar pe sudura la aluminiu, care necesită o tehnologie specială, firma familiei Bodea nu are concurență în țară.

Sudarea aluminiului este dificilă, probabil pentru că e nevoie de un aparat de sudură special. Dificultatea sudării aluminiului rezidă din faptul că oxidul care se găsește pe suprafața piesei din aluminiu are un punct de topire mult mai mare decât cel al aluminiului. Or acest oxidul de aluminiu trebuie îndepărtat in timpul procesului de sudare, fără să se piardă și materialul, iar acest lucru se face utilizându-se un aparat de sudură care generează curent alternativ și o tehnică specială.

La sudura la aluminiu, trebuie să înveți multă teorie”, spune Bodea senior, ”și, cum teoria și carnea de porc sunt grele, lumea le cam evită… Dar noi facem și șeminee și pinioane și bene și cisterne… Construcții metalice, nu mai zic, hale, sere, orice. Acum avem un contract în derulare pentru structurile metalice ale unui depozit zonal al unui retailer, o lucrare de anvergură, putem spune”.

Ce e cel mai greu acum, când firma este pusă bine pe direcție și are rezultate? Factorul uman. Nu se mai găsesc oameni pregătiți în diverse meserii.

Noi avem, de patru ani, contract cu Colegiul Tehnic «Vasile Sav», pentru a primi în practică elevi. Ei, în patru ani, nu a fost nici măcar un singur elev care să fie bun. Nu din punct de vedere al îndemânării în meserie, că asta se capătă, cu timpul, ci din punct de vedere al interesului față de meserie. Oricum am încercat să-i învățăm, să le atragem interesul, nu am reușit. Și asta vine din familie, fiindcă elevul, copilul acela, când știe că îi trimite maică-sa bani din Italia, de ce s-ar mai agita? El stă și butonează telefonul în fața mea, eventual și cu o țigară în mână. Eu îi explic cum trebuie montată o unealtă sau ce se întâmplă când prelucrezi un material ori mai știu eu ce și el se uită în telefon. Am încercat și altfel: le-am propus să-i și plătesc în timpul vacanțelor mari, dacă vin în practică. Le-aș fi dat salariul minim pe economie, găseam o formă ca să-i plătesc, numai să vină. Nimic!

Elevii care veneau în practică erau stimulați, că altfel nici ăia n-ar fi venit. Le dă școala bani de navetă și suma aceea, bani de liceu. De aceea veneau, nu că ar fi intenționat vreunul să învețe meserie, să-și câștige și el pâinea”, intervine și Vasile.

Cu sistemul de învățământ, Dan Bodea mai are o nemulțumire, veche, dar din nou la modă: ”Înainte așa se zicea despre copii, când terminau școala generală: e deștept, dă-l la liceu; nu e prea deștept, fă-l mecanic. Acum iar s-au introdus clasele de profesională pentru cei care nu intră la liceu, adică pentru proști. Vreau să-l văd și eu pe doctorul cel mai bun, cel mai renumit, profesor doctor, că-și duce mașina la reparat la un prost de mecanic”. Opinia lui este că în fiecare meserie trebuie să existe doctori.

Piața muncii e cu susul în jos”, spune el. ”Noi nu găsim în țară sudori, fiindcă sunt plecați toți pe-afară, iar la șantierele navale de la Constanța au adus sudori din Vietnam, pe care îi plătesc cu 1.500 de euro pe lună, plus cazarea. Păi, nu mai bine le dădeau sudorilor români câte 800 de euro pe lună?

Vasile, care a întâlnit tot felul de situații în Marea Britanie, are altă părere: ”Tot muncitorii români au stricat piața. Știți cum e în Anglia? Să zicem că la un patron lucrează – dau un exemplu – un pakistanez, cu 10 lire pe oră. Află un român, se duce la patron și-i spune: «Dă-mi 8 lire și-ți fac eu lucrarea». Pentru că românul, în străinătate cel puțin, are meseria care se caută: e și zidar, și bucătar, și zugrav, și grădinar… orice ar fi el știe, se pricepe”.

Când a înființat firma, Dan Bodea a avut ceva de umblat și de obținut tot felul de avize și aprobări. Mai complicat, cu instituțiile statului, este după ce începi să funcționezi, fiindcă oricare dintre ele te poate călca, de la protecția consumatorului până la ANAF. Inspectorii de mediu, de exemplu, urmăresc cum sunt depozitate barele sau țevile de fier. Este interzis ca fierul să stea direct pe pământ, el trebuie depozitat obligatoriu pe o platformă betonată. ”ANAF-ul… ce să zic?”, se bagă în discuție Ionuț, care e, de fapt, administratorul. ”Un exemplu: întârzii cu plata o zi, două. Când te duci să plătești, nu știi că ei ți-au adăugat deja penalități și tu ai venit doar cu suma pe care o aveai de plătit. Și, așa, se poate să-ți rămână un leu neachitat, un singur leu; ei, pentru leul acela ți se blochează conturile și ești dat în judecată. Iar de plătit leul acela nu-l poți plăti din cont, ci trebuie să ai efectiv alți bani”.

Mașinile și utilajele firmei au fost cumpărate ”cu bani munciți”, cum spun ei, nu cu credite. De la licitațiile unde s-au scos activele unor foste întreprinderi la vânzare, din străinătate… Și de la fier vechi. Fiindcă sunt unii care aruncă utilajele bune, funcționale, direct la fier vechi.

S-au dus și la o (fostă) mare uzină din Roman, care avea câteva strunguri de vânzare, numai că niciunul din ele nu era complet. Se furase ce se putuse fura. Dar, din mai multe strunguri incomplete, se putea face un strung bun și băieții l-au rugat pe inginerul care se ocupa cu valorificarea activelor să le permită să completeze un strung, ca să-l cumpere. Și plăteau separat și piesele pe care le luau de pe alte strunguri. N-a vrut domnul inginer. Nu fiindcă nu era permis ori că nu-l lăsau nu știu ce norme, ci, pur și simplu, n-a avut chef să-i aștepte pe cei trei să demonteze și să monteze niște piese simple. Chestiune de maximum jumătate de oră. ”Păi ce, eu am timp de pierdut cu voi? Luați unul, ori le luați pe toate și n-aveți decât să faceți acasă la voi înlocuiri de piese. Eu sunt foarte ocupat”. Și n-au mai cumpărat.

Statul nu ajută deloc micul întreprinzător. Îmi spun băieții mei cât de simplu înființezi o firmă, fără să pleci de-acasă, în Estonia, ce facilități acordă statul polonez întreprinzătorilor, mai mare dragul. Pe când la noi… Și e păcat, fiindcă se pierd meserii, dispar. Eu am norocul că am băieții ăștia, care își iubesc meseria și o vor mai continua ei, dar după aceea? Vor mai avea și ei băieți cărora să le placă meseria ori aceia se vor îndrepta, cum deja e tendința, spre meserii mai «curate», în care se câștigă mai ușor și eventual mai mult?”, se întreabă Dan Bodea.

Dan AILINCĂI

pietricica turism

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns