Acasă Actual Meserii pe cale de dispariție – vânzător de ziare

Meserii pe cale de dispariție – vânzător de ziare

DISTRIBUIȚI
izotec

În România, vânzătorii de ziare au apărut pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, în București, și, se pare, primii au fost ”angajați” ai ziarului Universul. Universul a fost fondat la 20 august 1884, de Luigi Cazzavillan, jurnalist italian venit în Vechiul Regat al României în 1877, în calitate de corespondent de război. Ziarul a apărut în două etape, 20 august 1884 – 5 noiembrie 1916 și 31 noiembrie 1918 – 20 iulie 1953, cu o pauză în Primul Război Mondial. În timp ce toate celelalte cotidiene apăreau după-amiaza, Universul apărea dimineața, ceea ce a constituit o primă cauză a succesului publicației, alta fiind rubrica ”Faptul divers”, care a dus la mărirea tirajului ziarului. Universul a fost unul din primele ziare românești care a introdus mica publicitate, prin rubrica specială numită ”Micul anunțător”. Vânzătorii de ziare se adunau în curtea Universul-ui în zori și, îndată ce primeau cota de ziare, o zbugheau pe străzi, strigând cât îi ținea gura: ”Crima din strada Popa Nanu!”, ”Guvernul a mai pus o taxă!”, ”Preotul răspopit de la Tismana!

Nu existau pe atunci locuri în care să se vândă numai ziare și cărți. Ziare se vindeau doar în chioșcurile de tutun sau prin vânzătorii ambulanți. Încet, încet, România a renunțat la comerțul ambulant, preponderent până prin anii ’40-’50, și a introdus spațiile comerciale profilate. Așa au apărut și chioșcurile de vânzare presă.

Romanul, ca toate orașele României, a cunoscut, în anii ’90, febra zecilor de ziare, apărute ca ciupercile după ploaie. Erau zeci de chioșcuri de presă și la multe din ele era coadă dimineața. Romașcanii stăteau la rând, cum fuseseră obișnuiți, să-și procure publicația favorită, să afle din ea ce a mai făcut domnul Iliescu ori ce-a mai zis domnul Petre Roman. Cu trecerea anilor, numărul publicațiilor a scăzut, odată cu interesul cititorilor pentru senzațional, odată cu plictisul cetățenilor față de politică și politicieni.

Astăzi, în Roman, mai sunt doar patru chioșcuri de difuzare a presei. La toate lucrează numai femei. Până de curând, era și un bărbat, de altfel foarte vorbăreț, cu ”lipici” la clienți, dar acum e în Anglia, să câștige ceva bani…

Doamna Angelica Dumea vinde ziare de vreo cinci ani, la chioșcul din fața policlinicii. E un loc ”cu vad. ”Eu am venit printr-o conjunctură în firma asta de vânzare presă. Sunt angajată din 2013 și nu sunt nici pe departe cea mai veche în branșă”, spune doamna Angelica. ”Eu am venit pentru o lună și am rămas… 5 ani. Nimic nu durează mai mult decât provizoratul, nu?

Când a intrat ea ”în branșă”, era destul de greu: distribuitorii aduceau presa la ora 5:30. Se trezea în fiecare zi la 4:30 și era la chioșc să primească ziarele, apoi stătea cât avea cumpărători, uneori până la două după-amiaza sau chiar până spre seară. Acum e mai civilizat, presa vine la 8, iar programul de lucru este până la ora 14.

Câștigul nu este încurajator, dar doamna Angelica are și o explicație: ”În general, cultura nu e plătită în România… Acum, ce să zic, nici munca nu e foarte grea, nu e muncă fizică. Important este să-ți placă ce faci. Dacă nu-ți place, ți se pare greu tare. Dar eu am lucrat tot în comerț, la un aprozar, cum era înainte, și aici m-am îndrăgostit de presă… Sigur că muncești pentru bani, că nu vii să îngheți de frig, ca acum de exemplu, numai pentru că ți-e dragă presa”.

Doamnei Angelica îi place să citească. Citește și cărțile pe care le are spre vânzare, dar parcurge și ziarele și, așa, poate recomanda celor care se opresc la chioșcul ei ce să cumpere. Are clienții ei, persoane în general trecute de prima tinerețe, cărora le place să citească și să fie informați. ”S-au mai rărit clienții fideli, unii s-au mai îmbolnăvit și nu le mai arde, alții însă, chiar așa, mai în vârstă, au învățat să folosească internetul și se informează de acolo. Tineretul, însă, nu prea citește. Nu au răbdare, cred. Nu cumpără nici măcar tabloide”.

Dat fiind locul, s-ar zice că mușteriii ar fi medici și asistente, dar lucrurile nu stau defel așa: ”Ei, știți cum e acum,medicii, asistentele, se urcă în mașină și pleacă. Altădată, când mai mergea lumea și pe jos la serviciu, da, treceau pe trotuar și le atrăgeau privirile ziarele, revistele. Acum, din viteza mașinii, ce să mai vezi? Cât despre bolnavul internat în spital, depinde de cel fel de om este, dacă a citit presă și înainte de a se îmbolnăvi, citește și pe patul de spital, dar cine nu a citit nu se apucă în spital… Nici măcar de integrame nu se mai apucă”.

O zi de muncă pentru un vânzător de presă nu e simplă. Preia presa adusă de distribuitor, numără sau verifică toate pachetele, completează borderouri, etalează publicațiile pe tarabă ori în vitrine, apoi toată dimineața vinde. Dacă are cui… La plecare, strânge toate publicațiile nevândute – returul -, le împachetează pentru a le preda a doua zi, când îi vine ”marfă nouă”, socotește banii, completează iarăși tot felul de hârtii, borderouri, monetare, avize…

Totuși, se mai cumpără presă”, spune doamna Angelica Dumea, ”dar au rămas prea puține chioșcuri. Numai patru în tot orașul, e prea puțin. Mai sunt locuri în oraș pe unde trece lume multă zilnic, pe unde merge lumea la piață, lângă banca mare, în spatele Casei de cultură… Dar mai e și problema că nu mai găsești oameni să vândă ziare. Și, uite-așa, rămăsesem șase, acum mai suntem patru și mâine-poimâine cine știe?”…

Încă o meserie pe cale de dispariție, așadar. Vor dispărea, curând, și vânzătorii de ziare, așa cum au dispărut tocilarii, dactilografele, lampagiii, liftierii, linotipiștii (sau zețarii din tipografii), birjarii, lustragiii, centralistele telefonice și cum se îndreaptă spre dispariție meseriile de cizmar, poștaș, fotograf, modelator pentru turnătorie, croitoreasă și altele.

Ce distanță, ca mijloace, ca ritm și ca dinamică, între copiii care ieșeau țipând titluri-bombă, cu vraful de ziare sub braț, din curtea Universul-ui în urmă cu mai bine de 130 de ani și chioșcurile din termopan de astăzi… Un plus de confort pentru astăzi, dar un minus de productivitate și de eficacitate.

Dan AILINCĂI

pietricica turism

Lasă un răspuns