Acasă Actual TRADIȚII Moșii de iarnă și Sfântul Haralambie, protectorul de boală

TRADIȚII Moșii de iarnă și Sfântul Haralambie, protectorul de boală

DISTRIBUIȚI

Începutul Postului Mare debutează cu Duminica Lăsatului sec de carne, din 11 februarie, dar, înainte de acest prag purificator, Moșii de iarnă cad în acest an pe 10 februarie, ziua Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie.

Patron tradițional al Ciumei, considerat în Calendarul popular mult mai important ca Sfântul Tănase, ocazional asociat acestui demon al bolii, Sfântul Haralambie este considerat apărător de boli în cursul anului ce tocmai a început. Este protector atât al oamenilor, cât și al animalelor. Prin asociere cu sărbătoarea începutului de februarie, este considerat și patron al insectelor.

Sfântul Haralambie a fost episcop în Cetatea Magneziei, din Asia Mica, Turcia de astăzi. Viața lui pământeană a fost foarte lungă, de peste 115 ani după unele surse. A trăit în perioada secolelor II-III d.H. În ultimul an al vieții sale, Sfântul Mucenic Haralambie a fost arestat pentru credința sa în Hristos și supus la diverse chinuri. Potrivit Tradiției, în timpul torturilor, mâinile guvernatorului Lucian s-au lipit de trupul sfântului și au rămas astfel până când mucenicul a făcut rugăciunea de iertare. Acest miracol i-a determinat pe cei care îl chinuiau pe Sfântul Haralambie să se creștineze.

* Ce să faci de Haralamb de Ciumă ca să-ți fie bine

Una dintre multele legende despre Sfântul Haralambie îl înfățișează pe acesta ca pe un schelet. El ar umbla cu o coasă și o seceră la omenire și, dacă nu-l ține cineva la o boală ori o slăbiciune, ceva, retează zilele cu coasa.

Se povestea că s-ar fi întâlnit într-o zi cu Ciuma, care umbla pe pământ și aducea foarte multă stricăciune la omenire. ”Și Ciuma, cum a văzut pe Haralampie, îndată s-a repezit asupra lui, voind numaidecât să-l înghimpe și să-l omoare. Însă Sfântul Haralampie, prinzând-o și legând-o cu un lanț greu de fier, a început a o bate și a o chinui până ce s-a săturat”.

Dumnezeu i-a dat atunci Sfântului Haralambie Ciuma în seamă. De atunci, el ține Ciumele de păr, ca să nu-și mai facă de cap, cum și-au făcut cu ai lui. Câteodată le scapă și atunci Ciumele se reped în lume ca lupii între oi. Deosebirea este numai că lupul omoară cât omoară și se duce, în vreme ce Ciuma ia de-a rândul, și pe bun și pe rău, până bagă Sf. Haralambie de seamă și o strânge din nou din lume, înhățând-o de păr.

În Calendarul popular, existau o serie de reguli, interdicții și ritualuri, care se respectau de țăranii de altădată pentru a fi feriți de boli, de îngrozitoarea ciumă și pentru a le merge bine în viață.

Se spunea că ziua lui Haralamb se ținea, deoarece acesta ar fi ”beiul sfinților”.

Unele superstiții avertizau că, dacă se ținea ziua lui prin post și nelucrare, nu se va apropia nicio boală în decursul anului. Iar dacă nu îi era respectată ziua, Sfântul Haralambie slobozea Moartea legată în lanț.

Haralambie se mai serbează ”pentru ferirea paserilor și a vitelor de curte de diferite boale”.

* Tradiții creștine de Sfântul Haralambie

Prin multe sate, se făceau turte și se împărțeau pe la vecini. În ziua lui Haralamb de ciumă se dădeau de pomană colivă, pâine, lumânări și covrigi. Se oprea o bucată din colac, din care mâncau oamenii când se îmbolnăveau.

În această zi, se obișnuia să se facă agheasmă, care e bună pentru felurite boli. O parte din apa sfințită era băută, cu o parte se spălau, parte se dădea la vite de băut sau se stropeau cu dânsa vitele, grajdurile, șurile, iar cu restul se stropea prin fântâni. Se stropeau cu apă sfințită în special grădinile, anume ca să nu facă pomii viermi și omizile să nu mănânce varza.

Unele femei frământau un colăcel, pe care-l coceau înainte de răsăritul soarelui, singur în cuptor. După ce se cocea, îl scoteau afară și-l rupeau în patru bucăți, apoi îl azvârleau în cele patru puncte cardinale. Însemna că dau de mâncare la toate gujuliile din lume.

Prin alte părți, se împărțeau colăcei și turte dulci cu miere, ca să se îndure sfântul și să nu dea drumul ciumei din lanț.

Se ducea colivă la biserică sau grâu curat, ale cărui boabe, după sfințire, erau păstrate spre a fi date, vara, la păsări – în special, la găini -, ca să nu mai moară de boală.

Se ținea și ”pentru a scoate pe diavolul din om”.

* Moșii de iarnă sau Sâmbăta piftiilor

Prin tradiție, o zi consacrată morților este ziua de sâmbătă. Aceasta este marcată de pomeni consistente, specifice momentului, și slujbe la biserică. Fiind încă o săptămână a cărnii, este firesc să găsim ca aliment ritual piftia.

La Moșii de Iarnă și de Vară se spune că sufletele răposaților sunt pe această lume și li se dă mâncare de pomană. Sâmbăta cea din urmă din săptămâna de carne din dulcele Crăciunului este numită și Sâmbăta piftiilor. În această zi, se mănâncă și se dau de pomană piftie și alte răcituri, potrivit unor vechi tradiții din lumea satului.

Pentru a respecta până la capăt obiceiul, trebuie ca tot ce rămâne nemâncat să se arunce a doua zi, în Duminica lăsatului sec de carne. Dacă nu se respectă această tradiție, oamenii spuneau că natura se răzbună, aducând valuri de frig în toiul verii.

Fiecare familie dă de pomană pentru cei morți colaci, piftii, colivă și lumânări, la biserică, pomenesc pe cei morți, fac parastase la morminte. Atunci ”preoții duc colaci acasă cu sacii și, după ce se strică, îi dau la porci”, spuneau bătrânii.

Femeile care nu respectau tradiția și lucrau în această erau pedepsite să tremure ca piftia și se spunea că ”li se întoarce pomana” pe care au dat-o.

Moșii de Vară și de Iarnă se țin pentru că e rău de nebunie și ”ca să nu îmbătrânești repede”.

Se ungeau vitele la picioare cu piftii, mai ales caii și boii, ca să tremure hoții când vin să le fure.

pietricica turism

Lasă un răspuns