Acasă Actual ACTUALIZARE FOTO Bistriţa a ieşit din matcă la Poiana Teiului!

ACTUALIZARE FOTO Bistriţa a ieşit din matcă la Poiana Teiului!

ACTUALIZARE: “Urmează să ajungem la faţa locului. Situaţia se monitorizează în permanenţă, nu credem că vor fi probleme, mai ales că s-a dat drumul şi la barajul de la Topoliceni”, a precizat Cătălin Leonte, ISU Neamţ.

“În acest moment situaţia  nu este gravă. Dimineaţă am avut emoţii, dar cred că pericolul a trecut. Apa a ajuns pe un ogor practic, lângă un grajd, la una dintre familii, iar la alte două familii apa s-a infiltrat în beciuri. Situaţia este monitorizată permanent, aşteptăm şi o echipă de la ISU Neamţ. Cei de la SGA, cu care noi ţinem legătura în permanenţă, au dat drumul şi la hidro la Topoliceni”, a declarat Ana Ancuţa, primar al comunei Poiana Teiului.

“Am asistat la un fenomen rar, poate chiar unic, când gheţurile înalte de 4 metri au urcat în amonte contrar legilor fizicii pământului. Am văzut multe pe Valea Bistriţei, mai ales iarna, dar fenomenul de care vă vorbesc i-a uimit pe toţi cei prezenţi”, a explicat viceprimarul de Poiana Teiului, Paul Enache.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Neamț, slt. Adrian Rotaru, prima măsura luată a urmărit deversarea controlată de către Hidroelectrica a apei de la Barajul de la Topoliceni. Ca urmare, apa a scăzut și s-a retras din curți.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Râul Bistriţa a ieşit din matcă, luni (19 martie) dimineaţă, pe fondul precipitaţiilor şi modificărilor bruşte de temperatură din ultimele 2-3 zile. Au fost afectate mai multe gospodării din comuna Poiana Teiului. Conform primelor informaţii, o acumulare de gheţuri, provenită din amonte, a determinat crearea unui blocaj. La faţa locului a intervenit, deocamdată, echipajul SVSU Poiana Teiului, urmând să ajungă acolo şi o echipă ISU Neamţ, însoţită de pirotehnişti.

„Am fost anunţaţi, au plecat spre Poiana Teiului reprezentanţii ISU şi cei de la Apele Române. Odată ajunşi acolo vor stabili despre ce este vorba şi dacă se impune dinamitarea blocurilor de gheaţă. Ţinem permanent legătura şi cu conducerea Primăriei Poiana Teiului”, a precizat Iulian Jugan, subprefect al judeţului Neamţ. (Mesagerul de Neamţ)

Lasă un răspuns