Acasă Actual CĂPUȘELE: episodul I – Locativserv SRL

CĂPUȘELE: episodul I – Locativserv SRL

Începând cu mandatul lui Ion Rotaru, cu un vârf în timpul lui Gheorghe Ștefan, societățile înființate pe lângă Primărie, cu municipiul Piatra Neamț acționar unic sau majoritar, au reprezentat cureaua de transmisie prin care s-au scurs bani de la buget către oamenii puterii din acel moment sau către protejații șefului. În acest moment, când toată lumea știe că Piatra Neamț are mari probleme financiare, multe din ele generate chiar de activitatea acestor societăți, există un soi de înțelegere fără logică de a arunca cu banii municipiului în conturile persoanelor care au meritul că s-au înscris într-un partid.

Primarul Dragoș Chitic, un monument al disimulării când vine vorba de situația financiară a orașului, vorbește despre greaua moștenire a trecutului, pe care nu și-l asumă, dar promovează hotărâri prin care salariile directorilor/ managerilor de la firmele municipale trec de 2.500 de euro. Iar aceștia le acceptă, cu recunoștință, considerând că li se cuvine pentru simplul fapt că acum este vremea lor.

Locativserv este firma municipiului Piatra Neamț care se ocupă, în principal, de strâns chirii și administrat asociații de locatari care nu se administrează singure sau cărora li s-a impus această administrare. Are 40 de angajați și – nu e glumă! – patru directori. Tuspatru încasează lunar 18% din fondul total de salarii al societății. Dacă banii de salarii ar veni din activități productive sau urmare a unui management producător de venituri proprii, nimeni nu ar avea nimic de spus. Din păcate pentru oraș, cei mai mulți din acești bani vin de la buget. O analiză a acestuia arată lucruri pe care fiecare pietrean ar trebui să le cunoască, înainte de a citi pagina de propagandă a primarului Dragoș Chitic de pe o rețea sau alta de socializare ori de prin diverse mijloace de comunicare cu publicul la care are acces.

* Venituri: de la Primărie

Locativserv are o structură foarte interesantă a veniturilor prognozate, strâns legată de Primăria Piatra Neamț. Din această cauză, dacă directorul nu este prieten cu primarul, societatea are probleme cu banii, așa cum s-a întâmplat în perioada când PSD-ALDE- PMP l-au pus director pe Jănel Iosub. Fără experiență, acesta a intrat brusc în hârtii, a semnalat mai multe lucruri nelalocul lor, a sărit și el calul în mai multe privințe, dar s-a lovit de bariera banilor veniți de la primărie. A fost schimbat după ce PMP a trecut în barca liberală, în schimbul mai multor locuri de director sau de membri în consilii de administrație.

Locativserv încasează comision de la Primăria Piatra Neamț pentru administrarea blocurilor de chiriași. Iată cum vede directorul economic al societății lucrurile: ”Veniturile din comisionul de la primăriei – aici este comisionul pe care îl încasăm din contractul de prestări servicii administrare a blocurilor de chiriaşi. Facturăm la Primărie şi este un venit pentru noi. Comisioanele primăriei – sunt contractele cu blocurile ANL, cu chiriaşii”.

Suma e foarte mare: 11.604.000 lei! Cine o plătește? Primăria? În acte, da, dar banii provin de la chiriași. Ei sunt cei care plătesc acest comision și nu au cu cine-l negocia, le este impus. Mai departe, calculele rămân în sarcina cui citește.

Pentru că administrează Sala Polivalentă, Locativserv primește 131.544 lei, adică 10.962 lei/ lunar. Indiferent de venituri. Iar primarul și consilierii aflați la putere se întrec în acordare de gratuități, cu speranța că nu vor fi uitați la alegeri. Pentru mall-ul de peste Cuejdi, Primăria mai plătește direct 193.200 lei. Ce se plătește indirect este o altă poveste.

Adunare: 11.604.000+131.544+193.200=11.928.744 lei.

Fondul de salarii al firmei e de 15.360.000 lei. Care nu include leafa managerului, bonurile de masă și tichetele de vacanță, plata colaboratorilor, etc. Așa că, tot prin intermediul Primăriei, se asigură și diferența. Prin ceea ce se pot numi lucrări impuse: contract de gestiune a pieselor din centralele vechi de la Locato, verificarea centralelor termice ale școlilor, ale asociaților, unde banii vin tot de la Primărie. Un cerc perfect, în care se joacă sume importante.

Nu discutăm aici calitatea serviciilor și nici dacă, nu cumva, s-ar putea vehicula termenul de ”monopol” și prețuri impuse, de exemplu, școlilor. Nu discutăm nici de periodicitatea acestora. Constatăm, pur și simplu, că peste 90%, dacă nu chiar mai mult, din veniturile societății sunt, de fapt, bani veniți prin bunăvoința Primăriei.

* Cheltuielile: salarii babane la șefi

Nu are rost să mai insistăm prea mult pe cifre. Să reținem că tânărul director, devenit liberal după ce a pus umărul la schimbarea fostului director, primește cu ajutorul voturilor consilierilor PNL și PMP, fix 12.000 lei lunar. În condițiile în care banii vin de la o primărie secătuită, cu votul unor consilieri care clamează – și nu e o înjurătură, parol! – pe toate drumurile că nu sunt bani, este, pur și simplu, o sfidare a bunul simț.

Dragoș Chitic, care critica fără menajamente salariul fostului director, deși nu era nici la jumătate cât actualul, vorbește în dodii, fără să răspundă la chestiune, despre ”servicii publice corecte, la prețuri corecte”. Este salariul managerului Vladimir Togan-Tomșa unul corect? Fără discuție, nu! Este doar o sinecură de partid, ca atâtea altele, care răsplătește modul în care a ajutat la preluarea pe partid(e) a societății.

Respectând adevărul, directorul economic, Maria Dram, nu poate fi încadrată la sinecură de partid, că, în ce înseamnă hârtii, are activitate bogată. Ea și Felicia Holicov, directorul tehnic, sunt de zece ani în firmă, venite de la Locato, altă gaură municipală la propășirea căreia de asemenea au pus umărul. Cât de mult ajută ele la apariția unor servicii ”corecte, la prețuri corecte”, este o altă problemă. Cert este că au merite în lupta de gherilă împotriva fostului director. La categoria directori puși de partid se înscrie, cu succes, Monica Chelaru, pe funcția de director adjunct al societății.

Interesant că numele celor trei directori aflați în linia a doua a societății sunt de negăsit pe site. Ca și când nu ar exista. Probabil se consideră că e suficient să existe pe fluturașul de salarii.

* Consiliul de Administrație: selecție serioasă cu oameni de casă

Cei care ar trebui să supravegheze o societate a municipalității sunt membrii AGA și cei selectați în Consiliul de Administrație.

Din Consiliul de Administrație fac parte, conform mai multor hotărâri consecutive ale AGA (nr. 20/07.11.2017, 21/13.11.2017 și 2/09.03.2018), următoarele persoane:  Vasile Oprița (membru PMP), Marius Bogdan Trasnea, Ruxandra Georgiana Bosovici (fostă juristă la CMI Urban, în prezent administrator special), Constantin Lucian Iftime, Vasile Popescu (membru PNL, fost viceprimar și consilier personal al primarului Chitic). Ceilalți sunt tot persoane cunoscute prin partidele care au majoritatea în Consiliul Local și care au fost selectați să facă parte din CA.

 

E greu de crezut că niște oameni legați ombilical – de partide, în cazul unora, sau de primărie, în cazul altora – au posibilitatea de a lua decizii în folosul populației, nu cum le dictează șefii.

O privire fugară aruncată în documentele publicate pe site-ul Locativserv arată o situație cel puțin ciudată, deși am putea spune chiar în afara legii, fără să greșim.

Ruxandra Bosovici apare în dublă ipostază, la aceeași dată, 9 martie 2017: membru în AGA, ca reprezentant al CMI Urban (când se dă o decizie privind chiar Consiliul de Administrație), și în Consiliul de Administrație al societății.

Este cel puțin ciudat, pentru că vorbim structuri diferite, cu atribuții diferite, aflate în raporturi de subordonare. Și, din câte reține memoria actelor, doamna Bosovici este jurist.

Departe de a face previziuni, pentru că, probabil, și în acest caz se vor da asigurări că totul este legal, că a fost o situație de forță majoră și că lucrurile se vor remedia și ”VOM INTRA ÎN NORMALITATE”.

* Cine are nevoie de Locativserv? Doar politrucii.

Locativserv SRL este o structură artificială, mâncătoare de bani care, în mod normal, ar trebui să ajungă în bugetul orașului. Comisioane pentru chirii, venituri pentru administrat Sala Polivalentă (stadionul, de exemplu, fiind luat în administrare directă tot de la Locativserv, dacă interesul a ceru-o !?), venituri din administrare mall, în condițiile în care contractele sunt, toate, încheiate de  primărie.

Ar fi interesant de văzut cât ar costa orașul o structură administrativă în Primărie, făcută profesional, fără sinecuri de partid – evident că ne facem iluzii -, în locul unei căpușe prost adminsitrate, de unde se pot accepta, justifica și acoperi pierderi. Unde în mod sigur nu ar trebui 4 (patru!) directori.

Sigur, pentru asta, ar trebui să avem primar, viceprimari, consilieri locali care să-și folosească creierul, nu doar mâna când votează în plen.

Locativserv n-ar trebui să existe în formula în care este acum. 4 directori, 5 membrii în CA, vreo 4 agamani, care păstoresc 37 de angajați, cu tot cu mașinile din dotare. Ea există doar pentru că niște oameni trebuie recompensați.

Valentin BĂLĂNESCU

1 COMENTARIU

  1. Este un jaf local ce se deruleaza de 29 de ani. De asta nu mai raman bani pt lucrari de buna calitate. Doar carpeli, carpeli in infrastructura orasului si salarii mari pt. politicieni incompetenti , toate din banii cetatenilor.

Lasă un răspuns