Acasă Actual CENTENAR Pantelimon Halippa – unul dintre eroii Basarabiei

CENTENAR Pantelimon Halippa – unul dintre eroii Basarabiei

DISTRIBUIȚI
izotec

 

În istoria României, există personaje care au dat totul pentru țară și care au fost uitate sau lăsate în uitare. Numele lor se regăsește cel mult pe niște plăcuțe de vreo stradă din marile orașe ale țării. Oameni de mare valoare intelectuală, adevărați eroi ai neamului românesc, cu merite fundamentale în momente de maximă importanță, au fost răsplătiți cu ani de închisoare, cu confiscarea averilor și cu o nemeritată uitare.

Unirea din 1918 s-a putut realiza, în primul rând, datorită unor asemenea oameni, care au știut să se plieze pe mersul istoriei în folosul poporului lor. Printre ei, Pantelimon Halippa, un adevărat erou al Basarabiei, alături de alți eroi pe nedrept ignorați. Fără a forța lucrurile, Pan Halippa a fost pentru Basarabia ce a fost Iuliu Maniu pentru Transilvania, mai târziu cei doi ajungând să colaboreze din punct de vedere politic și să cunoască duritatea temnițelor comuniste.

* Omul care s-a întâlnit cu Lenin și Troțki

În vremuri tulburi, cu Basarabia parte a unui imperiu țarist aflat în disoluție, Pantelimon Halippa a acționat aparent haotic, privind critic, cu ochii de acum. Atunci, când lucrurile nu erau deloc clare, folosind toate căile posibile, tânărul patriot a încercat să obțină avantaje pentru românii din Basarabia. Cercetătoarea Lavinia Dumitrașcu, de la Universitatea ”Ovidius” din Constanța, consemnează într-un studiu dedicat lui Halippa:

Calendarul activităților sale demonstrează că nu există acțiune importantă legată de afirmarea românimii din Basarabia în care sî nu fi fost implicat. Deși Onisifor Ghibu îi reproșează pentru această perioadă o labilitate politică excesivă și schimbări de atitudine din mers, ni se pare că e mai mult un realist lucid decât un labil”.

Pan Halippa (stânga), Ștefan Holban și mitropolitul Gurie Grosu, prezenți la un eveniment religios în Nisporeni, 1930.

Pan Halippa a fost unul din fondatorii Partidului Național Moldovenesc. În această calitate, dar mai ales în cea de reprezentant al ziarului ”Cuvânt Moldovenesc”, a participat la întâlnirea de la Odessa a ofițerilor și soldaților români (aprilie 1917), la Congresul preoțesc de la Chișinău, la Adunarea Cooperativelor din Basarabia, la Întâlnirea profesorilor și Învățătorilor moldoveni, la o alta a delegațiilor țăranilor din Basarabia.

Cinci politicieni basarabeni, în 1913: Simion Murafa, Nicolae N. Alexandri, Daniil Ciugureanu, Gheorghe Stârcea și Pan Halippa (stânga sus)

A avut întâlniri la Petrograd cu Kerenscki, unul dintre oamenii puternici ai zilei, cu care nu a ajuns la un numitor comun în privința învățământului în limba română. S-a întâlnit cu Lenin și Troțki, reprezentanții revoluției bolșevice, care l-au îndemnat să facă, într-adevăr, ce-i dictează conștiința, dar să folosească organismele care puteau fi controlate de bolșevici.

Pas cu pas, s-a luptă pentru o Basarabie independentă, la început, apoi pentru unirea cu România.

* Unirea și activitatea guvernamentală

Aceeași cercetătoare consemnează, în câteva cuvinte, activitatea în slujba unirii: ”Pan Halippa participă în mod activ la istorica adunare a Sfatului Țării de pe 27 martie 1918, vrând să vadă cu ochii lui «cum crește România mică în România Mare». Rezultatul se știe: 86 de voturi pentru unire, 3 împotrivă, 36 abțineri și 13 absenți. După această hotărâre, în sală a intrat primul ministru al României, Marghiloman, care primește unirea. Activitatea lui Pan Halippa se desfășoară și în cadrul unei delegații basarabene în legătură cu unirea în Transilvania și Bucovina. Momentul de vârf al acțiunii este primirea de către regele Ferdinand a delegației Sfatului Țării: Ion Inculeț – președinte, Pan Halippa – vicepreședinte. La Iași are loc o manifestație populară la care ia parte și Pantelimon Halippa. E felicitat, printre alții, de Iorga și Petre Constantinescu-Iași”.

După Unire, în plan politic, Pan Halippa a unificat Partidul Naţional Moldovenesc cu o serie de alte formaţiuni mai mici şi a format Partidul Ţărănesc din Basarabia.

În 1921, Partidul Ţărănesc din Basarabia s-a unificat cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat, condus de Ion Mihalache. Această formaţiune s-a unit, la rândul său, cu Partidul Naţional Român din Transilvania, condus de Iuliu Maniu, şi a rezultat, astfel, PNŢ.

Pantelimon Halippa a rămas în echipa PNŢ până la arestarea sa.

* Comuniștii l-au trimis în Siberia

După ce regimul comunist din România s-a stabilizat, a urmat pedepsirea celor care au luptat pentru identitate națională. Cum sovieticii dictau peste tot, patrioții din Basarabia au fost printre primii care au avut de suferit.

Fără nicio judecată, în 1950, comuniștii l-au băgat pe Pantelimon Halippa în închisoarea din Sighetu Marmaţiei. Timp de doi ani a fost anchetat și a ”beneficiat” de avantajele unui deținut care avea acest statut fără o decizie judecătorească. A urmat, firesc pentru acele vremuri, predarea sa către temutul NKVD, care l-a dus la Chișinău. Aici a fost judecat pentru rolul său în Unirea Basarabiei cu România. Sentința: previzibilă.

Pantelimon Halippa a primit o pedeapsă de 25 de ani de muncă silnică şi, apoi, a fost deportat în Siberia. La fel de brusc și inexplicabil, este readus în ţară şi închis în Zarca Aiudului, unde a stat până în 1957. În lipsa unor documente de arhivă lămuritoare, e greu de înțeles de ce s-a întâmplat asta.

Ceva, ceva a povestit el însuși, în 1973, în volumul ”Amintiri: Scurte date autobiografice”: ”Din păcate această bucurie (a Unirii – n.red.) n-a durat decât până în 28 Iunie 1940, când Stalin după o înţelegere cu Hitler ne-au zmuls Basarabia şi Bucovina din cuprinsul ţării. Eu personal sunt un învins de-atunci şi până acuma, dar trăiesc cu nădejdea că geniul neamului românesc va învinge soarta nedreaptă pe care a avut-o sub domnia sclavagismului, iobăgiei şi a libertăţii rău înţelese în trecutul omenirii.

Ştiinţa, arta, munca şi organizaţia socialistă a societăţii şi a ţărilor vor înzestra întreaga omenire cu o nouă ordine în lume şi nădăjduiesc că lucrul acesta se va întâmpla, poate, chiar sub ochii mei. Eu am văzut multe minuni în lunga mea vieaţă. Şi acum când împlinesc 90 de ani, cred, că democrația socialistă n-are de ce să mă mai ţie într-un doliu mai departe.

Este suficient că eu am fost arestat în 1950. Și, după o detențiune de doi ani la Sighet, am fost predat Uniunii Sovietice, iar nu tribunalului militar de la Chișinău, care nu vorbea nici românește, nici rusește, ci într-o limbă zice-se ucraineană, pe care eu n-o cunosc, m-a condamnat la 25 ani de muncă silnică și am fost dus în Siberia. Norocul meu a fost că dictatorul Stalin a murit și eu, care din cele 11 lagăre prin care am trecut, am făcut memorii la Ambasada noastră de la Moscova, am fost readus în țară: aceasta după trei ani de muncă grea, dar foarte utilă pentru deținuții de tot soiul, căci eu am făcut serviciu sanitar, curățind lagărele de murdării și de insecte parazitare și înfăptuind așa-zisele gazete de perete, pe care le scriam cu creta pe panourile cu fel de fel de cifre și procente de producție, lângă care însă nimeni nu se oprea să le citească. Scrisul meu însă atrăgea sute de oameni și eu mă bucuram de o popularitate de invidiat. Scriam în rusește, dar pentru moldoveni și românește.

Adus în țară, am mai stat în închisoarea de la Gherla încă doi ani și ceva, dar de murit n-am murit, cum s-a întâmplat cu alți foști miniștri, dintre cari și Ion Pelivan, marele român basarabean, care a făcut pentru românism trei pușcării sub regimul țarist și un exil la polul nordic.

Aceste spuse, oare n-am eu dreptul să strig: «Sus inimile, frați români?!»”.

După eliberare, Pantelimon Halippa a primit domiciliu într-un demisol plin de igrasie, în timp ce în casa îi fuseseră instalaţi nomenclaturişti. La câţiva ani, însă, în încercarea lor de legitimare, comuniştii au încercat să recupereze cumva figura lui Pantelimon Halippa. Motivul poate părea acum aberant, pentru că el fusese unul dintre puţinii români care l-au cunoscut personal pe Lenin. Pantelimon Halippa a acceptat să relateze despre întâlnirea cu Lenin doar cu condiţia să poată locui în casa care îi fusese confiscată. Faptul că l-a acuzat pe fostul lider comunist că nu s-a ținut de cuvânt față de naționalitățile din fostul imperiu, că nu a oprit jafurile bandelor de soldați bolșevizați din Basarabia, nu au fost de natură să-i încânte pe liderii zilei.

Pantelimon Halippa a murit în Bucureşti, în anul 1979. În 1990, ca o reparație morală, a fost reprimit, post-mortem, în Academia Română, din care fusese exclus în 1948. (V.B.)

pietricica turism

Lasă un răspuns