Acasă Actual Dacă nu era munca, omu’ rămânea homo sapiens

Dacă nu era munca, omu’ rămânea homo sapiens

DISTRIBUIȚI

Azi am făcut șădință pentru că, n-am reușit să dăm de, hai să zicem, noul dom’ președinte de la cejeu, carele asemeni eroului din bancul cu cocoșatul, pe lângă cea cu foncția de vice s-o pomenit și cu cea de șăf plin, ca să-i meargă bine. Nu de alta, dar am fi vrut să știm cum merge trebile în județ, cât mai ține iarna asta, ce mai face partidu’ … treburi curente și aplicate de care noi trebe s-avem grijă.

Că s-o dus ăsta den dreapta pe nebăut cafeaua și dom președinte era ieșit cu niște domni să vază Bistrița cum își face de cap. O băut cafeaua, s-o întors, dom’ președinte era-n șădință și nu să putea intra. O așteptat el ce-o așteptat, o dat o fugă pentru niște creștinești nevoi, vine înapoi, șăfu plecat în județ. Să se pună la coadă nu putea, că se uita lumea ca la urs, la cât de colorat este, mai ales că nu poartă cușmă.

Și tot așa, ba eu, ba ăsta den dreapta, ba cumătru den stânga am tot cercat să ne vedem la cearcăn cu dom’ vice și președinte într-unu’ singur și nimica. Ia-l pe om dacă ai de unde. Am schimbat tactica ș-am făcut investigație, și când am văzut aghenda domniei sale … primul gând s-a dus la săracu’ Einstein, că n-o apucat să gătească cum e aia cu umflatul timpului. Măi, oameni buni, are dom’ președinte o listă cu ce trebe făcut, cam ca opisul din cămara garnizoanei, fără anexe, pe care numai dacă o vezi ți se taie elanul. Adică droaie de întâlniri, negocieri, telefonuri, conferinți și câte și mai câte, de parcă Casa Albă ca zăpada ar fi cea din Vașington DiSi.

Ș-am zis, uite frate ce înseamnă să fii șăf! Cumătru den stânga, mai chitros când e vorba de așa ceva, că de ce are ziua numai 24 de ceasuri? Că ăștia de la putere, dacă tot face ce le taie capul, de ce nu schimbă și ceasurile? După cum o făcut kilometru de opt sute de metri, ce are dacă ora o să fie juma de oră? Încurcă pe cineva? Să aibe tot omul vreme și de lucru, dar și de stat în tihnă, ca tot civilul. Și dacă asta nu să poate, atunci să vorghim cu cineva să-l trezească pe domnu de care facem vorbire, măcar cu o oră mai devreme, ca să prinză toate cele 24 de ceasuri întregi și nevătămate.

 

Ș-am întors-o noi pe toate părțile, pe cant, pe dungă, pe dedesupt și n-am găsit nici o portiță prin care dom’președinte să se strecoare și să se preocupe de purcoiul de parale pe care trebe să-l deie la stat. Numai vreo șepte melearde. Și ne mai întrebăm cum să face că nu-i de găsit …

pietricica turism

Lasă un răspuns