Acasă Actual Din 13 martie, DSP Neamț verificată de DSP Sibiu

Din 13 martie, DSP Neamț verificată de DSP Sibiu

DISTRIBUIȚI
izotec

Inspectori din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu sunt așteptați, în această după-amiază la Piatra-Neamț. De marți, 13 martie, ei vor controala toate unitățile sanitare publice și Centrul de Transfuzii Neamț. Echipa de inspectori sanitari face aceste verificări în urma inspectorilor de la DSP Neamț, care, în ultima perioadă, au controlat fiecare spital din județ. Este de așteptat ca, cel puțin teoretic, să nu fie găsite alte probleme, întrucât inspectorii nemțeni au constatat, la rândul lor, o serie de nereguli și au dispus termene pentru remediere. Ba, chiar au aplicat și amenzi pentru probleme de curățenie și dezinfecție.

Exact aceeași echipă de la Sibiu a mai făcut control în Neamț,în urmă cu doi ani. Atunci, au plecat lăsând în urmă mai multe recomandări și doar câteva avertismente. Deși inspectorii sunt renumiți pentru exigența profesională, faptul că nu au dat amenzi poate să însemne și că DSP Neamț a controlat temeinic, anterior, și colegii lor nu au mai avut motive de a sancționa mai drastic personalul din spitale. În această perioadă, inspectorii din cadrul DSP Neamț vor face, și ei, verificări la spitalele din județul Galați, aceste controale încrucișate având menirea, printre altele, de a asigura o verificare mai riguroasă asupra respectării normelor sanitare în spitalele publice. (C.I.)

pietricica turism

1 COMENTARIU

  1. Speram sa fie realizata o verificare in adevaratul sens al cuvantului si nu doar o “cumetrie” asa cum se intampla in acest sector de activitate…… ma refer la tot domeniul MEDICAL!

Lasă un răspuns