În România, adevărata ştire a zilei de 7 martie a fost că la Târgovişte, pe locul unde au fost executaţi Ceauşeştii, se va ridica un mall. La Piatra Neamţ, ştirea de vârf ar fi fost că primarul Dragoş Chitic se prezintă la şedinţa Biroului Politic Judeţean al PNL să dea faţa cu prezidentul judeţean Mugur Cozmanciuc, însă în absenţa certă a celui mai vizibil susţinător al său, senatorul Eugen Ţapu. N-a fost cazul. Marele bărbat politic şi administrativ, pinaltoid în esenţă, care atentează insistent la judecata noastră sănătoasă cu otrăvita normalitate în administraţie, precum Cozmanciuc cu bancul nefericit numit Autostrada Unirii, Chitic aşadar, confirmă din nou că îşi ţine în draci propriul azimut de interese. De suficientă vreme e clar oricui are mintea acasă că predomină ce se spune, ce fabrică unii despre activitatea lui, iar nu jalea de realitate politico-adminsitrativă.
La vedere, ca o aparenţă gonflată în special de mediul online, din surse şi interese convergente străine de interesul public şi interesul publicului, cică ar trebui să credem că în PNL Neamţ fierbe o luptă între liberalii de soi şi liberalii orientaţi spre PSD. Grupările, generic vorbind, sunt identificate de multă vreme – una-i centrată pe Mugur Cozmanciuc şi fidelii săi cerţi regăsiţi în rol de consilieri judeţeni, împreună cu asociaţii lor, a doua e a lui Dragoş Chitic, cu garda lui pretoriană de tragicomedie de la Piatra Neamţ şi presupusul nucleu din jurul senatorului Eugen Ţapu. Se acuză unii pe alţii că trădează şi negociază funcţii, fonduri şi alte privilegii cu Ionel Arsene şi PSD. Când îi asculţi, mai să-i crezi. Când pe unii, când pe ceilalţi. Faptele şi deciziile acoperitoare îi îngroapă de fapt. Şi pe unii, şi pe ceilalţi. S-au dat de gol ca nişte amatori încrezuţi de pe centura politicii şi nu recunosc sub nicio formă, în ciuda evidenţelor, că întrecerea e alta. E despre cine intră primii, mai repede şi mai avantajos, în combinaţia cu partidul dominant de guvernare. Dovezi? La vedere. Ne uităm la ce votează în consiliul local de Piatra, în CJ Neamţ, la ce interese reale nu apără, la ce figuranţi de toată jalea morală şi intelectuală promovează astfel încât ne umilesc şi ne iau de proşti pe banii noştri. Reţinem repede, fără emoţie cum guvernului… Dragnea – probabil lovit de-o dragoste profundă de Piatra Neamţ, căci nu putem proba public mizerabilul troc politic – i s-a făcut milă de „liberalul” Chitic la sfârşitul anului trecut şi a amânat normala intrare în incapacitate de plată a oraşului. Au scăpat astfel, doar în sensul amânării inevitabilei răspunderi materiale, indivizii care au nenorocit Piatra Neamţ, bandiţi perfect cunoscuţi de primarul nostru, bandiţi aparţinând de cooperativa politică locală, cea fără garduri de partid. Reţinem apoi, în mod obligatoriu, fanfaronada cu aer de îngrijorare a grosului de consilieri judeţeni PNL. Dacă-s luaţi la bani mărunţi, au nevoie de consultant, interpret calificat sau bodyguard pentru a face faţă unei discuţii oneste pe teme de administraţie locală. Deşi cântă şi joacă neunitar, atât judeţenii, cât şi localii, după ce li s-au făcut temele cu subiect şi predicat, la punct şi virgulă, în cazuri grave de tot, au fost uniţi în a tace chitic. Bifăm, evident, „colocviile” despre cine tranzacţionează primul un post de vicepreşedinte sau de viceprimar.
Peste toate, enerveză nu invocarea, cât revendicarea unei susţineri – chipurile – garantate din partea preşedintelui Ludovic Orban, proaspăt binecuvântat ca nevinovat la Înalta Curte. Cei mai insistenţi aparţin grupării Chitic. Exploatează la maxim, în principal, poziţia şi influenţa lui Eugen Ţapu. Convine ori ba, ăsta-i adevărul. Aburesc lumea cu închipuite sfaturi de taină ţinute cu Orban sau convorbiri telefonice confidenţiale, insinuează că deţin informaţii despre iminenta expediere a lui Cozmanciuc din Neamţ de nu mai înţelege cetăţeanul mediu statistic cum rezistă ca preşedinte. Se întâmplă în condiţiile în care s-a uitat că învingătorul lui Cristian Buşoi, la algerile din PNL de anul trecut, ştergea podelele cu Cozmanciuc după ce omul cu autostrada îl trădase, aparent inexplicabil, în favoarea învinsului. Pe partea rezistentului în funcţie, agenţii săi politici nu sunt la fel de vocali, nu se expun, uneori vorbesc mieros-conspirativ, dar nu ezită să insufle articulat, apăsat aceeaşi susţinere de la vârf. Ce să faci, prin urmare? Să-i verifici? Să-i provoci punându-i faţă-n faţă? Nicidecum. Răbdarea e suficientă, căci pe penelişti nu-i întrece nimeni când se-apucă a spurca şi părui, explicând în acelaşi timp că nu-i adevărat ce vezi.
Revenind la ziua de miercuri, zi în care, de pildă, nimic nu ne împiedica să ne gândim cu veneraţie la fantasticul compozitor Maurice Ravel (n. 7 martie 1875), liniştea noastră politică a fost deranjată dinspre PNL Neamţ. Unde era clar că se pregăteşte ceva. Mugur Cozmanciuc şi Biroul Politic Judeţean, pe care se ştia de anul trecut că-l controlează şi nimeni nu a comentat nimic cu voce tare, au prestat prin vot aşteptata concediere politică a grupului Chitic, cu Eugen Ţapu inclus prin funcţia de la municipiu, dar rămas cu cea de prim-vice la judeţ. Cui are timp să-i creadă pe cei cu decizia tăioasă, ei şi-ar fi luat lumina pentru acţiune prin delegaţi de la însuşi Ludovic Orban, la sfârşitul săptămânii trecute. Cine n-are timp de poveştile lor, dar e totuşi zgândărit de-o curiozitate, întreabă cum îl cheamă oare pe senatorul PNL de Neamţ care joi dimineaţă, de la ora 9, s-a prezentat în biroul aceluiaşi Orban şi s-a grăbit să transmită apropiaţilor că în câteva zile totul se rezolvă în favoarea desfiinţaţilor. Seamănă cu un film cunoscut de-acum câţiva ani, nu?…
Interesant este că biroului local i s-a imputat încălcarea statutului partidului, ceea ce deschide automat calea unei contestaţii la fel de statutare, operaţiune cunoscută din acelaşi film vechi. Dacă întrebau lumea pe stradă, dacă le rămânea ceva în cap după lectura presei locale, strângeau motive zdrobitoare ce pot fi perfect exploatate politic, cu mult mai mari şanse de izbândă, împotriva primarului şi a gărzii sale. Aşa însă, indiferent de rezultatul politic, va conta doar cel public. Iar în dreptul PNL se va menţiona că a… înfrânt încă o dată. Pe seama noastră, indiscutabil.
În zilele următoare, dacă tot e s-o dăm pe filme vechi, ne putem testa amintirile şi pune întrebări. Despre cum a fost de fapt, în primăvara anului 2015, cu tentativele de descăunare a lui Chitic de la primărie, salvarea lui şi înrolarea urgentă în PNL. Despre atrocităţile şi blaturile din campania electorală de la locale, în 2016, concentrate pe demonizarea dusă spre linşaj public a lui Liviu Harbuz. Despre cum şi cine face socotelile reale cu PSD şi influenţa funcţională a lui Pinalti. Chiar şi despre neastâmpărul lui Vlad Marcoci, care, dacă nu trage sfori la vedere, împinge odgoane în culise. În fine, o singură întrebare nu-şi are rostul: ce caută Teodorescu în fruntea biroului interimar? Răspunsul e simplu rău, n-aveau pe altul mai bun.
Viorel COSMA