Ieșiți de la discuțiile cu conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț și reprezentanții Consiliului Județean Neamț, medicii șefi de secții au ajuns la concluzia că, date fiind condițiile salariale care se preconizează – respectiv în minus, cu mult -, singura soluție pe care o au la îndemână ar fi să nu mai facă gărzi.
Managerul Cristina Atănăsoaie Iacob și-a exprimat speranța ”că vom rămâne o echipă”, deși asta nu i-a încălzit pe doctori. Mai mult, aceasta s-a declarat de partea sindicatelor în chestiunea banilor – ”Numai lupta sindicală poate rezolva această problemă”.
”Este o situație de criză”, a spus dr. Atănăsoaie Iacob, recunoscând că infirmierelor și îngrijitoarelor le scad salariile, dar sperând, totuși, ca medicii să nu recurgă la grevă. ”Le-am spus medicilor că au crescut salariile, dar au scăzut sporurile foarte tare. Din cauza plafonării la 30% a sporurilor care se pot acorda, am fost nevoiți să dăm la tot personalul sporurile la minim. Am încercat să dăm minim la medici și asistenți medicali, pentru că ei aveau creșterea salarială, și maxim la infirmieri și îngrijitori, care nu aveau creștere salarială, dar tot nu ne încadram în plafon. Atunci am fost obligați să dăm sporurile la minim, la toată lumea. Am considerat că este bine să informăm medicii șefi de secții. Le-am comunicat că suntem alături de sindicate în lupta lor pentru recâștigarea drepturilor salariale. I-am invitat și pe domnii de la Consiliul Județean, ca să știe și ei ce se poate întâmpla: primul și cel mai grav este ca, văzând sporul pentru gărzile de sâmbătă și duminică, în special, medicii să nu-și mai dorească să facă gărzi și liniile de gardă să rămână necompletate. Eu am încredere în colegii mei că acest lucru nu se va întâmpla. Dar posibilitate există”. Dr. Atănăsoaie Iacob a precizat că, în opinia sa, ”legea este defectuoasă” și, dacă nu va fi modificată, singura speranță este la Sindicate. ”Ședința de astăzi a fost foarte importantă, pentru că ne-a dovedit că suntem o echipă. Rar vezi medici care să încerce să treacă împreună peste o situație de criză. Pentru că este o situație de criză, fără discuție. Infirmierelor și îngrijitoarelor le scad salariile, de pildă, cu 3 milioane lei vechi pe secția de Terapie Intensivă. Asta este legea, defectuoasă. Soluții nu sunt la Consiliul Județean, ci la nivelul luptei sindicale”.
La nivelul luptei sindicale, Angela Gherasim, liderul sindicatului Hipocrat al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, a precizat că, de când cu noile sporuri, aproape jumătate din personal riscă să ia mai puțini bani. Declarațiile integrale ale liderului de sindicat le puteți citi aici. (C.I.)