Dan Vasile Constantin, fost președinte CA al Spitalului Județean Neamț, actual consilier al președintelui CJ Ionel Arsene, a explicat astăzi, 12 aprilie, cum rămâne cu mâncarea pentru bolnavii internați, cât timp bucătăria unității va fi în renovare/reabilitare. Potrivit acestuia, mâncarea pentru pacienți va fi pregătită în două cantine de la centrele de zi aparținând Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț. Hrana va fi transportată la spital de o firmă care deține vehicule autorizate – a fost deja scos la licitație acest serviciu -, iar specialiștii spitalului discută asupra meniului ce ar putea fi asigurat pentru măcar un prânz. ”A fost o discuție la DGASPC. Jumătate din hrană se va face la «Elena Doamna», jumătate la «Ion Creangă». Întâi trebuie să se ia toate avizele, inclusiv de la DSP, să se rezolve și cu transportul hranei până la spital și luni, când va începe reparația la blocul alimentar al spitalului, să se poată asigura hrana. Minim o masă caldă pe zi. Toată discuția este cum se va organiza spitalul, pentru că se va folosi personalul care nu va lucra la bucătărie și va fi detașat. A existat o propunere, să fie acordată doar hrană rece, de aceea ne-am implicat și am făcut toate diligențele. Mă bucur că a existat înțelegere din partea DGASPC. Lucrările de igienizare sunt preconizate să dureze 10 zile, dar tragem speranța că se vor termina mai repede”, a declarat Dan Vasile Constantin.
Costurile cu hrana sunt suportate de Consiliul Județean Neamț, după cum a spus ieri dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul interimar al spitalului (detalii aici).
Dacă problema locului unde va fi preparată hrana pentru circa 800 de pacienți ar putea fi rezolvată, în schimb meniul rămâne o problemă. Managerul interimar al spitalului ne-a declarat astăzi că, până se va stabili prin licitație transportul, se va ajunge la o variantă care să respecte normele și recomandările medicilor. (C.I.)