Acasă Actual Liga a IV-a: Horia, Bicaz şi Răuceşti continuă lupta pentru play-off

Liga a IV-a: Horia, Bicaz şi Răuceşti continuă lupta pentru play-off

DISTRIBUIȚI
izotec

• Piatra Neamţ şi Borca au locurile asigurate

Victoria Horia şi Bradu Borca au încheiat la egalitate, scor 2-2 (1-0), partida disputată duminică, 15 aprilie, în cadrul etapei a XIII-a a Ligii a IV-a. Au marcat: Chiriţă şi Stângaciu/ Gorovei (2). Deşi este un antrenor care nu obişnuieşte să comenteze arbitrajele, Bogdan Găucan a atras totuşi atenţia asupra unei faze în care echipa sa ar fi trebuit să beneficieze de un penalty.

Nu a fost absolut nicio diferenţă între cele două echipe. Copiii mei au alergat 90 de minute şi a rezultat un meci foarte echilibrat. Scorul, pe ansamblu, este unul echitabil. Arbitrajul nu aş vrea să îl comentez, nu vreau să reproşez nimic. Ce să mai zic eu, dacă se plâng ei! În minutul 40, am avut penalty clar. Era 2-0 şi cartonaş roşu!, a declarat Bogdan Găucan, antrenor-jucător la Victoria Horia.

Un joc mai greu decât mă așteptam, jucătorii mei nereuşind să se adapteze cu terenul în timp util pentru a câștiga cele 3 puncte. Ne-am dorit mult să câștigăm, însă, dacă luăm în considerare faptul că în precedentul meci acasă al Horiei, aceștia au egalat pe final Cordunul, Ceahlăul a egalat etapa trecută în ultimul minut la Borca, iar noi, etapa aceasta, am reușit tot pe final să egalăm, spune multe despre echilibrul, dar și dorința tuturor de a juca până la ultimul fluier al arbitrului și, de aceea, fotbalul este cu atât mai frumos! Uneori jocurile se câștigă și cu sufletul, iar Horia, astăzi, pot spune că a fost mai sufletistă decât noi și îi felicit, pentru că au reușit ceea ce puţini se așteptau! Totuși, un egal care, în clasament, nu aduce nimic bun, nici lor, nici nouă!, a precizat şi Florin Pintilii, antrenorul formaţiei Bradu Borca.

* L4 – Luca (Cimentul): ”Avem o situaţie financiară foarte proastă”

CSM Ceahlăul Piatra Neamţ a învins, tot duminică, 15 aprilie, pe teren propriu, cu scorul de 5-0 (3-0), formaţia Cimentul Bicaz. Au marcat: Mateiciuc (2), Copoţ-Barb, Popa şi Zaharia.

Un rezultat bun, un joc bun, aşa cum am promis. Încercăm să facem şi spectacol. Cred că am reuşit. Am avut multe ocazii de gol şi, aşa cum ne-am dorit, am atras parcă mai multă lume la meci. Sperăm în continuare să jucăm cât mai bine, să ne pregătim cât mai bine pentru meciul de baraj. Noi am făcut un joc foarte bun, sunt mulţumit de evoluţie, de realizări, de atitudine. Din fericire, începe să se vadă ce am pregătit de 3 luni încoace, în ciuda perioadei de pregătire îngreunate de vremea nefavorabilă şi de terenuri. Să sperăm că vom creşte. Eu cred că putem mult mai mult, a precizat Gabriel Rădulescu, antrenorul formaţiei CSM Ceahlăul.

Un rezultat la care nu ne aşteptam! E o echipă bună, le-a intrat chiar tot, au şi o condiţie fizică impecabilă. Noi am început foarte prost, am avut multe gafe în apărare tocmai împotriva unei echipe cu pretenţii la promovare. Portarul Spiridon a limitat proporţiile scorului. În a doua repriză, am echilibrat balanţa, dar golul 4 ne-a turnat plumb în picioare. Nu am contat nici în atac foarte mult. Am făcut greşeli elementare. Nu suntem capabili să dăm o pasă, o centrare. Nu ne antrenăm. Nu ne mai antrenăm deloc. Înainte ne antrenam măcar o singură dată pe săptămână cu copiii. Fiecare lucrează. Avem o situaţie financiară foarte proastă, pentru că la Bicaz nu se doreşte. Suntem singurii care mai facem sport în zonă. Nu e deschidere pentru noi, în condiţiile în care noi am dat dovadă de seriozitate. Şansele la play-off se menţin intacte. Mai avem trei meciuri, ne vom concentra să le câştigăm pe toate. Dar dacă ne prezentăm aşa în play-off mai bine nu ajungem acolo, a declarat Cristian Luca, tehnicianul formaţiei Cimentul Bicaz.

Într-un alt meci important pentru stabilirea configuraţiei play-off-ului, Speranţa Răuceşti a dispus, pe teren propriu, cu scorul de 5-2 (1-1), de Voinţa Ion Creangă. Au marcat pentru gazde: Miron (2), Leonte, Cucoş şi Sobariu. Meciul a fost mai echilibrat decât o arată scorul. Ei au condus, dar băieţii mei şi-au dat interesul, şi am reuşit să întoarcem rezultatul. În mare, un joc bun al echipei noastre, a menţionat Daniel Zavate, antrenorul formaţiei Speranţa Răuceşti.

Într-o altă partidă: Steel-Man Târgu Neamţ-Moldova Cordun 1-6 (1-2)

Etapa viitoare programează duminică, 22 aprilie, meciurile: Speranţa Răuceşti – CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, Cimentul Bicaz – Victoria Horia, Voinţa Ion Creangă – Steel-Man Târgu Neamţ, Moldova Cordun – Bradu Borca.

* Performeri în L5: Vlad Căutişanu – 7 goluri şi Răzvan Ioniţă – 5 goluri

Arsenal Văleni a reuşit, duminică, 15 aprilie, scorul campionatului, depăşind ”lanterna roşie”, Stejarul Ţibucani, cu 14-1 (7-0). Pentru gazde au marcat: Vlad Căutişanu (7), Alin Mihăilă (2), Cosmin Nistor (2), Cătălin Căutişanu (2) și Mihai Rotaru.

A fost o zi excelentă pentru fotbal! Felicit jucătorii mei pentru rezultatul obţinut şi pentru faptul că au tratat meciul cu multă seriozitate. Scorul putea fi mult mai mare, dacă nu ne precipitam în faţa porţii, din dorinţa de a marca cât mai multe goluri. M-a bucurat faptul că a fost multă lume în tribună, pe Arsenal Arena. Felicit şi echipa oaspete, pentru că au avut în componenţă, ca titulari, pe dl. primar şi dl. viceprimar din comuna Ţibucani, iar în staff-ul tehnic pe fostul şef de post, dl. Gică Ionaşcu. Aşteptăm cu mare interes deplasarea de duminica viitoare, de la Timişeşti, a declarat Cristian Cocea, antrenor-jucător la Arsenal Văleni.

O victorie detaşată a obţinut şi Energia Pângăraţi, pe terenul Voinţei Dochia, scor 5-2 (4-0). Toate golurile au fost marcate de Răzvan Ioniţă. Am câştigat cu 5-2 (4-0), pe terenul celor de la Dochia, printr-o «manita» a lui Răzvan Ioniţă. Am fost mai buni ca ei la toate capitolele şi rezultatul este unul logic. Jocul merge din ce în ce mai bine şi îi aşteptăm cu nerăbdare pe cei de la Costişa, a precizat Bogdan Radu, antrenor-jucător al formaţiei Energia Pângăraţi.

Alte rezultate: Bravo Bodeşti – Pinii Tarcău 4-0 (1-0), Vulturul Costişa – Stejarul Stăniţa 4-4 (1-4), Flacăra Brusturi – Viitorul Podoleni 2-1 (1-1), Voinţa Bozieni – Voinţa Valea Ursului 3-3 (1-3) şi Moldova II Cordun – Ozana Timişeşti 2-3 (1-2). Siretul Doljeşti a stat.

Etapa a XIX-a programează duminică, 22 aprilie, meciurile: Stejarul Ţibucani – Siretul Doljeşti, Pinii Tarcău – Voinţa Dochia, Energia Pângăraţi – Vulturul Costişa, Stejarul Stăniţa – Flacăra Brusturi, Viitorul Podoleni – Voinţa Bozieni, Voinţa Valea Ursului – Moldova II Cordun şi Ozana Timişeşti – Arsenal Văleni. Bravo Bodeşti va sta.

Pagină realizată de M. CONSTANTINESCU

FOTO: R. VASILIUS (duminicapetarla.ro), Arsenal Văleni Facebook

pietricica turism

Lasă un răspuns