Acasă Actual Piatra Neamț-Sărbătoarea Curții Domnești ediția a III-a. Galerie foto

Piatra Neamț-Sărbătoarea Curții Domnești ediția a III-a. Galerie foto

DISTRIBUIȚI

Astăzi, 22 aprilie, un public numeros și dornic de asemenea evenimente, a participat la festivitatea de deschidere a celei de-a  III-a ediție a Festivalului Curții Domnești, organizată de Primăria și Consiliul Local Piatra Neamț.

Liviu Zgârciu, pietreanul care face istorie la Alba Iulia, și care a dat și anul acesta o mână de ajutor, este optimist : „Anul acesta este o ediție sperăm reușită, vremea ține cu noi, anul trecut festivalul a fost mutat pentru că a nins, e mult mai multă lume decât anul trecut. Programul include demonstrații, lupte, teatru, muzică medievală, spectacol cu foc”.

„Este un festival foarte important pentru Piatra Neamț. Sărbătoarea Curții Domnești este un eveniment care a crescut de la an la an, ca și prezență a pietrenilor și chiar a celor din afara orașului. E o zi superbă astăzi, la Piatra Neamț și sunt convins că toți ce i prezenți se vor bucura de o lecție de istorie vie dintr-o perioadă importantă pentru orașul nostru, când Ștefan cel Mare era prezent în această zonă și a realizat Curtea Domnească, punctul cultural și istoric cel mai important al orașului Piatra Neamț”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

În cuvântul său, preotul paroh Dan Ovidiu Cojan a vorbit despre unitatea de credință și de neam, despre onoranta sa misiune de a fi „unul dintre continuatorii slujbelor care au fost săvârșite cu timp și fără timp, adică fără întrerupere în această perioadă de 520 de ani, și deosebit de onorați de a trage clopotul din această Clopotniță a Bisericii Domnești”.

Trupele venite de la Sibiu, Suceava, Bistrița și Târgu Neamț au pregătit și prezintă spectacole de teatru, jonglerii cu steaguri, concurs între arcași, spectacol cu foc și muzică.

(C.I.)

pietricica turism

Lasă un răspuns