Acasă Actual Sindicaliștii Spitalului de Urgență vor negocieri pentru acordarea voucherelor de vacanță

Sindicaliștii Spitalului de Urgență vor negocieri pentru acordarea voucherelor de vacanță

DISTRIBUIȚI
izotec

Ionuț Bogdan Nistor, liderul Solidaritatea Sanitară de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Neamț spune că așteaptă negocierile cu conducerea unității sanitare pentru acordarea tichetelor de vacanță. Au fost o serie de discuții luna trecută, când s-a pus doar problema felului în care să se acorde aceste vouchere, pentru că tipărirea lor pe hârtie sau electronic și emiterea tichetelor înseamnă costuri care se suportă tot din bugetul spitalului, spune liderul sindical.

“Sperăm să le obținem, ni s-a promis că se vor da, deocamdată nu știm exact când. Au fost discuții doar despre modul în care să se acorde, pentru că se poate și doar deconta suma, pe baza facturii, variantă mai puțin costisitoare. Am înțeles că suma necesară pentru acordarea voucherelor de vacanță a fost prevăzută în buget, dar nu există concret suma, deocamdată. Nu știm exact, acestea erau datele luna trecută. Urmează să discutăm luna aceasta, inclusiv la Consiliul Județean Neamț”, afirmă liderul Solidaritatea Sanitară Neamț.

Ionuț Nistor nu a putut preciza, însă, care este suma prevăzută în bugetul SJUN, dând de înțeles că discuțiile cu conducerea spitalului au fost pur formale. De altfel, nici pe site-ul SJUN nu există publicat bugetul pe anul 2018, nici măcar cel estimat, ultimele informații publice pe această temă fiind cele din martie 2017.

Dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul interimar al spitalului, a declarat că cel mai probabil săptămâna viitoare vor mai fi discuţii. “Va fi o ședință a Comitetului Director săptămâna viitoare, când probabil se va discuta chestiunea tichetelor de vacanță. Nu știm acum dacă și când vor fi acordate, pentru că se dau din venituri proprii și vorbim de circa 1.600 de salariați”, spune managerul Atănăsoaie, fără a preciza dacă s-a primit avizul Consiliului Județean Neamț.

Acuma, rămâne de văzut ce și cât se va rezolva din problema tichetelor de vacanță la Spitalul Județean, prin norme stabilindu-se ca suma totală necesară să fie prevăzută în bugetul pe anul 2018. (C.I.)

pietricica turism

2 COMENTARII

  1. Cata nesimtire la bugetarii astia frate .Salarii babane, spagi la greu, lipsa de profesionalism si drepturi peste drepturi .
    In timp ce noi care ii tinem in spate n-avem nici bani de mers la garla cu patura in vacanta macar, ei huzuresc .
    Mare dreptate aveau Boc si Basescu sa le taie din salariile nesimtite .Nici un sfert nu sunt justificate in meserie aceste drepturi, si mor oameni in spitale cu zile .

  2. Pe când negocieri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, ceea ce, implicit, ar însemna condiții civilizate și pentru pacienți?
    Pe când niște greve care să rezolve lipsa dotărilor, a personalului insuficient șamd?
    ”Ne dați ori nu ne dați?”
    Sau, dacă vă place mai mult: ”Ia, mai dă-mi un leu, mătușă, că de nu, mă xxx pe ușă!”

Lasă un răspuns